[Catisma]

În prealabil postat de dragadraga

sa fii mort de oboseala si treaz in acelasi timp, sa fie 3 noapte si sa nu poti dormi.

Pot să dorm foarte bine, ori de câte ori mă lasă. Nu am avut insomnii în viata mea; si acum dorm si visez linistită ori de câte ori n-am necazuri nocturne din astea.

Vă multumesc mult pentru mesaj. Stiu ce spuneti... Fac toate punctele pe care mi le-ati recomandat, credeti-mă.

Sunt constientă de ele si continui să mă culc / să mă scol ca si cum n-as avea probleme noaptea. Nu mă panichez, mă amărăsc, si asta abia după ce, după 5-6 încercări, reuseste să-mi alunge somnul cu totul. Mă ridic si mai dau în plâns, apoi îmi trece... Ce să fac?... Mă mai descarc si eu. Sper să mă ierte Dumnezeu si să nu-mi mai dea paharul ăsta mult timp.

În timpul zilei, uit si mă iau cu treburile. Si astăzi, după 2 nopti (cu intercalare) nedormite 100%, am dereticat prin casă si-mi vedeam de ale mele, ca întotdeauna. Auzi ceva la radio, te amuză, etc etc... Pentru mine totul ar fi la fel, ...apoi mi-am amintit necazurile astea. Parcă am un ghimpe în coastă.

Dacă n-ar fi ortodoxia, eu cred că da, probabil că m-as fi panicat si as fi făcut din asta o obsesie. As fi clacat. Singurul lucru care mă tine pe linia de plutire cred că e ortodoxia, ce am reusit să mai citesc si si să mai aflu si eu până acum.

În noptile în care sunt deranjată până dimineata (deci, treziri până la 5-6 dimineata si mai târziu), nu am încotro, trebuie să recuperez ziua...

Am încercat să stau trează si toată ziua, până seara următoare, asta însemnând circa 24 h trează, si apoi să mă culc la venirea serii. Si am făcut asta de câteva ori (si am avut de tradus, am muncit înainte; uneori am si iesit, am făcut niste drumuri). E foarte greu... si nu se poate face de fiecare dată lucrul ăsta.

Asa că încerc să mă ajut cu ce pot. Că or fi moliftele, că o fi pastila (desi, prima dată când am luat-o, m-a zgâltâit cu veselie, de parcă nici nu conta că luasem pastila)... am văzut că merge oarecum si am luat-o, pentru că am nevoie să trăiesc. Eu am treabă, trebuie să mă scol dimineata, să merg în diverse locuri... nu mai trebuie să explic.

Acestea fiind zise, stiu că varianta „vrăji” e extremă si putin plauzibilă multor oameni. Nu e vorba de dvs., dar incredulitatea asta mi se pare o lipsă de credintă. Nu vreau să supăr pe nimeni. Fiecare profesie - mai ales stiintele - mi se par fascinante si au toate rostul lor. Cred că orice stiintă nu face decât să-l descrie pe Dumnezeu, să cerceteze fenomenele lui. Nimic nu e independent de El.

Tot ce spun Sfintii Părinti si învătătura ortodoxă despre lucrurile astea mi se par de bun-simt si foarte întelepte si a-i ignora si a privi lucrurile separat (neîntelegând prin asta o lectură habotnică la fiecare pas) de un ansamblu care tine de divin, mai ales ca ortodocsi, nu mi se pare practic. Dar nici nu mai confirmă sensul nostru ca ortodocsi. Nu vreau să mă înteleagă nimeni gresit, nici eu nu vreau să supăr pe nimeni.

„În realitate, toate conceptele noastre psihologice sunt o stare duhovnicească”.
„Dacă trăim la nivel psihologic, starea duhovnicească e încă neînteleasă”.
Pr. Rafail Noica

„Fără duhovnici buni, se golesc bisericile, dar se umplu clinicile de psihiatrie”.
„Clinicile de psihiatrie ar fi goale dacă crestinii s-ar mărturisi curat, sincer, cu smerenie, făcând ascultare de un duhovnic experimentat, care se poate să fie si putin aspru. Atunci nimeni n-ar avea angoasă, probleme si mari ispite.”
Pr. Paisie Aghioritul

În încheiere, as vrea să spun că mitul bolii psihice e opinia unui duhovnic si psihiatru de exceptie, Pr. Filotei Faros.

Repet. Cu tot respectul, toate stiintele sunt lăsate de Dumnezeu si îsi au rostul lor, dar nici una nu este deasupra Lui. La fel cum matematica nu-L depăseste, nici celelalte nu-L pot exista independent de el.

Meseria de psiholog / psihiatru mi se pare extrem de interesantă si de productivă în conexiune cu o optică crestină, mai ales dacă suntem botezati si interesati de acest aspect.

Sper că nu v-am supărat, vroiam doar să punctez niste lucruri, apropo de observatiile care s-au adunat pe topicul ăsta, pentru că mi se pare că avem tendinta uneori să tratăm prea dihotomic lucrurile, „Dumnezeu si psihologia”, sau „Dumnezeu si stiinta” etc. Eu le văd îmbinate, căci nimic nu mi se pare cu rost în afara Lui. Cred că se poate trăi cu El în orice moment si orice meserie am face.