Daca am avea cu adevarat pacea in suflet si o inima arzand dupa Dumnezeu,toate celelalte lucruri exterioare cred ca ar veni de la sine. Dupa ce ajungi sa-L cunosti pe Dumnezeu, sa-L simti (fiecare la masura la care poate si ii este dat) ajungi sa nu-ti mai doresti sa iesi in evidenta; nu mai poti fi ca inainte. Spre exemplu, nu te mai poti imbraca asa cum o faceai inainte (mai ales fetele/femeile)...si nu e nevoie sa citesti nicaieri. Dumnezeu iti schimba inima...
In ceea ce priveste imbracamintea fetelor/femeilor,mi se pare normal ca asa cum mergem la biserica sa ne imbracam si in restul timpului (sigur,exceptand baticul). De ce la scoala sau la servici ne-am imbraca in pantaloni sau ne-am farda,iar la biserica nu? Nu cumva ne mintim pe noi insine?
Un crestin este acelasi oriunde s-ar duce. Am cazut si eu in "plasa" asta...credeam ca la biserica trebuie sa fiu intr-un anume fel, in timp ce in restul timpului trebuie sa fiu altfel, chipurile pt.ca as "exagera" sau as sminti lumea...Mi-am dat seama insa de adevar intr-o zi cand, dupa o plimbare prin oras,am simtit nevoia de a intra intr-o biserica si de a ma ruga.Nu ma intelegeti gresit,nu eram imbracata indecent - de fapt,s-ar fi putut spune ca pt. vremurile de azi,eram mai mult decat decenta,dar fiind vara,sa zicem ca eram ceva mai dezbracata decat in alte perioade din an, cu umerii un pic dezgoliti,fusta cam pana la genunchi etc. Si totusi, NU M-AM SIMTIT IN LARGUL MEU atunci cand am intrat in biserica si am incercat sa ma rog. De atunci stiu care e "etalonul" pe care sa-l folosesc in ceea ce priveste imbracamintea de zi cu zi: ma imbrac in asa fel incat daca ar trebui sa intru intr-o biserica, m-as simti in regula si nu m-as rusina...
Eu nu port aproape niciodata pantaloni si nu ma simt discriminata cu nimic pt asta si nici nu mi se pare un motiv pt care as putea sa ma uit cu superioritatea la o fata imbracata in pantaloni; nu o fac din niciun fel de obligatie,nu o fac pt ca "trebuie",ci pur si simplu pt ca ma simt f.bine imbracata in fusta lunga, cu toate ca fiind tanara,multi ma privesc ca pe o ciudata din cauza asta.Pe de alta parte,nici nu e nevoie sa exageram: putem purta pantaloni cand mergem intr-o excursie pe munte, cand suntem acasa,cand muncim in gradina etc. La fel iarna,cand e f frig si se intampla ca femeia sa aiba vreo problema de sanatate,poate sa-si ia un palton lung (care pana la urma o acopera f.bine,exact cum ar fi facut o fusta lunga) sau un sacou lung,pana aproape de genunchi.Am dat exemplele acestea pt.ca multe femei dau vina pe frig si spun ca acesta e motivul pt.care poarta pantaloni. Solutii se gasesc cu duiumul.Ne putem imbraca frumos,decent,fara a ne periclita sanatatea si putem fi in acelasi timp pe placul lui Dumnezeu.
Cu acoperirea capului nu mi se pare prea greu; putem purta mereu o esarfa micuta fie la gat, fie in geanta si asa nu mai exista vreo problema cu intratul in biserica.
Si pe mine m-a preocupat f mult la un moment dat tinuta femeii in biserica si am tot incercat sa citesc si sa intreb,dar am descoperit raspunsul in mine...Duhovnicul niciodata nu m-a obligat in vreun fel si nu mi-a impus sa ma imbrac numai in fusta,asta a venit de la sine pe masura ce m-am apropiat de Dumnezeu. Nu stiu daca exista neaparat o reteta; fusta in sine,cum au spus mai mult in postarile anterioare,poate fi chiar mai ispititoare decat pantalonii atunci cand e prea stramta sau prea transparenta si lasa sa se vada totul. Apoi, eu una nici acasa,singura fiind, nu m-as putea ruga stand pe jumatate dezbracata; si ca sa fiu sincera,cand sunt imbracata in pantaloni,nu ma pot simti in largul meu sa merg pe strada.Poate e vorba de obisnuinta,dar efectiv ma simt dezbracata...
Dragostea Domnului in sufletele noastre si Harul Sau ne va invata cum sa ne imbracam si cum sa ne purtam in asa fel incat sa nu smintim pe nimeni, bucurandu-ne in acelasi timp de darul de a fi femei, fara a-L intrista pe Duhul Sfant...
|