Spune evanghelistul Matei in capitolul 12:
"... din prisosul inimii grăiește gura.
Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele."
Cum mi-as putea imagina ca voi epuiza vreodata toate modalitatile de a-mi ajuta semenul aflat la ananghie? Pot fi sarac doar din punct de vedere material, dar spiritual, crestin fiind, niciodata.
Poate ca nu am posibilitatea de a oferi ce sau cat as dori, dar o vorba buna spusa celui care are nevoie de ajutor, poate fi acel "ceva" care sa-i dea puterea de a merge mai departe si a gasi solutia care, nu de putine ori, este la indemana noastra.
Noi nu constientizam ca avand la indemana credinta cat acel marunt bob de mustar, putem face lucruri uimitoare, care, nu o data, sfideaza ratiunea.
Veti spune ca e usor sa vorbesti si nu te doare gura -mana, in cazul asta, scriind. Si va dau dreptate. Insa atunci cand te confrunti cu greutati si lipsuri majore, cand nu esti singura, pentru ca de tine si de hotararile pe care le iei tu depind si copiii, a gasi puterea sa o iei de la capat, si nu o singura data, este mare ajutor dumnezeiesc. De care nu-ti dai seama pe moment, ci mult mai tarziu, atunci cand privesti in urma.
Faptul ca nu te lasi doborat de greutatile prin care esti nevoit sa treci, este tot o forma de ajutor oferita in primul rand copiilor tai.
Acceptarea lucrurilor pe care nu le puteam schimba (pentru ca nu aveam alternativa), dar mai ales gandurile cu care te confrunti, este foarte importanta. Pot sa accept un lucru pentru ca nu am incotro, este ok, dar pana cand nu il voi accepta cu toata fiinta mea, adanc, in sufletul meu, nu voi schimba mare lucru. Doar schimbandu-ma pe mine, in interior, la nivelul convingerilor mele, doar asa voi trece mai departe si voi putea considera ca am luat cu brio un alt examen al vietii.
|