Tot spun „zgâltâieli”, însă e un termen destul de relativ. Multe din ele sunt într-adevăr ca niste zgâltâieli (atunci când sunt literalmente niste zgâltâituri ale umărului (scurt, usor, nu e nevoie de mai mult (doar atunci când probabil cad într-un somn mai obosit, atunci sunt mai tari, cât să nu mă lase adormită mai mult de câteva clipe))), însă sunt lucruri foarte variate. Uneori e o deplasare a unui membru sau doar a unei portiuni din el (nimic rapid, nimic spectaculos, dar mie nu-mi trebuie mult, dacă simt că „mângâi” cearsaful, cum să nu mă trezesc). Apoi miscările de la nivelul capului, care de multe ori - logic - nu pot fi decât stânga-dreapta. E suficientă o miscare si m-am trezit. Apoi alte miscări ale corpului; orice portiune care poate fi miscată eficient, e folosită - un brat atârnat de marginea patului, de exemplu, nu e ratat si e clătinat imediat. Uneori e actionat un capăt al unui membru, foarte logic si foarte istet, pentru o miscare mult mai mare, foarte eficientă - miscat un umăr aflat „sub” tine si aproape te ridică, scurt... În fine... sunt multe.
Atacurile gen „lovituri” („palmă” peste frunte/cap/pe obraz) au dispărut în mare parte, însă se mai întâmplă si ele, din când în când. E tot ce a rămas din lucruri mult mai dure (o serie întreagă de lucruri, unele atât de „externe” încât cu greu ar putea fi clasate în categoria epilepsie sau pur si simplu nu au nici o legătură cu ea), în care nu as vrea să intru, dar din care am văzut o multime de exemple aici pe site, în cele câteva topicuri pe care m-am uitat. După mine, important nu e anecdoticul manifestărilor în sine, ci de ce vin ele si cum se poate scăpa.
De-asta spun că în faza actuală, lucrurile sunt „soft”; e tactică diferită. Nu mai am atacuri care-mi făceau frică (pentru că eu de frica aceea am trecut, în momentul în care am început să citesc; scrierile diferitilor părinti mi-au elucidat „misterul” pentru totdeauna si am înteles „de unde vin”), însă sunt sistematice si extrem de persistente, nopti nedormite una după alta n-am mai avut niciodată până acum.
În fine...
Până la urmă n-am rezistat, m-am întins iarăsi, asa că am dormit de la 5:30 până la 9:00, când m-a trezit o vecină care are prostul obicei să vorbească mult si tare în holul blocului. Dar probabil că e mai bine, altfel dormeam până la prânz si mă dau peste cap.
O zi bună tuturor si pretuiti fiecare clipă, toate sunt un mare dar de Sus.
|