Citat:
În prealabil postat de heaven
Nu te supara.
Am selectat citatul de mai sus,pentru ca iti urmaresc de ceva timp topicul si chiar asta ma intrebam si eu:in cazul in care dormi cu cineva in camera,ce se intampla mai exact,persoana care sta langa tine cum percepe tot ce ti se intampla?
|
Nu mă supăr, heaven, chiar am pus întrebarea serios. Dacă ar sta cineva în capul oaselor să mă urmărească... ce ar întelege? Probabil niste tresăriri, dintre care unele mai ample decât de obicei, dar oricum, pentru cine e înclinat să vadă „clinic”, o problemă psiho/fiziologică si nimic altceva. Miscările pe care le descriu eu - pe cât pot mai clar, având în vedere că scriem si nu pot să vă arăt exact - nu au nimic deosebit, în afara faptului că, asa cum stiti, eu nu consider că vin de la mine.
Dacă n-ar fi vorba de contextul religios si v-as spune de miscările respective în cu totul alt context, cotidian si banal, ele n-ar avea nimic deosebit si nu ar mai insista nimeni asupra lor.
Apropo de „ce vede altul” când pătesti asa, am găsit forumul ăsta nimerind pe topicul legat de „fenomenul Posaga”. E acolo un tânăr care relatează (destul de amuzant, pentru mine) manifestările unei femei, la care a fost martor, mergând la biserica aceea, unde citea dezlegări preotul respectiv. Afirmă, la un moment dat, ce amuzant i se părea cum se agita femeia respectivă si cum părea să vrea neapărat să se arunce cu capul înainte cu tot dinadinsul. (Bine... aici nu mi s-a mai părut amuzant mie; pentru mine era clar că biata femeie trecea prin ceva foarte trist, independent de vointa ei, iar lui i se părea comic cum „vroia ea să se arunce în cap” si chiar s-a implicat si vroia să o ajute, să o tină pe picioare (până când a primit un „semnal” foarte net care cred eu că l-a lecuit de scepticismul de până atunci, ...dar vă las să cititi).
În citatul pe care l-am postat un pic mai în spate în topicul ăsta, părintele Argatu mentionează mărturisirea pe care i-o făcea o femeie ajunsă într-un stadiu foarte grav de bântuire demonică (că era aruncată pe jos - nici nu stia pe ce parte va fi aruncată, la fiecare atac - si că avea fracturi tot timpul... L-am pus acolo (desi am pus doar un fragment din relatarea respectivă)). Părintele nu mentiona cazurile astea pentru a-si pune întrebări sau a arăta niste persoane bolnave mental; o dădea ca exemplu pentru a ilustra în ce stadiu se poate ajunge si din ce cauză. Cartea lui e plină de învătăminte de acest fel; dar cum am spus si în postarea respectivă, nu am pus tot, pentru că nu asta consider că e important. Importante sunt lectiile pe care le tragem în urma acestor pătanii. Că nu ne spovedim, că nu ne împărtăsim, că nu avem o trăire crestină, că nu suntem în Biserică. Asta e important si eu asta învăt din ce pătesc. Restul sunt simple întrebări, puse din curiozitate si ne abat de la aspectul esential, cred eu.
Când asisti la o astfel de manifestare ca venind exclusiv din partea persoanei, evident, în afara „bolii” (si nici măcar boala nu va fi clară, pentru că vor urma o serie de tatonări, nefiind o chestiune clară), nu întelegi nimic.
Dacă însă faci conexiunea si lasi loc si plauzibilitătii faptului că persoana respectivă nu e nici bolnavă, nici nu face miscările alea din proprie initiativă, ci este „împinsă” de ceva/cineva, atunci povestea se schimbă si capătă dintr-o dată coerentă. Altfel, indiferent de câte lucruri ai vedea, tot n-ai întelege nimic. Importantă e conexiunea din mintea ta,
cum vezi, nu ce vezi. Importantă e, în definitiv, un anumit soi de convingere, care e soră bună cu credinta. Pentru că atât timp cât întrebăm: „dar cum? dar ce zice cutare când te vede?” etc, înseamnă că ne îndoim si că perceptia noastră asupra acestor lucruri, chiar dacă e plin Patericul si Vietile Sfintilor de ele, nu este deloc crestină.
Maică-mea dormea când am avut manifestările stranii de care am vorbit. Repet, as putea să descriu ce s-a întâmplat cu ocazia aceea (fată de care, repet, ce se întâmplă acum e banalitate pură, în sine), dar nu cred că ăsta e scopul, să facem anecdotică, pentru că asa m-as concentra pe un lucru neesential. Poate că la data respectivă, surprinsă cum n-am fost niciodată si apoi speriată cum eram, as fi intrat aici si as fi povestit cu multă poftă ce am pătit. Dar prin 2001 nu frecventam forumurile internet si nici nu mi-ar fi trecut prin minte că as putea să intru pe un sit crestin, să întreb. Mă bucur că am intrat acum, că am mai aflat câteva lucruri utile.