[anna21]

În prealabil postat de Daniel777

Nu traim cu adevarat credinta pentru ca nu avem vointa sa ne rastignim poftele noastre,sa nu mai apartinem lumii.
Nu putem renunta la micile noastre placeri pentru a ne darui integral lui Hristos,acesta este motivul.
Stiti cum se spune la Liturghie: Toata viata lui Hristos Dumnezeu sa o dam! Dar noi nu facem asta! Nu respectam ceea ce spunem la Sfanta Liturghie!

De acord cu Daniel.

Cat despre deasa impartasanie.. de fapt despre postarile lui Florin Ionut: tu vorbesti din punctul de vedere al unui barbat care NU are obligatii si copii etc. Esti un rasfatat al sortii.
Imagineaza-ti ca nu ai cu cine sa lasi copiii ca sa mergi la spovedit.
Imagineaza-ti ca biserica este la 30-60 condus masina pe autostrada (depinde de trafic) deci nu este la coltul strazii sa mergi cand ai chef.
Imagineaza-ti ca atunci cand totusi ai timp si ai cu cine lasa copiii ca sa te spovedesti.. te izbesti de rezistenta sotului care zice: dar de ce nu ai facut piata in timpul acesta (sau de ce nu ai pus muraturi sau etc.. orice altceva ce pare mai "important")
Imagineaza-ti ca rugaciunile poti sa le faci doar noaptea (in general dupa ora 10, cand doarme toata lumea). Iar cele de dimineata.. fff devreme ca daca se trezesc copii (care sunt f matinali), gata, nu se mai poate.
Imagineaza-ti ca daca vrei sa citesti carti religioase.. ei bine, tot noaptea, ca altfel nu se poate.
Imagineaza-ti ca la Liturghie tii in brate un copil mic care in general nu sta linistit (ca nu e un obiect), si trebuie sa-l supraveghezi pe-al doilea sa nu vorbeasca, sa nu se batzaie, sa nu se intoarca cu spatele la altar, sa stea atent.. (si daca ai rabdare sa-i mai explici si ceea ce se intampla)
Imagineaza-ti ca alti copii mici mananca in timpul Liturghiei si ai tai stau cu ochii tinta pe mancarea acelora, li se face foame, sunt nefericiti etc. si tu ca parinte te simti mizerabil ca nu esti in stare sa insufliin copii dragostea de Sf Liturghie.
Imagineaza-ti ca celui mic ii este somn si se intinde pe jos (da, se lupta sa-l las sa se intinda pe jos) sa se culce inainte de Impartasanie..

Acum imagineaza-ti cat de mult poti participa cu sufletul la slujba in aceste conditii si CUM poti sa te duci cu inima impacata sa te impartasesti cand stii ca te-ai gandit oar cum sa faci sa nu adoarma copilul inainte de Impartasanie, cum sa-l tii sa nu se intinda pe jos (fara sa-l enervezi ca plange si gata.. s-a terminat, trebuie scos afara).

Nu este doar situatia mea, ci si a altor femei care vin la biserica unde merg eu.

Tu iti dai seama ca esti un rasfatat al sortii?
(desigur toti ortodocsii sunt rasfatatii lui Dumnezeu, dar unii in mod particular).
Iti pune cineva piedica sa mergi la biserica? Iti rade sotia in fata, te ameninta sau ridiculizeaza? Ai copii sa-i tii in brate la Liturghie? Care te intrerup de +20 de ori in timpul rugaciunilor ca sa-ti comunice lucruri "importante"?
Ai biserica la mare departare? Este inchisa cand ajungi acolo? Etc, etc, etc..

Trebuie sa-i multumesti lui Dumnezeu pt ce ai. Ca al Lui este meritul, nu al tau!


Cat despre spovedire lunara si impartasire deasa:

Imagineaza-ti lista de pacate pe care nu le pot lepada.. (cap de afis "ferirea de sarcina" - multi spun ca nu este pacat, dar ei nu stiu). Si in general stilul de viata al femeii moderne care nu se impaca deloc cu lepadarea celor lumesti. Un stil de viata la care eu nu pot renunta (poate intr-o zi cu ajutorul lui Hristos)
Pai sa ma spovedesc lunar si sa ma culc pe o ureche ca nu am pacate de moarte.. dar asta ni s-a cerut? Sa nu facem pacate de moarte? Sau sa lepadam cele lumesti? Eu nu m-am lepadat de cele lumesti.
Ma impartasesc rar, dupa spovedanie.
Cum sa ma duc eu in fiecare duminica la impartasit (cu spovedit lunar)? Cu batic de matase, cu ceas elvetian.. dar cu pretentii ca doar Hristos traieste in mine?! Ma tem ca m-ar trazni Dumnezeu.
Tu vorbesti de spovedanie lunara? Eu vorbesc de hotararea de a fi crestin. Nu am cunoscut inca in realitate un om hotarat sa fie cu adevarat crestin (care sa nu doreasca altceva decat pe Hristos in aceasta viata!)


Am citit citatele si argumentele tale, Florin Ionut, dar mi-au atras mai mult atentia asupra starii mele.. Crestinii din vechime traiau mult mai curat. Nu aveau televizor (pentru vedea dezmatul lumesc zi de zi, pt a satisface curiozitatea searbada, pentru a desfrana cu gandul), femeile lor nu cred ca se pensau/epilau, vopseau, fardau, tundeau parul, purtau pantaloni, vopseau parul etc... Nu cred ca aveau planificare familiala. Nu cred ca aveau gustari intre mese de cate ori aveau chef (pt satisfacerea poftelor trupesti).. ca astazi traim intr-o stare de vesnica satisfacere a placerilor chiar daca nu ne dam seama. Chiar si discutiile pe teme teologice..tot asta sunt de multe ori: o satisfacere a placerii intelectuale, o mangaiere a orgoliului etc. Chiar si generatii trecute.. imi amintesc de viata austera a bunicii mele, cat de departe sunt de ea. Noi suntem lumea descrisa de huxley, traim prin/pentru simturi si nici nu ne dam seama deoarece nu mai avem busola. Ne comparam cu ce vedem in jur si ne credem buni ca nu facem aia si ailalta. Dar etalonul crestinilor este Hristos si sfintii Lui. Aceea este masura crestinului.

(f de acord cu Daniel.. nu ne hotaram sa dam viata lui Hristos, mai vrem sa tinem si "pentru noi".. macar iubirea de sine)