[Mihnea Dragomir]

Ca orice alt lucru, şi grija faţă de ambient nu poate fi temeinică fără fundamentul care este credinţa. Dacă grija faţă de planetă se va întemeia pe aceasta, va avea temelie de stâncă, iar dacă se va întemeia pe orice altceva, va fi încă o construcţie zidită de oameni pe nisip: o metaforă a unui eşec. Nu putem să nu observăm că probleme globale precum poluarea, despăduririle şi, în general, urâţierea chipului naturii sunt proporţionale cu problema globală a insuficienţei credinţei şi a excluderii ei din spaţiul public. Că mai întâi oamenii l-au scos pe Dumnezeu din oraş, şi nu au trecut bine nici câteva decenii şi au scos şi natura din aşezările lor. Motivul adevărat pentru care avem brazi de plastic în Mall-uri nu este fără legătură cu credinţa noastră de plastic: brazii noştri sunt precum credinţa noastră.

Atunci şi numai atunci când oamenii vor realiza că sunt administratorii pământului, stăpândindu-l fără a fi proprietari, ci în numele Proprietarului, desfigurarea antropică la care asistăm va înceta să muşte din chipul lumii şi va începe să fie tămăduită. Omul este solidar cu natura, aşa cum se vede din primele pagini ale Genezei. Dumnezeu i-a lăsat o grădină şi l-a lăsat pe om să-şi manifeste stăpânirea asupra plantelor şi animalelor, dându-le nume. Primul mare cataclism din istorie a fost Căderea. Consecinţa ei a fost nu numai pierderea Graţiei Sfinţitoare, fără de care mântuirea nu este cu putinţă; consecinţa ei a fost rănirea naturii. Chipul lumii s-a schimbat şi nu a mai fost cel proiectat iniţial de Marele Arhitect. Sensul schimbării a fost cel de introducere a dezordinei în întreaga lume văzută şi apariţia proprietăţii fundamentale a materiei de a evolua spre decădere. Atunci moartea a intrat nu numai în om, ci în lume. Dar căderea naturii a fost secundară căderii omului şi nu invers. De aceea, când omul va începe să se transforme pe el însuşi în dumnezeiasca metamorfoză care este convertirea şi transformarea în Cristos, va putea fi fără nici o grijă şi în ceea ce priveşte natura. Când oamenii nu se vor mai duşmăni, nu se vor mai duşmăni nici animalele, ci între tigru şi antilopă va fi aceaşi frăţietate ca între oameni: frăţietatea de la început, cea lăsată de Dumnezeu.