[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Teoretic, sunt absolut de acord. Chiar El ne-a spus să nu ne ruşinăm de El, că se va ruşina de noi în Ziua Aceea. Practic însă, din cauza societăţii în care trăim, există serioase dificultăţi psihologice.

Când merg cu cei mici la McDonald şi, cu BigMac-urile la mijloc, facem rugăciunea de dinaintea mesei spunând psalmul, oamenii sunt uluiţi, îi văd cum orice discuţie de la celelalte mese încetează şi se holbează la noi exact de parcă am fi de pe altă planetă. De două ori am şi fost abordat de unii care mă întrebau din ce sectă suntem. Era clar că suntem sectanţi, fiindcă ne rugăm la masă, dar erau derutaţi fiindcă ne făceam cruce.

Nu mai vorbesc despre angoasa de a mă ruga seara când sunt în deplasare sau în vacanţă, urmând a dormi în aceeaşi încăpere cu persoane faţă de care am numai legături colegiale sau de şpriţ: sunt şanse bune să înceapă să-mi expună teorii filozofarde despre Doamne-Doamne şi, invariabil, mă socotesc bigot. Tot bigot sunt taxat a fi la serviciu, din cauză că mă rog după ce îmi pun halatul şi înainte de a-mi începe lucrul. Mie mi se pare absurd să fii socotit bigot fiindcă te rogi, dar asta e situaţia.

Cel mai dureros, însă, este chiar cu fraţii şi surorile din parohie sau din parohiile vecine, ori cu pacienţii despre care, bineştiind că sunt catolici, le adresez salutul catolic "Lăudat fie Isus !" (sau "Cristos a înviat", după caz). Le inspir acelaşi bigotism, din cauză că se aşteaptă ca asemenea formule, azi, să fie folosite numai de preoţi sau călugări. Dar, cu doar două generaţii în urmă, nu era aşa, ci erau folosite de toată lumea, de clerici şi de laici deopotrivă.

Ceea ce vreau să spun este că, dacă faci cele mai banale lucruri, precum a te ruga sau a saluta creştineşte, eşti taxat imediat. Ai idei cam înapoiate. Ştiinţa pe care o ai devine, dintr-o dată, suspectă. Eşti dus cu pluta sau, mai rău, ai o agendă ascunsă prin care încerci să corupi oamenii. Dacă aş purta un tricou negru pe care să scrie "MegaDeath", ori dacă aş purta un cercel cu un simbol diabolic în urechea stângă, cred că nu aş întâmpina asemenea reacţie şi probabil că aş părea un om mai normal.

Morala este ca trebuie sa ne incurajam reciproc. Ma gandesc ca asta e cuvantul cel mai potrivit.

Sunt multi care traiesc intr-o dilema, nu sunt hotarati. Lumea le ofera exemplul negativ si au foarte multe motive sa se descurajeze. Acestia traiesc cu senzatia ca este imposibil a fi crestin in 2010 si eventual amana pocainta pe mai tarziu, poate la batranete. Unii din ei, vazand ca noi nu avem nici o jena publica privitoare la credinta, poate ca vor medita la asta. Si, daca macar unul dintre acestia va incerca sa-si indrepte viata catre Hristos, exemplul propriu nu a fost in zadar.

Cred ca noi facem o greseala spunand sus si tare, celor mai slabi in credinta, ca suntem cei mai pacatosi, ca n-am avansat deloc duhovniceste, ca e grea crucea pe care o ducem, ca nu credem ca vom ajunge in Rai samd. Pentru ca avem impresia ca ne smerim, insa nu facem decat sa ii smintim pe ei si sa-i descurajam din start. Desi noi constientizam pacatele si neajunsurile, nu vad nici un bine sa le trambitam altora. Caci vai celui prin care vine sminteala! Si oricum, adevarata smerenie nu este aceasta.

Ma iertati, caci maine ma duc sa ma impartasesc! (aluziv, ca sa aveti si voi curaj) :)