[Daniel777]

Iisus a fost menţionat în textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, în transcriere latină Iesus Christus.

Prenumele vechi evreiesc e Iehoşua, având ca diminutiv forma "ישוע", Ieşua, însemnând "YHWH mântuieşte". Această formă a fost transcrisă sub forma Iησους Iēsoûs, în greacă, de către traducătorii Septuagintei, cu referire la alte persoane purtând acelaşi prenume. Pe de altă parte, forma grecească Χριστoς, Khristós este o traducere a evreiescului "משיח" maşiach.

Prenumele în limba româna provine din limba slavonă Їисоуса, care a fost preluat din limba greacă, unde la iniţială este un hiat. Cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tipărit în anul 1701 la Cluj).

Grafia Iisus este corectă deoarece reproduce şi η din Ιησούς, care în latină a fost redat e. Tendinţa de a se citi ca i în greacă a început din Evul Mediu şi de aceea grafia Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe şi în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este corectă, ea imitând citirea greacă modernă. De altfel, însăşi lectura numelui în limba română, nu accentuează prima silabă (i.e., ca în latină sau engleză: Je'-sus), ci ultima (ca în greacă, sau spaniolă, franceză etc.) Acesta este un motiv în plus de a favoriza lectura numelui lui Iisus cu un scurt aproximant iniţial [j], cum sugerează dublarea lui "i", precum şi grafia cu doi de "i": Iisus, care nu este deloc redundantă, având temeiurile ei atât fonologice cât şi etimologice. La temeiurile etimologice se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele "Iisus", atât în ebraică (Iehoşua, Ieşua), cât şi în limbile europene începând cu latina (Jesus, în care "j" nu este cel din franceză, ci aproximantul latin [j]) numele este pronunţat cu două sunete înainte de primul "s", anume [i-e/i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul iniţial poate fi [ž] (fr. Jésus) sau [ğ] (eng. Jesus). Aceste paralele etimologice motivează pe deplin utilizarea a două litere înainte de "s" şi în limba română. (Cf. Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic român, Universidad de la Laguna, Tenerife 1958-1966; Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998; A. Bailly, Le Grand Bailly, Dictionnaire Grec-Français, Hachette, Paris, 2000; Irina Panovf, Romanian-English - English-Romanian Dictionnary, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, Ed. Lucman, 2002, 2004; Biblia sau Sfânta Scriptură, cu aprobarea Sfântului Sinod, Societatea Biblică Interconfesională din România, 1988)