View Single Post
  #2092  
Vechi 14.06.2010, 14:45:37
AngelicaKroner AngelicaKroner is offline
Member
 
Data înregistrării: 11.05.2010
Mesaje: 57
Implicit

Citat:
În prealabil postat de vsovivi Vezi mesajul
Mare parte din proorocia din Cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit: Regele s-a întors, și-a primit palatul, muntele și iubirea oamenilor care știu aprecia rolul său din ziua de 23 august 1944 până în '47 când s-au furat alegerile și s-a instaurat ''Republica'' forțându-l ''băieții buni'' ca să abdice prin șantaj că vor ucide toți tinerii studenți regaliști... deci nu era republică ci o dictatura comunistă sovietică ce s-a reinstaurat mai târziu prin furtul revoluției în anii '90-'92. Iar apoi au instaurat 'băieții buni' și constituția lor ''Republicană'' anti regalistă prin prelungirea termenelor de vot ca să le iasă și așa au mers ei la furat voturi din casă în casă. Iar acum iată-i că ei sunt primii care nu o respectă căci ei au fost și sunt primii care nu vor să aplice referendumul validat furând suveranitatea poporului român și să dea lovitură de stat împotriva președintelui democratic ales ca să îi impună lui pe cine vor ei să desemneze primministru, să-i forțeze mâna, căci circul mediatic al decredibilizărilor e pe toate televiziunile. Deci cum să mă mir că până și ''Angelica'' le stâlcește numele Lui Boc și Băsescu cu scop decredibilizant hazliu și batjocuritor. Nu mă mai mir de nimic. Tot răul e posibil în mințile celor creduli... și manipulați de cel viclean și mârșav ascuns și călău, ce te târește în păcate și trăirea în minciuni.

Iar Teocrația se împlinește oridecâteori suveranul uns sau ales crede și plinește sfatul cel bun venit prin prooroci sau sfinți sau adunare sfântă, adunări cum sunt acelea de la marile sărbători naționale duhovnicești, pe la care i-am mai văzut participând atunci când au fost invitați.

Deci degeaba pui cornițe la cuvântul proorocie (''proorocie'') căci prin asta nu devine ea falsă și mai ales aia e altă prorocie, făcută de preotul ortodox Alexandru venită de la Tatăl Ceresc.

Probabil voi sunteți împotriva Duhului sfânt, Carele grăiește prin prooroci... că altfel nu-mi explic pentru ce respingeți voi proorocii și proorociile? O fi murit între timp Duhul Sfânt? Deci nu vă mai jucați cu proorociile că o să se aprindă și o să ardă scoarța pământului... nu din pricina voastră ci din pricina minciunilor lui antichrist și ale proorocului mincinos, proorocul ăla care te învață că nu-i bai dacă bei, urăști și fumezi, curvești, te lauzi și te mândrești...

Deci nu vă mai jucați cu focul că o să udați caanapeaua...
Proorocia mincinoasa a puciosilor spunea altceva: nu ca Mihai I va reveni ca simplu cetatean al R.S.R., ci ca va veni ca rege al Regatului Romaniei. Asa ca, abdicat cu forta sau nu, furat sau nu, amagit cu vorbe sau nu, regele e in aceeasi postura ca si cea din 1947, decembrie 30: simplu cetatean.
Teocratia e altceva decat crezi tu. Pune mana si mai citeste.
Proorociile nu trebuie crezute orbeste, caci in vremea din urma se vor ivi si s-au ivit deja multi prooroci mincinosi. Ma mir ca desi il consideri pe Alexandru "prooroc mincinos", totusi crezi prostia aceeea cu banii de aaur, unul de 100 grame, alturl de 10 grame, cu denumirea de "Caesar" si "decicezar". Dar nu e singura inadvertenta pe care ai sustinut-o pe acest Forum.
Toti care au facut proorocii mincinoase - deci si puciosii tai, care ieri erau Regalisti, azi sunt Basinisti - sunt prooroci mincinosi.