Ai mai jos un text spre analiza.Daca doresti putem continua discutia si pe coordonatele lui Nae Ionescu(vezi link mai jos).
http://www.crestinortodox.ro/religie...tei-88733.html
Sper ca cele 2 texte sa fie macar o lectura placuta despre ce s-a intamplat cu cei ,,2 prosti" care au avut tupeul sa ne lase numai probleme pe cap.
,,Creștinismul bine înțeles nu interzice cunoașterea și nici nu aduce atingere cunoașterii, ci din contra trimite la cunoaștere, din moment ce Sfânta Scriptură, cartea fundamentală a Bisericii, ne spune că Însuși Dumnezeu l-a îndemnat pe Adam, strămoșul omenirii să dea nume făpturii (Facerea 2, 19). Dar îndemnându-l pe Adam să dea nume, Dumnezeu l-a îndemnat de fapt la cunoaștere pentru simplul motiv că entitățile făpturii, respectiv entitățile creației, nu puteau fi denumite fără a fi corect definite prin cunoașterea din ce în ce mai aprofundată și mai cuprinzătoare. De la spic, la bob, de la bob la embrion, de la embrion la celulă, de la celulă la moleculă și așa mai departe, sau în perspectivă spațială: de la pământ la lună și la stele, de la stele la galaxii.
Într-un univers fără de margini, de la microcosmos la macrocosmos, nici cunoașterea nu poate fi limitată din moment ce omului i-a fost dat să atribuie mereu noi nume, noilor entități identificate și definite prin perfecționarea continuă a instrumentelor și a metodelor de investigare. De fapt, Dumnezeu după ce l-a făcut pe om „bărbat și femeie” l-a binecuvântat și i-a spus: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Facerea 1, 28). Dar a spune: „supuneți” și „stăpâniți” echivalează cu a spune cunoașteți, cunoașteți și iar cunoașteți, căci nu poți să supui și să stăpânești fără a cuprinde cu pricepere și cu responsabilitate de profesionist toată creația în rosturile ei. A stăpâni, adică a administra înseamnă a c u n o a ș t e. Iar aceasta este prima poruncă, dar și prima binecuvântare pe care Dumnezeu a dat-o omului.
Chiar și în grădina Edenului, Adam a fost pus ca să o lucreze și să o păzească. Dar a lucra însemna a avea știința a ceea ce era de făcut, iar a păzi însemna a cunoaște în mod obligatoriu obiectivul de păzit cu detaliile lui ca și pe cei în contra cărora trebuia păzit Edenul. Toate poruncile date de Dumnezeu omului, prin Adam, se adresau și se adresează libertății sale de acțiune și implicit capacității sale de a distinge și de a înțelege, aptitudini ce pot exista numai și numai prin cunoaștere temeinică .
Teocentrism sau antropocentrismul deviant?
Celebra interdicție primită de Adam: „Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” nu s-a referit și nu se referă la cunoașterea tehnico-științifică a nemărginitei creații, ci la sistemul de criterii, imaginat ca un pom, pe baza cărora se stabilește ce este bine și ce este rău să creadă și să facă omul în viață, fiindcă Dumnezeu în desăvârșita Sa înțelepciune a stabilit aceste criterii odată pentru totdeauna.
Șarpele, unealta lui Satan, adică cel care iubindu-se doar pe sine însuși nu putea decât să se târască fără a fi capabil de idealuri mai presus de jalnica-i persoană, știa bine sensul interdicției. Acesta chiar spune: „Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” (Facerea 3,5). Deci nu despre cunoaștere este vorba, ci despre distincția dintre bine și rău, distincție pe care o știe face numai Dumnezeu, Cel Care Își iubește creația în întregul ei, până la sfârșitul veacurilor, și nu sărmanul om, această efemeridă limitată și egoistă pentru care lumea se termină odată cu el. Așa după cum arăta la vremea sa Nae Ionescu, Dumnezeu a exprimat prin această interdicție însăși condiția umană ca și când ar fi spus: „Măi omule, tu trebuie să știi că asta nu este natura ta. Dacă tu faci asta calci nu legea Mea, calci legea ta. Vrei să treci peste condiția ta?
Dumnezeu a stabilit această lege nu fiindcă s-ar fi temut de noul statut al omului, ci tocmai fiindcă știa că omul, ca ființă imperfectă dar perfectibilă, nu avea aptitudini pentru un asemenea statut. Înzestrat cu inteligență și cu voință, dar fără a putea fi Dumnezeu, omul s-a vrut a „fi ca un Dumnezeu” și de aici toate erorile voluntarismului antropocentric.
Păcatul păcatelor
Prin neascultare, adică prin contestarea sau pervertirea, sub orice formă, a criteriilor de bine și de rău, așa cum sunt ele date omului de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, dar și în Sfânta Tradiție, omul a comis, de fapt, păcatul păcatelor, adică păcatul pervertirii normelor divine de conduită, care ne-a deviat evoluția spre o existență dominată de legitățile ciclurilor trofice specifice biologiei, adică spre acea zonă în care natura afectelor noastre nu depășește ternul afect al necuvântătoarelor, care și ele au viață socială îngrijindu-se de hrană, de vizuină, de tandrețea nupțială, dar și de joc, de comunicare sau de recunoașterea liderului.
Pierzând desăvârșitul etalon dumnezeiesc, singurul care ne permite trăirea sacrului, specific umană, omul a pierdut șansa de a se îndumnezei, pierzând astfel și șansa de a realiza progresul real pe termen lung prin armonizarea diversității lumii în viziunea unitară dată nouă de Unicul Ziditor, urmând o scară unică de valori, care să aibă în vedere inclusiv păstrarea creației”
Bye