În prealabil postat de Scotianul

Deci nu despre cunoaştere este vorba, ci despre distincţia dintre bine şi rău, distincţie pe care o ştie face numai Dumnezeu, Cel Care Îşi iubeşte creaţia în întregul ei, până la sfârşitul veacurilor, şi nu sărmanul om, această efemeridă limitată şi egoistă pentru care lumea se termină odată cu el. Aşa după cum arăta la vremea sa Nae Ionescu, Dumnezeu a exprimat prin această interdicţie însăşi condiţia umană ca şi când ar fi spus: „Măi omule, tu trebuie să ştii că asta nu este natura ta. Dacă tu faci asta calci nu legea Mea, calci legea ta. Vrei să treci peste condiţia ta?

Dumnezeu a stabilit această lege nu fiindcă s-ar fi temut de noul statut al omului, ci tocmai fiindcă ştia că omul, ca fiinţă imperfectă dar perfectibilă, nu avea aptitudini pentru un asemenea statut. Înzestrat cu inteligenţă şi cu voinţă, dar fără a putea fi Dumnezeu, omul s-a vrut a „fi ca un Dumnezeu” şi de aici toate erorile voluntarismului antropocentric.