[mariamargareta]

227. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de ziaristul Victor Roncea (III)

Într-unul dintre filme apărea harta României, din scoarţă de copac, pusă pe un foc în interiorul unei alte hărţi a României. Imaginile aduceau perfect aminte observatorului avizat de “arta ICR” a “teroristului-vizual” Benedek Levente, care, folosindu-se şi el de conturul hărţii ţării a suprapus imagini obscene peste România. De altfel, “moderatorul”, “criticul” Erwin Kessler – care a apărat expoziţia anti-românească a lui Benedek Levente (Observaţia 12: V.R. demască fără menajamente rromânismul original al lui Erwin Kessler, care se foloseşte cu abilitate de efuziunile patriotice ale lui M.Z., artistul angoasat la propriu de focul apocaliptic care stă să vină, pentru a scoate castanele încinse în foc pe care le-au semănat alţi “rromâni” precum Benedek Levente, pe alte “vetre româneşti”, expoziţii-scandal de aiurea) într-o emisiune realizată de Realitatea TV şi care ar fi, conform Wikipedia, “un filosof român” bursier al Colegiului Noua Europă -, nu a pierdut prilejul să compare pozitiv lucrările lui Zugravu cu cele ale expoziţiei-scandal de la New York (poneiul cu zvastică, menora profanată, Fecioara Maria ironizată, etc). Pentru avizaţi este clar că după aceste mizerii ordinare, la care se adaugă expoziţia porno-satanistă din Germania, ICR a început o adevarată campanie de imagine prin introducerea unor noi manifestări, mai “clasice” – expoziţii ale lui Mircia Dumitrescu sau Vasile Celmare, etc -, pentru a arunca în faţa Comisiei de anchetă a Senatului o perdea de fum asupra direcţiilor reale, anti-româneşti.
Revenind la “reînnoirea naţională spiritual-religioasă” pe care vrea sa ne-o servească “avangardist” secta ICR, în timpul discuţiilor de ieri din impozantul si nemeritatul sediu din Aleea Alexandru s-a declarat chiar că “trecerea la Biserica Rusă ar fi cea mai mare dovadă de patriotism român”. (Observaţia 13: Este limpede că infestarea cu virusul schismei nu-şi găseşte cu uşurinţă soluţia curativă. Ba mai mult, tendinţele schismatice ale pucioşilor s-ar putea să se dovedească nevindecabile pentru totdeauna)
O reacţie normală a venit din partea criticului de artă Pavel Şuşara, care a declarat că nu poate fi de acord cu Zugravu, pe care l-a considerat drept un “Rasputin optzecist”, un produs de consum, (Observaţia 14: Iniţial , M.Z. n-a fost un produs de consum, dar a fost împins lent spre acest statut de către liderii pucioşi) care şi-a propus doar să şocheze (afirmaţie valabilă si pentru alţi “artişti” ICR – nota mea).
În timp ce s-a găsit, totuşi, o voce care să afirme că nu a găsit nimic ortodox în “operele” lui Zugravu, “teologul” Erwin Kessler şi-a permis să-l definească pe Zugravu drept “ultra-ortodox” în opoziţie cu credincioşii majoritari ai acestei ţări, catalogaţi drept “neo-ortodocşi”… (Observaţia 15: Gândirea kessleristă se dovedeşte a fi simplistă şi procustiană. E.K. se rezumă la a extrage din logosul lui M.Z. exclusiv propensiunea lui spre stilul religios cel vechi [pentru care artistul calendarist ar fi gata să sărute şi tureatca muscalului] plasându-l imediat în categoria “vechilor ortodocşi” – iar în traducere modernă, “ultra-ortodocşi”. Pentru creştinii majoritari nu le rămâne decât cealaltă alternativă, pe care E.K. le-o dăruieşte cu generozitate: “neo-”, sugerând probabil un fel de contaminare incurabilă cu boala secolului)
Aşa că, fraţilor, deşi îşi închipuie că-şi poate spăla imaginea, gaşca neo-kominternistă creată de Brucan, Tismăneanu-Patapievici-Pleşu-Liiceanu-Dinescu & Coop – GDS-noul PCR, Secta ICR – nu reuşeste decât să se adâncească din ce în ce mai mult în mlaştina rece a celui mai întunecat iad pamântean.
Într-adevăr, Părintele Nicolae de la Rohia a definit perfect scopurile acestor adepţi ai cultului lui Mamona, cu toate măştile lor: „Demonismul face şi el progrese, doar n-o să stea el singur în afara evoluţiei: înainte victima era torturată şi omorâtă. Acum i se ia şi duhul, să rămână – spiritualiceşte – jupuită de vie“.(Observaţia 16: Lucrând după principiul “o mână spală pe alta, şi amândouă, obrazul”, sectele politice şi cele religioase găsesc un punct de confluenţă comun: diabolizarea programatică a acestui popor necăjit, căruia i se servesc acadele otrăvite cu denumiri aburitoare: rromânism, ultra-orthodoxism, pucioşism şi neo-kesslerism, pentru a-l ameţi bine, ca să nu ţipe atunci când va fi jupuit de viu)