[Erethorn]

În prealabil postat de Zarathustra_revenind

Cinstit va spun ca imi place ceea ce ati scris. Cred ca sunteti un bun catolic (daca nu ma insel), poate chiar un teolog, poate chiar un adept al anumitor rationamente, dar tot nu ma prea convingeti ca sunteti si crestin.
Dar in fond de ce credeti ca tot ce am scris eu se rezuma la ceea ce spuneti dumneavoastra? Sa mergem pe calea aleasa de dumneavoastra, pe care eu tot nu as sustine ca e si crestina, dar de dragul discutiei sa incercam deci : atat viata aceasta cat si viata de apoi sunt cumva nu neaparat egale ca valoare, mai cum spuneti prima este o ''scoala'' pentru ceea de a doua, evident si ea fiind importanta.Daca chiar sugerati ca ele sunt egale, atunci inteleg ca practic intre 1 leu si 1 milion veti alege leul. Sau si mai bine, dati cu banul ca doar sunt egale ca valoare si e chiar acelasi lucru.
Dar sa revenim la viata scoala pentru ceea viitoare. Mi se pare totusi cam nepotrivita metafora daca vreti sa sugerati ca cele doua vieti sunt egale. Poate necesare, dar atunci ceea ce v-am propus eu este un curs intensiv. Deci cred ca priviti cumva gresit problema, pe de o parte, rational vorbind nu puteti totusi sa puneti pe picior de egalitate cele doua vieti. Pe de alta parte insa daca propuneti o valorizare a acestei vieti in perspectiva celei urmatoare, ei bine, va felicit, exact asta propun si eu. Faceti tot posibilul sa absolviti aceasta scoala in regim intensiv si rapid. Si da, crestinul adevarat se poate bucura de viata stiind ca suferinta vietii actuale este efemera pana la urma, si de altfel ea il pregateste si il ridica pentru ceea viitoare.
Fireste ne putem pierde daca chiar doriti printre multe cuvinte. Dar totusi esentialul ramane. Nu puteti privi aceste doua vieti ca fiind egale ca valoare, pentru ca in acest caz va suspendati exact logica la care vreti sa faceti apel.

Repet; dumneavoastra puneti problema gresit din punct de vedere axiologic. Viata aceasta sau viata viitoare chiar sunt egale ca valoare; sau, mai bine zis, ele nu au valoare in sine; orice valoare pe care o descoperim si urmarim in viata (pamanteasca sau cereasca) este indisolubil legata de prezenta lui Dumnezeu. Ori, Dumnezeu nu este mai putin prezent pe Pamant, totul este sa-l descoperi si accepti.

Mai exista insa o problema, pe care v-am sugerat-o prin intrebarea din finalul postarii mele; intrebare la care vad ca n-ati dorit sa raspundeti.

Problema este ca dumneavoastra v-ati aventurat in mod absolut hazardat sa discutati despre cine si cum si cat corespunde definitiei dumneavoastra despre ce este sau ar trebui sa fie un crestin; ori, in acest moment, onestitatea intelectuala va obliga sa verificati in ce masura definitia dumneavoastra corespunde cu definitiile general acceptate in interiorul paradigmei crestinismului.

Cu alte cuvinte, nu puteti continua o astfel de discutie, in mod credibil, fara a cerceta cum se defineste crestinismul pe el insusi (incepand cu Evanghelia si trecand prin Sfintii Parinti, terminand cu credinciosul de rand). Este absurd sa-i reprosezi lui x : "Tu nu esti ceea ce te pretinzi a fi" cata vreme nu dovedesti ca stii ce anume se pretinde x a fi.

Ori, crestinismul, incepand cu Cristos, trecand prin Sfintii Parinti, si pana la mine, putin credinciosul si mult pacatosul X, nu se defineste prin ceea ce sugerati dumneavoastra ca se defineste, adica prin valoarea suprema acordata vietii vesnice in defavoarea vietii pamantesti.

Observati ca, in interiorul crestinismului, exista pareri diferite despre ce si cum va insemna viata vesnica - cercetati ce cred despre aceasta ortodocsii si martorii lui Iehova, adventistii si mormonii, catolicii si penticostalii; parerile difera.

Mai observati ca exista pareri diferite despre asa numita "imparatie a lui Dumnezeu", privita ca tel al vietii crestinului - Cristos insasi ne-a cam lasat perplecsi cu afirmatia ca "Imparatia lui Dumnezeu este printre voi, acum" (citez din memorie).

In sfarsit, important este ca trasatura definitorie a crestinului - ba nu, a omului in general - nu este nazuinta spre viata eterna, ci dragostea de Dumnezeu, de sine si de semeni.

Crestinismul nu este o loterie la care fiecare incearca sa faca ce poate ca sa traga lozul cel mare; este trairea in comun a dragostei, sperantei si credintei.

Ori, atata timp cat se afla pe Pamant, omul nu doar traieste, ca o planta oarecare. El are un rol de jucat, o misiune de indeplinit. In termeni catolici, Biserica se imparte in Biserica Luptatoare (catolicii traitori pe pamant) si Biserica Triumfatoare - catolicii aflati deja cu Dumnezeu, sfintii care se roaga pentru noi (mai exista si Biserica Suferinda, dar nu intru in detalii ca e punct de controversa cu ortodocsii si orcum irelevant fata de scopul discutiei).

Ori, ca membru al Bisericii Luptatoare (sau militante), eu nu-mi permit sa ignor ordinul generalului pe care, de altfel, am ales singur sa-L urmez, si care a spus: "Lupta, lupta pentru Mine, pentru tine si pentru semenii tai".

Nu ma ingrijesc doar de soarta sufletului meu dupa moarte, la fel cum nu ma ingrijesc ca doar eu sa am de mancare sau ma distrez la o petrecere.