229. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de ziaristul Liviu Ioan Stoiciu (I)
Pe situl personal, Liviu Ioan Stoiciu a postat în data de 28 aprilie a.c. un articol intitulat „Am căzut în cealaltă extremă, România e buricul pământului. Probă de misticism”
Reproducem în continuare acest articol, în care se fac referiri și la fenomenul „Noul Ierusalim” de la Pucioasa, cu precizarea că observațiile din paranteze aparțin autoarei analizei de față.
Miercuri, 28 aprilie 2010. Îmi pierd răbdarea. Am început să cădem în cealaltă extremă – a binelui cu orice preț, a faptului că România e ocolită de Apocalipsa din 2012! Și că România nu va avea de suferit cine știe ce de pe urma marelui cutremur anunțat din acest an, să stăm liniștiți… (Observația 1. Pucioșii, ca și dogarii de altfel, „proorociseră” că marele cutremur va avea loc încă din data de 1 mai 2009, sau pe-aproape. Comentarii pe această temă au apărut în postările 107. Vine sfârșitul lumii! [ http://noul-ierusalim.info/?p=640 ] și 110. Încă n-am scăpat de Marele Cutremur [ http://noul-ierusalim.info/?p=659 ]) Românii și-au amintit de un vizionar indian care a trăit la începutul secolului trecut și care ne-a asigurat că România va fi raiul pe pământ. (Observația 2. Pucioșii, nu numai că l-au pastișat pe Sundar Singh, propovăduind și ei raiul pe pământ în România, dar pretind că l-au și împlinit la ei, la Pucioasa, și vor să-l exporte acum în toată lumea largă ) Las la o parte faptul că România, după această viziune, n-a avut parte decât de dezastrul cutremurului din 1940, de dictatura neagră a lui Carol II, de războiul mondial (în care am avut statut de înfrânți) și de ocupație, de totalitarism roșu și de alt dictator, Ceaușescu, iar în 1977 de alt cutremur devastator – și că numai așa nu poate să arate raiul pe pământ, ca în România. Dar toți speră că vizionarul indian s-a referit, la începutul secolului XX, la o Românie a acestui secol, XXI, aflat în fața Apocalipsei. Totuși, cine n-are proprietatea cuvintelor? Să mai pun la socoteală că după 20 de ani de postcomunism românii primesc salarii exclusiv din împrumuturi, statul român fiind dator vândut? Ce poate fi mai nesigur și mai trist, decât la români? Și că raiul pe pământul român nu poate să însemneze sărăcie, corupție, mizerie, cât încape? (Observația 3. Și totuși, pucioșii propovăduiesc sărăcia lucie și renunțarea de bunăvoie la orice brumă de agoniseală pentru traiul bun pe pământ – vezi articolul 225. Liderii pucioși propovăduiesc sărăcia poporului român [ http://noul-ierusalim.info/?p=1682 ] ) Fiindcă în principal de ele a avut parte românul de rând de când a aflat că România e raiul pe pământ de la vizionarul indian. Dar poate de aici înainte, poate chiar începând cu acest an, totul se va aranja. Conform vizionarului indian: “Romania va trece prin mai multe faze de transformari fundamentale, devenind, in cele din urma, gratie spiritualizarii ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul Nou Cannan, iar Bucurestiul se va transforma intr-un centru esential al acestui foc. Capitala, polul spiritual al planetei, va fi aproape in intregime reconstruita, ramanand in cele din urma o aranjare de constructii, in forma inelara, avand 7 kilometri in diametru si va fi considerata de toate popoarele drept un veritabil Nou Ierusalim pamantesc”, se arata in profetiile lui Sundar Singh. (Observația 4. În fine, o deosebire esențială: pucioșii pretind că Noul Ierusalim pământesc a fost deja zidit la Pucioasa, la un diametru mult mai mic:15-20 de metri cel mult ) Dacă aveți răbdare, vă invit să citiți toată profeția evanghelistului creștin indian Sundar Singh despre sfârșitul lumii, dați click pe Profetiile Lui Sundar Singh. Mintea mea refuză să se concentreze la aceste profeții, mai exact se blochează: de ce ar fi românii acum „poporul ales” (conform profețiilor acestui indian), după ce până acum evreii se considerau „popor ales”? (Observația 5. Ajunși la această sintagmă – „poporul ales” – nu putem să nu reamintim aici că pucioșii se declară a fi doar ei „poporul ales”, adică „noul Israel”, care a zidit „Noul Ierusalim”, în „noul Canaan”, și în noul Eden” care este Rromânia, țărișoara noastră, ca să realizăm că alienarea pseudo-mesianică a fost adusă la paroxism ) Mărturisesc, citind numai citatul reprodus aici, mă sperie ideea că Bucureștiul ar putea fi reconstruit în totalitate – asta ar putea să însemneze că va fi pus la pământ de marele cutremur anunțat pentru acest an (alt vizionar crede că va avea loc mai spre toamnă). E normal să credem în steaua noastră ca națiune, dar chiar într-atât?
Pe de altă parte, în România marele cutremur anunțat va avea părțile lui bune, ne asigură vizionara Carmen Harra (fostă cântăreață de muzică ușoară, care și-a descoperit noua vocație în SUA): Va spun clar ca in 2010 va fi un cutremur si in Romania! Va fi un cutremur care va fi mult mai mare decat cel din 1977, desi nu vor fi mai multi morti si raniti ca atunci, de asta va asigur. Asta este partea buna a lucrurilor: ca, desi va avea o mare magnitudine, nu vor fi la fel de multi morti si raniti. Cutremurul nu va fi chiar acum, ci candva la sfarsitul verii acesteia, spre toamna. Să dea Dumnezeu să aibă dreptate, să fie un fleac tot acest mare cutremur, dar nu vi se pare că e prea de tot? Am căzut în misticism, România e ocrotită de Dumnezeu, e Grădina Maicii Domnului (a spus-o chiar Papa Ioan Paul al II-lea la București, nu?), aici va fi Noul Ierusalim. (Observația 6. Dar chiar și este! Poate cineva să ignore existența Noului Ierusalim de la Pucioasa? Problema este că nu e singurul Nou Ierusalim de pe pământ, căci sunt mai multe, deci se impune imperios o selecție, pentru a vedea dacă vreunul dintre ele se apropie măcar la dimensiuni – dacă nu și la aspirații – cu cel proorocit în cartea Apocalipsei ) De altfel, iau seama acum, datorită acestui profet s-a ridicat lângă Pucioasa Noul Ierusalim (pus la cale de doi artiști plastici plini de har, Zidaru). (Observația 7. Ca și alți comentatori, L.I.S. este și el tributar unei dezinformări bine orchestrate de către liderii pucioși. Nu Zidarii au pus la cale zidirea Noului Ierusalim de la Pucioasa, ci „proorocii” pucioși care au statut de lideri actuali. Zidarii au venit doar cu ceva idei referitoare la arhitectura locașului și –mai important – au venit cu contribuții financiare substanțiale, care au permis zidirea propriu-zisă ) E un loc fascinant acest loc de rugăciune de lângă Pucioasa, de la Glodeni, „al unor sectanți isteți” (la care ortodocșii se tem să meargă să se închine). (Observația 8. Chiar dacă ar merge, ortodocșii tot n-ar fi primiți, căci pucioșii se cred proprietarii exclusivi ai „sfintei sfintelor”. Este forma subtilă prin care L.I.S. sugerează că pucioșii au derapat de la ortodoxie, adică sunt de-a dretul sectari) Citiți, dacă aveți timp și http://j-lorber.com/Romania/profetii/profetii.html (aveți de ales între Profețiile lui Sundar Singh, Profețiile de la Fatima sau Apocalipsa lui Ioan sau Profețiile de la Mănăstirea Noul Ierusalim de la Pucioasa, le deschideți pe rând, dând click pe titluri). Fotografiile din această pagină de jurnal online sunt făcute la Noul Iersualim din Glodeni-Pucioasa. Tematica se complică, e magică. Vă invit să vedeți și un film video de la fața locului (realizat de un teolog), (Observația 9. Este vorba de filmulețul lui Cristi Tabără, despre pucioși. L.I.S. nu a descoperit , se pare, versiunea subtitrată a filmului, prezentată în articolul 89.Radiografia unei secte - Noul Ierusalim de la Pucioasa [http://www.noul-ierusalim.info/public/nip.mpg], în care se dezvăluie și unele aspecte ceva mai incomode) dați click pe http://video.google.com/videoplay?do...9667060485078#
|