Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Să mai insistăm un pic, să nu avem impresia că fușerim textul biblic. Deocamdată, să ne limităm la aceste pasaje.
În primul, în Ev Sf Matei, citim:
Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.
Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.
Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate (...)
Prin urmare, fidel Bibliei și numai ei, după cum spuneți că sunteți, acceptați sau nu ideea că, în momentul în care vorbim (adică după Înviere și înainte de Advențiu) în Cer există, pe lângă Isus și îngeri, un anumit număr de sfinți care "s-au sculat" ? Credeți ori nu că aceștia sunt "vii", adică văd, aud și judecă ?
|
Dacă este să fiu "fidel Bibliei și numai ei", nu dispun de prea multe amănunte, evanghelistul Matei fiind singurul care menționează întmplarea. Ca urmare, s-ar ridica următoarele probleme:
1. Sfinții aceștia înviați au fost și ridicați la cer? Personal cred că da, dar nu pot prezenta nici o dovadă biblică în acest sens.
2. Când au înviat sfinții aceștia: la moartea Domnului Hristos sau la învierea Lui? E adevărat, versiunea sinodală spune "după învierea
Lui" (versiunea Cornilescu este neutră nefolosind pronumele de majestate), unii chiar propun să se citească "după învierea lor". Aceasta însă ar intra în conflict cu 1 Cor.15,20.
În altă ordine de idei, admit că aceștia sunt vii - posibil să fie cei 24 de bătrâni din Apocalipsa pe care Ioan îi vede la tronul lui Dumnezeu. Dar în nici un caz nu este vorba ca
toți drepții să fie vii. Iar cei care sunt vii, sunt doar datorită învierii lor iar nu morții lor.