[mariamargareta]

230. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de ziaristul Ion Zubaşcu (I)

La adresa de net http://www.observatorcultural.ro/Fum...s_details.html a apărut un articol în care poetul şi ziaristul Ion Zubaşcu ia apărarea pucioşilor, convins fiind că aceştia fac parte dintr-o listă mai largă de ţinte false ale “serviciilor” oculte, succesoare ale defunctei Securităţi, care vizează prin diversiuni meşteşugite consolidarea puterii stăpânilor lor, pe care îi slujesc cu orice preţ, chiar cu riscul destabilizării României. În viziunea lui I.Z., aceste ţinte false se numesc pe rând “teroriştii revoluţiei” , Gregorian Bivolaru, “minerii care au venit să planteze flori în Piaţa Universităţii”, „ungurii care vor sa ocupe Ardealul“, “apocalipsa Noului Ierusalim”, „puciul de la Patriarhie“, “invazia Martorilor lui Iehova“ şi “doctorul Niculescu, care ucide bolnavii de cancer cu otravă pentru gândacii de bucătărie” , iar manevrele ţesute în jurul acestor personaje sunt, nici mai mult, nici mai puţin, paşi oculţi către o nouă dictatură.

Alături de Bivolaru şi de doctorul Niculescu îşi găsesc aşadar şi liderii sectanţi de la Pucioasa un locşor răsărit în panoplia “ţintelor” luate pe nedrept în vizor de “noii securişti” ai României, motiv pentru care I.Z. le plânge pucioşilor pe umăr, impresionat la culme de “uriaşele nedreptăţi” cărora le-au căzut şi ei victime.

Nu este niciun secret că I.Z. a fost unul dintre invitaţii de onoare ai pucioşilor la câteva “Festivale ale Ortodoxiei Româneşti”, organizate în “Grădina Întâlnirii” de la Glodeni, unde Zubaşcu a putut să se desfăşoare “artistic” pe scenă, fie recitând poezii proprii, fie cântând din producţiile folk maramureşene. Ulterior, Ion Zubaşcu şi-a exprimat gratitudinea faţă de pucioşi prin ample articole laudative publicate în suplimentul literar Aldine al ziarului România Liberă.

Reproducem în continuare secvenţe din acest articol, cu precizarea că observaţiile din paranteze aparţin autoarei acestei analize:

„Fumigena“ Gregorian Bivolaru, doar o secventa dintr-o lunga serie de diversiuni puse la cale de „servicii“ in momentele dificile ale puterii politice

Autor: Ion ZUBAŞCU

Modelul tuturor diversiunilor cu rezonanta nationala, in Romania celor 14 ani de domnie a cuplului Iliescu-Teoctist, este – fara indoiala – atacul „teroristilor“ din decembrie 1989, descrisi ca fiind tipi atletici, inarmati pina in dinti, drogati si care „trag din orice pozitie“. Psihoza aceasta a „teroristilor“ niciodata prinsi sau dovediti, completata cu aratarea obsesiva la tv a unor aparate rudimentare, despre care se spunea cu spaima ba ca sint bombe care vor arunca Televiziunea in aer, ba ca sint masini de fabricat dolari (in casa lui Ion Ratiu, devastata de „mineri“), a fost intretinuta cu consecventa pe parcursul celor 14 ani de fragila democratie, conform scenariului verificat de-a lungul timpului, din preistorie pina azi, ca un dusman pare cu atit mai amenintator cu cit este descris in termeni cit mai nebulosi, putindu-i-se astfel atribui cele mai infricosatoare actiuni, care vizeaza – desigur – destabilizarea nucleului identitar de credinte si mentalitati, unanim acceptate de bunul-simt traditional.

[...]


Primejdia „ungurilor care vor sa ocupe Ardealul“

O diversiune indelung intretinuta, in special de partide si miscari ultranationaliste, extremiste, a fost aceea a „ungurilor care vor sa ocupe Ardealul“.
[...]

Apocalipsa „Noului Ierusalim“

Pe masura ce societatea romaneasca postdecembrista se mai inchega in structuri cu minima stabilitate, agramatii diversiunii au parasit treptat zona politica si nationalista (razboaiele de purificare etnica din fosta Iugoslavie si interventia americana i-au indepartat definitiv de acest debuseu al deriziunii) si s-au indreptat spre culoarul vast si profitabil al credintelor si mentalitatilor adinc inradacinate. O data cu descoperirea acestui teritoriu, prin anii ’93-’94, urmatoarele diversiuni de anvergura nationala se vor face zgindarind aceste „straturi geologice“ ale nebuloasei psihismului colectiv. Intre acestea, Manastirea „Noul Ierusalim“ a dobindit o spectaculoasa, dar la fel de trecatoare notorietate publica.(Observaţia 1.: Aşa-zisa “mănăstire Noul Ierusalim” este o organizaţie religioasă frauduloasă. În realitate, titulatura de “mănăstire” este un fals răsunător, căci vieţuitorii “mănăstirii Noul Ierusalim” nu sunt călugări, nu au tundere în monahism, nu respectă canoanele, nu fac ascultare de chiriarhul locului, nu se îmbracă niciodată în straie monahale, nu au o conducere locală a cărei autoritate o reprezintă stareţul, şi, mai ales, au o organizare mixtă, nemaiîntâlnită nicăieri în monahismul creştin. Cât priveşte “notorietatea publică”, ea nu a fost lansată de oarecari ziarişti curioşi, dornici de a face senzaţie cu subiecte insolite şi incitante, ci este rezultatul unei opţiuni deliberate a liderilor pucioşi de a ieşi la rampă şi a-şi face publicitate, cu scopul de a racola prozeliţi şi, mai ales, susţinători financiari devotaţi. După ce toată lumea s-a lămurit că spectaculoasele “proorocii” ale pucioşilor sunt nişte banale fumigene sectare, bazate pe exagerări şi insinuări mincinoase, evident că interesul tuturor faţă de pucioşi a scăzut dramatic)