[mariamargareta]

230. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de ziaristul Ion Zubaşcu (II)


Artistii plastici Marian si Victoria Zidaru au construit pe un teren privat din cartierul Glodeni al orasului Pucioasa, judetul Dimbovita, un asezamint cu o arhitectura originala, numit de ei Manastirea „Noul Ierusalim“, in care nu au acces decit vietuitorii, barbati si femei, care respecta o lista cu canoane foarte stricte. (Observaţia 2.: Aici, I.Z. îşi dovedeşte limitele sale de ziarist de duzină. În loc să se obosească şi să facă cercetări personale amănunţite, atente şi responsabile, el se mulţumeşte să reproducă informaţiile parţial corecte şi în mare măsură false care i s-au servit chiar de către liderii pucioşi. Nu Marian şi Victoria Zidaru au construit “aşezământul cu o arhitectură originală”, ci o echipă de salahori, coordonaţi din scurt de către liderii pucioşi, în frunte cu secretarul lor general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă. După trei luni de muncă forţată, în care odihna salahorilor şi răsplata muncii lor au fost trecute pe ultimul loc, clădirea cu destinaţie de biserică era gata)
Planul arhitectonic al originalului lacas a fost realizat dupa viziunea Noului Ierusalim din Apocalipsa lui Ioan, iar ciudata manastire a fost sfintita de un ierarh ortodox, care si-a retractat ulterior obladuirea, pe un post tv de mare audienta, dupa ce a fost amenintat de Sf. Sinod, si chiar a pierdut functia de arhiepiscop pe care se pregatea s-o ocupe.(Observaţia 3.: Aici, I.Z. aglomerează până la amestecare câteva evenimente distincte, a căror importanţă individuală n-ar trebui neglijată. Planul arhitectonic al “mănăstirii” respectă numai în aparenţă datele tehnice proorocite în cartea Apocalipsei, iar gravele deosebiri faţă de textul biblic sunt trecute de I.Z. sub o suspectă şi complice tăcere. Ion Zubaşcu sugerează că ierarhul ortodox – căruia el nu-i dă numele, dar toată lumea ştie că este Irineu Bistriţeanul – ar fi retractat doar “în urma unor ameninţări” venite din partea Sfântului Sinod. În realitate, Sinodul B.O.R. nu putea să-l “ameninţe” pe Irineu decât cu caterisirea, aplicând stricto sensu prevederile canoanelor, aşa cum prevăd ele pedepsirea faptei intitulată “ieşirea din comuniunea sinodală”, iar Irineu era conştient de acest risc şi era gata să şi-l asume. Declaraţiile lui anterioare, apărute în presă, sunt mărturie clară că el nu era speriat de perspectiva caterisirii, pe care era gata s-o suporte fără să crâcnească, în caz că Sinodul nu va fi favorabil recunoaşterii publice a ideologiei sectarilor pucioşi. Deci, cu totul altul trebuie să fi fost motivul schimbării sale de atitudine. Mult mai plauzibil este că el a fost convins de colegii lui arhierei, prin argumente temeinice şi pertinente, că e pe cale de a face o gravă greşeală, cu consecinţe dramatice pentru unitatea Bisericii. Atitudinea sa ulterioară, la început indiferentă iar apoi constant combativă la adresa ideologiei pucioşilor, confirmă această presupunere. Cât priveşte funcţia de arhiepiscop, el nu “a pierdut-o, deşi era pregătit să o ocupe”, aşa cum sugerează tendenţios Ion Zubaşcu, ci pur şi simplu şi-a retras candidatura la alegeri, din proprie iniţiativă, fiind probabil marcat de un sentiment de vinovăţie personală, în urma susţinerii uşuratice a pucioşilor)
Conform vietuitorilor „Noului Ierusalim“, la Pucioasa se aude continuu(Observaţia 4.: În realitate, “vocile” duhurilor de la Pucioasa, care pretind că vin de la diferite multe persoane şi feţe – ele sunt ba Iisus Hristos, ba Tatăl ceresc, ba Fecioara Maria, ba sfinţii, ba arhanghelii, ba unii muritori care au trecut în lumea de dincolo – nu se aud chiar încontinuu. “Dumnezeul” pucios, deşi are mai multe feţe, acestea se manifestă cu limite serioase în puterea de a se face auzite pe pământ, iar “auzirea “Cuvântului” este condiţionată de disponibilitatea intermediarilor pucioşi şi de starea lor afectivă şi de sănătate. Este cunoscut că, după moartea Verginicăi din anul 1980, până în 1982 nu s-a mai auzit “Cuvântul lui Dumnezeu”. În ultima vreme, anumite conflicte dintre liderii pucioşi au creeat noi sincope în “coborârea Cuvântului”, fiind consemnate luni de zile în care de asemenea “Cuvântul” nu a mai apărut. De asemenea, în ultima vreme se invocă tot mai des indispoziţia psihică şi starea precară de sănătate a liderilor pucioşi, pentru se justifica unele întârzieri sau amânări în venirea mesajelor pucioşeşti. Aceste limite pământeşti ale intermediarilor pucioşi fac ca şi “Dumnezeul” pucios să fie plângăcios şi slab în puteri, adesea declarându-se de-a dreptul neputincios, iar “Cuvântul” de la Pucioasa este marcat la rândul lui de nenumărate imprecizii, inconsecvenţe şi “proorocii” care nu s-au mai împlinit, fiind mai degrabă opera meşteşugită a liderilor pucioşi decât unui Dumnezeu Atotştiutor şi Atotputernic) glasul viu al lui Dumnezeu, care a ales Romania („noul Israel al lumii“) ca mireasa pentru nunta lui Isus, la revenirea sa pe Pamint.(Observaţia 5.: Revenire despre care pucioşii, în inconsecvenţa lor, pretind că a avut loc deja, la Pucioasa! Atunci de ce se mai amână, de zeci de ani încoace, nunta Mirelui cu “mireasa România”?) Aceste elemente spectaculoase (inspirate, probabil, din contrafacerea interbelica atribuita indianului Sundar Sing) (Observaţia 6.: I.Z. se demască fără să vrea, arătând că acest “Cuvânt” de la Pucioasa este o făcătură omenească, inspirată din alte făcături omeneşti anterioare, numite de el “contrafaceri”. Dacă ar fi de la Dumnezeu, acest “Cuvânt” de la Pucioasa nu s-ar fi inspirat de la un muritor ca Sundar Singh, căci Dumnezeu nu are nevoie să se inspire de la oameni) si multe altele au transformat cazul intr-un spectacol mediatic manipulat cu sprijinul unor cunoscuti fundamentalisti ortodocsi, (Observaţia 7.: Ce înseamnă “fundamentalism ortodox” la Ion Zubaşcu? În lipsa numelor celor incriminaţi în acest mod, şi în contextul acuzativ al lui I.Z. la adresa întregii Biserici Ortodoxe, nu putem decât să presupunem că cei care susţin public necesitatea imperioasă ca în Biserică să nu se facă nicio derogare de la Sfintele Canoane, sunt cotaţi de simpatizanţii neoprotestanţilor, în frunte cu Ion Zubaşcu, drept “fundamentalişti ortodocşi”) care a tinut prima pagina a ziarelor citeva luni, dupa aceeasi binecunoscuta reteta diversionista: cu cit un dusman este prezentat mai nebulos si exagerat, cu atit devine mai inspaimintator si periculos in imaginarul colectiv.

Astfel, ziarele vremii scriau ca dimineata puteai vedea curgind pe santurile din jurul „Noului Ierusalim“ singe de copii sacrificati in orgii si ritualuri nocturne, (Observaţia 8.: Dacă redactorii şefi şi redactorii de rubrică au permis apariţia unor asemenea aberaţii în ziarele lor, fără o minimă verificare, ei s-au descalificat din start, la modul cel mai ruşinos cu putinţă, deci nu mai pot fi prezentaţi acum ca semnificativi în delirul lor publicistic. I.Z. sugerează însă că nicidecum aceşti profesionişti ai scrisului ar fi fost de vină, ci “fundamentaliştii ortodocşi”, cei interesaţi să-i zugrăvească în culori sumbre pe bieţii pucioşi) ca satenii vedeau iesind noaptea camioane pline cu pamint (se sapau – pasamite – tuneluri subterane; spre ce?), ca sub „Noul Ierusalim“ de la Pucioasa (semnificatia toponimului era copios speculata!) se fabrica bomba atomica etc. etc. Un intreg scenariu apocaliptic! (Observaţia 9.: Absurdul unor asemenea afirmaţii vădit răuvoitoare să nu-i fi pus deloc pe gânduri pe aceşti ziarişti? Este cazul să subliniem că asemenea supoziţii absurde erau culese de la crâşma din colţ, de la o mână de unor săteni lipsiţi de cea mai elementară cultură şi moralitate, care emiteau păreri invidioase asupra unor manifestări – pentru ei de neînţeles – ale pucioşilor. Ziariştii nu s-au obosit să facă vreo selecţie, ci au reprodus ad litteram toate prostiile auzite pe la colţuri de uliţe. În schimb, anomaliile amintite ceva mai înainte privind încălcarea flagrantă a canoanelor mănăstireşti şi bisericeşti şi deviaţionismul sectar al pseudo-călugărilor micşti de la Pucioasa nu le-a sesizat nimeni! I.Z. merge mai departe cu fantezia, considerând aceste inepţii drept o “diversiune penibilă”, pusă la cale de unii exponenţi interesaţi ai puterii cripto-comuniste care a urmat loviturii de stat din 1989)