Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Eh, uite așa formăm o bază de disuție. Mă bucur să văd că mai sunt oameni vii în ceruri.
|
Bineînțeles că sunt, și au fost și înainte de momentul acesta de ne gândim la Enoh, Ilie și chiar și la Moise (acesta având un statut mai special față de primii doi).
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Cu alte cuvinte, aici spuneți "da, recunosc în fața evidenței biblice că sunt oameni vii în ceruri în chiar clipa asta, numai că aceștia sunt vii cu tot cu trupul. Nimic despre sufletele vii în timp ce trupurile putrezesc în morminte". Înțeleg bine ?
|
Recunosc faptul că sunt oameni vii în ceruri, dar trebuie să adaug că aceștia au ajuns acolo
doar prin înviere (respectiv mutați la cer direct din viață în cazul lui Enoh și Ilie) și nu prin moarte. Pentru mine ca adventist formularea "
sunt vii cu tot cu trupul" nu prea are sens deoarece Biblia spune că omul este prin definiție un
suflet viu (adică
trup+
suflare de viață). Elementele constitutive de la Creație nu sunt independente, nu sunt entități de sine stătătoare, omul fiind o ființă holistică.
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Dar ce ne facem cu versetul următor (36), adică:
Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii
Cam cine ar putea fi la fel cu îngerii ? Îngerii sunt ființe spirituale, nu au trup. Cei înviați cu trupul nu pot fi asemenea îngerilor.
|
Problema se rezolvă foarte frumos și logic dacă credem Cuvântul Scripturii. Noi vom învia asemenea cu Hristos, adică învierea Lui este o garanție că și noi vom învia la fel. Hristos la înviere a înviat și cu trup căci a putut fi zărit, pipăit și a și mâncat. La fel vom învia și noi, bineînțeles trupurile acelea vor fi slăvite (nu împovărate de boli și degenerare), "transformate"-cum zice sf. apostol Pavel.
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Ca să fii asemenea îngerilor, trebuie să fii numai suflet.
|
Probabil vreți să spuneți "
numai duh" (respectiv "
numai spirit"-ca să folosim terminologia catolică). Nu neapărat. Bineînțeles îngerii sunt ființe spirituale [
leitourgika pneumata]- duhuri slujitoare (respectiv
administratorii spiritus), dar să nu uităm că-i întâlnim în multe situații în Scriptură și cu caracteristici "corporale".
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Adică să îți lași "cochilia" acolo unde aparține prin natura ei: în pământ.
|
Ideea aceasta de "carcasă"/ "închisoare" a sufletului este total străină Scripturii, fiind importată în creștinism de la Platon și Aristotel.
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
În timp ce ceea ce este angelic în om, sufletul, se duce la Domnul. Obiecții ?
|
O singură obiecție: ceea ce se duce la Domnul este "
suflarea de viață", duhul, spiritul fără de care omul nu mai este un "suflet viu"/o ființă vie. Însă nici această "suflare de viață" [
neshamah - Ieșirea 2,7] nu este o entitate ce trăiește independent de ființa umană, ci este principiul vital, scânteia vieții pusă de Dumnezeu în om pentru a fi o
ființă vie.