E clar ca problema e una de dogmatica care, cel putin pe mine, ma depaseste.
Si de aici se ridica o alta problema - cum ar trebui sa ne raportam la aceste chestiuni care, ca laici, ne depasesc ?
Sigur, avem posibilitatea sa le adancim, prin studiul dogmaticii; dar pentru multi dintre noi aceasta ramane o simpla potentialitate, atata vreme cat obligatiile de familie sau profesionale nu ne lasa suficient timp liber.
Si atunci nu ne ramane decat sa acceptam autoritatea Bisericii.
Imi aduc aminte ca, in timpul catehezei mele, am ridicat la un moment dat o asemenea problema dificila si preotul, vazand probabil ca am tendinta sa ma adancesc prea mult intr-o materie pe care nu o stapaneam, sau poate ca aveam retineri in a accepta o dogma pe care nu reuseam sa mi-o explic 100% logic, m-a intrerupt si mi-a povestit ca un profesor de-al lui obisnuia ca, atunci cand se ajungea la asemenea puncte moarte, sa ridice ochii si mainile spre cer si sa exclame "Mysterion !"
Face si asta parte din credinta. In definitiv, Dumnezeu e mai presus de intelegerea noastra (deocamdata, sper).
|