[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Potrivit teoriei dv, dacă înţeleg bine, A Doua Persoană era moartă când a fost înviată de A Treia Persoană. În acest caz, vă rog să nu mai folosiţi expresia "Cristos a înviat" la diateza activă, ci spuneţi "Cristos a fost înviat", ca să priceapă lumea mai bine credinţa dv. De asemenea, când un creştin de altă confesiune vă salută cu cuvintele "Cristos a înviat !" răspunsul corect, din punctul dv de vedere, ar trebui să fie: "Adevărat că a fost înviat !"

Poate vă va surprinde, însă noi nu-L percepem pe Dumnezeu (deşi suntem trinitarieni) ca pe trei dumnezei. Când admitem că Dumnezeu este descoperit în trei Persoane divine, transpunerea expresiei "persona" din limba latina (aţi spus că cunoaşteţi latina), poate da naştere la o gravă confuzie doctrinară. În latină, expresia persona are semnificaţia de rol, personaj, mască (de actor), pe când în limba noastră "persoana" se distinge ca un eu, coinţă, intelect aparte, apropiată de expresia "personalitate", înţelegând o sumă de proprietăţi care o disting ca individualitate. În limba noastră, expresia de "Trei Persoane" are un iz de "triteism", oriintenţia formulei doctrinare a fost să exprime singularitatea lui Dumnezeu. Formula exprimă o bogăţie şi o complexitate internă fără a descompune Dumnezeirea în părţi aparte, ci descrie natura singularităţii sale, ca fiind total unitară. Poate de aceea şi fiinţa umană a fost creată cu această caracteristică unitară, ea neputând fi separată în părţi independente: suflet-corp, respectiv duh-suflet-trup (am în vedere formularea din 1 Tes. 5,23).
Consider că este mai corect să înlocuim termenul de "persoană" cu "mod de existenţă" sau "subzistenţă", care corespunde termenului grecesc [hypostasis] ipostază, dând astfel posibilitatea păstrării unei rezerve pline de respect faţă de taina cu totul specifică Divinităţii.
Mă bucur -iată- că mai descoperim ceva comun, am observat pe aici că ortodoxia foloseste termenul ipostas, în acelaşi sens.

Cât priveşte scrupulozitatea lui "Cristos a fost înviat", versetul din 1 Petru (de unde a pornit toată discuţia noastră) chiar asta zice:
"Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul" (1 Petru 3,18 versiunea sinodală)
iar Biblia dvs. Catolică spune chiar mai frumos:
"Căci şi Hristos a murit odată pentru păcate, El dreptul pentru nişte nedrepţi, ca să ne conducă la Dumnezeu. Cu trupul a fost ucis, dar cu Spiritul a fost readus la viaţă".

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Şi uite aşa ajungem la argumentare circulară, după următoarea schemă (recapitulez cele discutate):
-pasul 1: din episodul Schimbării la Faţă, aflăm că Moise, care murise, era viu. Ce înseamnă acest lucru: era acolo sufletul său sau era acolo sufletul şi trupul său ?
-pasul 2: era acolo sufletul şi trupul său, acest lucru îl ştim din Iuda 1:9.
-pasul 3: dar în Iuda 1:9 aflăm că Sf Arh Mihail şi diavolul s-au certat pe trupul lui Moise, nimic despre o eventuală înviere a lui cu trupul. De unde ştim că nu s-au certat pe locul unde să fie îngropat, că asta sugerează Deut 34:6 ?
-pasul 4: ştim că era înviat cu trupul din episodul Schimbării la Faţă. şi cercul s-a închis

Eu nu obişnuiesc să folosesc argumentul Schimbării la Faţă, a venit doar vorba de el că discutam despre Moise. Faptul că sf.ap. Petru doreşte să le facă câte o colibă fiecăruia demonstrează că aceştia nu erau nişte "stafii", "spirite diafane" (iertare, dar nu mai ştiu ce termeni să folosesc în confuzia aceasta lexicală şi doctrinară), ci oameni întregi cu trup şi suflare de viaţă (adică "suflete vii" - termen biblic).