[Florin-Ionut]

În prealabil postat de orthodoxia.i.thanatos

Nu exista indoiala ca in primele secole de crestinism se practica impartasirea deasa a mirenilor. La fel de adevarat este insa ca Traditia s-a schimbat incet, fara convulsii si prin consimtirea tacuta a tuturor Bisericilor locale. Stiind ca Duhul lui Dumnezeu nu a incetat sa lucreze in Biserica, zic ca nu ne ramine altceva de crezut decit ca impartasirea la fiecare Sfinta Slujba a servit un anumit scop intr-o anumita perioada istorica. Primele veacuri de crestinism au dat sute de mii, poate milioane de martiri, este perioada in care multi sfinti s-au oferit cu bucurie in inima sa moara pentru Credinta in Hristos, iar acelea erau vremuri cind era suficient sa recunosti ca esti crestin ca sa-ti pierzi viata, de cele mai multe ori in chinuri groaznice. De aceea ma gindesc ca Duhul Sfint ii tinea pe cei din Biserica foarte de aproape ca sa-i mingiie si sa-i intareasca in marturisirea lui Hristos, marturisire care adesea se platea cu viata. Mai tirziu, dupa oficializarea crestinismului ca religie in Imperiul Roman, majoritatea crestinilor nu au mai fost pusi niciodata in situatii atit de radicale ca sa-si marturiseasca si sa-si traiasca Credinta, ceea ce ar explica renuntarea in timp la impartasirea deasa si inasprirea pregatirii pentru impartasire.
[...]
...iar in ceea ce priveste impartasirea deasa, Patriarhul Teodosie II le-a scris parintilor din Athos ca "primii crestini se impartaseau in fiecare duminica, dar cei care le-au urmat numai tot la 40 de zile si numai dupa pocainta si post" si ca "cei care se simt pregatiti sa procedeze ca si primii, iar cei care nu, sa urmeze exemplul celor din urma".
[...]

Cuvintele tale alese denota ca ai avut atata grija la detalii incat ai pierdut esentialul in credinta ortodoxa. Respecti cu atentie atatea lucruri si in paralel il pierzi cu stiinta pe cel mai important, care este impartasirea cat mai deasa cu Hristos in Sfintele Taine.

Autojustificarea curajoasa ca impartasirea continua a servit unei anumite perioade istorice este atat de slaba incat ma apuca rasu'-plansu'. Am mai auzit-s si de la altii, dar parca de la tine aveam pretentii mai mari. Cat despre Patriarhul Teodosie, nu ma intereseaza afirmatiile sale cat timp ii contrazic pe Sfintii Parinti ai Bisericii.

Voi transcrie un text din Sfantul Nicodim Aghioritul - "Carte foarte folositoare de suflet despre Impartasirea continua cu preacuratele lui Hristos Taine", extras din cartea lui Ioan Ica jr. "Impartasirea continua cu Sfintele Taine". Cei care aveti ceva impotriva cuvintelor lui, daca mai aveti curaj, comentati mai jos orice nu va convine, impotriva Sfintilor si a Sfintei Traditii!

Cine sunt ei:

"Să urmăm aşadar, iubiţi credincioşi, pe marii Sfinţi ai Bisericii: Ioan Gură de Aur, Teodor Studitul, Simeon Noul Teolog, Nicolae Cabasila, Simeon al Thesalonicului, Nicodim Aghioritul, Paisie Velicicovschi, Ioan de Kronştadt, Ioan Maximovici, Siluan Atonitul şi mulţi alţii (cunoscuţi şi necunoscuţi), care se împărtăşeau zilnic şi aşa au şi ajuns sfinţi. Nu le‑au lipsit acestor oameni nici faptele bune, nici virtuţile cele mai înalte, totuşi nădejdea mântuirii lor nu era în efortul propriu, ci în Hristos, cu Care se împărtăşeau foarte des."


Si acum textul de la pagina 239:

3. Ca faptul de a intarzia cineva sa se impartaseasca ii produce mare vatamare

Impartasania rara produce insa crestinilor toate cele contrare; caci cine intarzie sa se impartaseasca, acela nu face nici o pregatire, nu devine atent, nu are o paza stransa fata de gandurile rele, pentru ca intarzierea il face sa cada in nepasare, iar inflacararea evlaviei si a iubirii dumnezeiesti se raceste; lungimea timpului il face sa umble cu usuratate si indiferenta in viata lui, sa nu aiba teama in suflet, contractie in simturi si paza in miscarile lui, ci-l face sa aiba o dezlegare desavarsita si la mancaruri, si la cuvinte, si la privelisti necuviincioase si sa ajunga asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frau, aluneca in prapastia pacatului. Ca toate acestea urmeaza celor zabavnici la Impartasire e un lucru adevarat, precum le patim noi insine cu fapta si in experienta de zi cu zi.

Cati, desi vrednici pe cat e cu putinta, sunt zabavnici la Impartasire, ma mir ca ar mai putea sa se bucure de sfintirea si harul pe care le-am mentionat mai sus [in alte capitole, cautati cartea - nota mea] si care vin de la dumnezeiestile Taine, precum spune Cabasila. Cum pot sa vestejeasca flacara patimilor cand nu se cumineca cu Preacuratele Taine care, dupa Sfantul Chiril, alunga orice neputinta, adorm razboiul salbatic al trupului si omoara patimile? Cum pot sa-ti curete mintea? sa-si faca gandirea stralucitoare? sa-si infrumuseteze toate puterile sufleteului neimpartasindu-se cu Trupul si Sangele Domnului nostru, care e adevarata curatire, adevarata frumusete, adevarata luminare si noblete a sufletului, cum spunea mai inainte dumnezeiescul Hrisostom? [adica Sfantul Ioan Gura de Aur - nota mea]. Sau cum vor putea fugi de faraonul cel gandit cu mintea [diavol] si din Egipt, care e pacatul amar si prigonitor, cand nu sunt pecetluiti si insemnat cu cinstitul Sange al Lui Hristos, pecum spunea mai inainte Grigorie Teologul? Sau cum isi vor inalta inima spre iubirea dumnezeiasca, spre bucuria duhovniceasca, spre pacea dumnezeiasca si celelalte roade si daruri ale Duhului Sfant, fara sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele iubitului Fiu al Tatalui Cel de o Fiinta cu Duhul, Fiu care, potrivit Apostolului, e adevarata bucurie si pace a noastra si izvorul tuturor celor bune?

Imi ies din mine insumi [de uimire] si sunt nedumerit cum ar putea crestinii sa praznuiasca fie duminicile, fie celelalte sarbatori ale anului si sa se bucure duhovniceste cu adevarata bucurie, daca nu se impartasesc incontinuu din dumnezeiasca Cuminecatura, care e cauza si prilejul oricarei sarbatori si praznuiri?

Prin urmare, cu cea mai mare siguranta cei ce nu se impartasesc incontinuu se lipsesc de toate aceste bunuri ceresti si dumnezeiesti; si, pe langa aceasta sunt, cum spuneam mai sus, si calcatori ai poruncilor si hotararilor stapanesti ale Domnului si ai canoanelor apostolice si sinodale si ale tuturor Sfintilor Parinti in parte, la care ne-am referit; si sunt supusi indepartarii/afuriseniei pe care o hotarasc dumnezeiestii Apostoli si Sinodul de la Antiohia, precum am aratat pe larg mai inainte.

Pe langa aceasta, prin zabava lor la Cuminecare unii ca acestia dau permisiune si loc diavolului sa-i traga in felurite pacate si in multe alte ispite, cum spune dumnezeiescul Chiril al Alexandriei: "Cei ce se departeaza de Biserica si de Cuminecare se fac vrajmasi ai Lui Dumnezeu si prieteni ai demonilor ". Iar dumnezeiescul Hrisostom zice: "Ca nu cumva stand prea mult deoparte de cuminecarea cu Tine sa ajung prada vanarii lupului gandit cu mintea" (in rugaciunea de impartasire). Cu alte cuvinte, de aceea ma apropii in continuare de Sfintele Taine si ma impartasesc din ele, pentru ca ma tem ca nu cumva indepartandu-ma multa vreme de Sfanta Cuminecare cu El, sa nu ma gaseasca lupul cel gandit cu mintea diavol dezbracat de harul ei si sa ma omoare."