A vazut ceva nea Ambrozie, numai noi sa intelegem corect la ce se refera.
Cel care a intocmit textul a inteles sfarsitul lumii in loc de sfarsitul timpului, sint doua lucruri diferite. Sfarsitul lumii nu are legatura cu Judecata. Cei blanzi vor mosteni pamantul si calauzirea.
Si depre Judecata simultana a tuturor ..vom avea in acel interval de citeva minute un fel de revelatie dar va fi atat de apasatoare pe cate pacate si lipsuri vom fi avut, explicatia lui este simbolica , 33 de ani inseamna maximul potentialului intelectual , al intelegerii si asumarii , atunci vom ramane complet sinceri in fata realitatilor spirituale pe care nu le vom mai putea nega in nici un fel. Apoi vom "invia" la loc. Acest lucru va fi simtit si de necredinciosi dar vor avea apoi reactii diferite, unii se vor pocai si vor capata credinta si se vor indrepta, altii vor nega automintindu-se mai departe dind vina pe un fel de vrajitorie sau oarece radiatii, altii citiva indiferent de credinta vor muri de frica, de spaima vazand clar catastrofa realitatii lor spirituale. Tot acum restul demonilor incarnati vor muri pe loc cu totii -cei care nu au fost imparati. Legarea celui rau acum cu ei continua si se va sfarsi complet la sfarsitul celor doua perioade de grea restriste odata cu a doua cernere fara moment precis.. subit azi unii, subit maine altii.
Cautand profetii ale diferitilor sfinti si calugari (pentru un studiu) am observat ca unii spun profetii de la ei dar si de la altii ca si cum ar fi de la ei, insa aceeasi profetie spusa de altul nu este chiar indentica ci cumva reinterpretata indiferent daca ea se regaseste in continutul Bibliei sau nu.
Veacul (secolul) celui rau nu este la sfarsitul Judecatii ci inainte , Sfarsitul Judecatii are rostul sa darame tot ce este gresit in urma trecerii celui rau si sa faca toate lucrurile noi. Antihristul nu este o singura persoana (a fost deja) ci este format in principal din 7-8 coarne cei 8 imparati intre care unul a fost in fruntea bisericii celei mari (Vatican-prostituata cu indulgente platite si inchizitia criminala), "slabiciuea lor de la ea a fost" spune o profetie rusa.
Cele citeva minute ale infatisarii interioare la Judecata vor fi intro zi de Sfanta Maria, in acea zi va apare pe cer crucea mai intai iar dupa Cineva va face o chemare publica adresata tuturor precedata de avertizarea apropierii celor 3 zile justitiare. Sfintii lui Dumnezeu se refera la cei 144000 si ceata lor alaturi de care este Dumenzeu Duhul Sfant insusi.
Atunci se va vedea credinta, marturia dar si hula de partea fanaticilor indurerati in suflete, plini de ura si invartosare..
Apoi va incepe si razboiul ordonat de una din fiare inca de cand mai era in viata impotriva poporului si semintiei Femeii (noi vom auzi doar vesti, la noi va fi pace). Castanele razboiului vor fi scoase cu mana acelei semintii din tara fagaduintei.
In restul tarilor vor fi doar atentate, explozii , incendieri la depozitele de petrol. Vor pune foc speriati si la Vatican dar prea tarziu.
Ofiterii vor coordona actiunile de salvare si mentinere a ordinii publice dupa cele 3 zile de intuneric vulcanic cind multe cladiri vor fi deja daramate. Acum va incepe prima parte de grea restriste pentru cei ramasi in viata in urma primei cerneri a pamantenilor. Din cauza ploilor care vor spala atmosfera pamantul se va murdari (acid sulfuric,etc) si o perioada nu va mai fi roditor, asa incat anul care urmeaza va fi foamete mare.
Doar mozaicii vor mai ramane cam un an deoparte si apoi vazand ca se implineste pomisiunea data lor in legatura cu o lume mai buna la venirea lui Mesia vor fi si ei convinsi. Prezentarea publica a Lui ca Judecator va fi facuta de catre acel Cineva care va avea acum puteri depline. Pentru El nu se va mai pune problema nerecunoaterii, respingerii, tagadei sau hulei ci va fi asteptat de o multime de barbati gatiti in alb, dupa cum este obiceiul in religia celor 144000 care ii cuprinde acum pe toti. Acum va incepe a doua parte de restriste si cernere (pentru cei necredinciosi).
Pace, stergerea lacrimilor, reconstructie, infratire , bucurie, calauzire, sfintire, dreptate. Se va face pace cu Dumnezeu. El tocmai ia in stapanire pamantul pe care il curata il face nou si il va lasa noua mostenire odata cu miile de ani fericiti si toata intelegerea lucrurilor, cresterea nu se va mai face prin bine si rau ci doar prin bine de acum alti 7500 de ani, alta Epoca, vremurile frumoase promise.
mihai
|