[mariamargareta]

232. Reacţii de sprijin la adresa “Şfântului Nicu Gabriel”, considerat a fi „ultima” trâmbiţă pucioşească (I)

Reacţiile la articolul precedent (231. “Şfântul Nicu Gabriel”, ultima trâmbiţă pucioşească ) au fost imediate şi vehemente, fiind de aşteptat să continue şi de acum încolo. De altfel, reticenţa Bisericii în a-l declara pe N.G. sfânt şi a-l canoniza după rânduială va creşte substanţial riscul ca admiratorii „şfântului Nicu Gabriel” să o perceapă ca pe o situaţie intolerabilă şi să-i împingă spre acte necugetate, schismatice.

O astfel de reacţie e formulată pe Forumul Creştin Ortodox, la adresa http://www.crestinortodox.ro/forum/s...=3666&page=214 . Aici, un oarecare Vsovivi sare în apărarea memoriei lui N.G. fără să-l cunoască. El afirmă cu convingere că deşi nu se poate pronunţa, se pronunţă în sensul că „...părintele Gabriel mi se pare un părinte cinstit și smerit care a îndemnat pe ucenicii săi la smerenie. Nu-l cunosc personal, n-am prea auzit nimic de el decât bârfe și n-am citit nimic ca să mă pot pronunța...”
În consecinţă, după părerea lui Vsovivi, vinovaţii sunt fără doar şi poate doar editorii (şi eventual, autorii) acestei cărţi, care au lansat-o pe piaţă fără vreo binecuvântare arhierească autentică.

Să reluăm mesajul provenit de la protosinghelul Justin Pârvu, stareţ la mănăstirea Petru Vodă, pentru a vedea dacă interpretarea ce i s-a dat de către Vsovivi-Vsovi pe Forum, este corectă:

“Nu de multă vreme ne-a parvenit la mănăstirea Petru-Vodă o carte despre viaţa Părintelui Gabriel, scoasă la Editura Credinţa strămoşească, carte apărută, chipurile, cu binecuvântarea P.S. Calinic Argeşeanul şi ajutorul Părintelui Nicolae Tănase. Am aflat mai târziu că aceste binecuvântări nu au existat şi domnul editor nu a făcut decât să se folosească de nişte nume de renume spre a-şi face reclamă bună. Vrem să atragem atenţia tuturor cititorilor de carte duhovnicească, şi nu numai, că această carte nu are nici o binecuvântare din partea mănăstirii noastre. Această carte este plină de învăţături mincinoase, neortodoxe, fiind rodul unor înşelări drăceşti. Chiar dacă editura Credinţa strămoşească a editat multe alte cărţi de o importanţă deosebită în viaţa bisericească, această carte poate deruta poporul cel credincios şi recomand să fie scoasă de pe piaţă, de la vânzare, iar credincioşii sub nici o formă să nu citească astfel de rătăciri.

Este îngrijorătoare tendinţa acestei mulţimi ortodoxe care aleargă după minuni, vise şi vedenii, preoţi care ghicesc viitorul şi deschid cartea. Aceasta denotă că o mare parte din popor este lipsit de credinţă şi de răbdare, care apelează mai degrabă la vrăjitorii de acest fel, în loc să lucreze poruncile evanghelice şi aşa să aştepte mila lui Dumnezeu. Viaţa sfântă a unui om se recunoaşte, în primul rând, după ceea ce a pătimit, după virtuţile sale evanghelice, nu după semne şi minuni, pe care le poate săvârşi tot vrăjitorul. Este adevărat că Biserica noastră are mulţi sfinţi făcători de minuni, dar atât Evanghelia, cât şi toată tradiţia patristică ne învaţă să nu căutăm lucruri paranormale, semne şi minuni, căci puţini au discernământul de a distinge care sunt de la Dumnezeu şi care sunt de la diavol. Calea cea strâmtă şi cu chinuri, recomandată de Evanghelie, este singura cale de mântuire.

Dar noi, pentru că dorim o viaţă cât mai comodă, apelăm la astfel de falşi făcători de minuni, care apropie credincioşii mai mult de diavol decât de Dumnezeu.
O carte de acest fel este şi cartea părintelui Gabriel apărută la editura Credinţa strămoşească, o carte care ar trebui arsă, precum cărţile eretice. Nădăjduim ca editura Credinţa strămoşească să-şi recunoască vina de a se folosi, fără acordul nostru, de numele mănăstirii Petru-Vodă şi al altor persoane implicate, fără nici un temei – cum ar fi numele părintelui Nicolae Tănase, care de asemenea nu a avut nici o legătură cu această carte -, şi să-şi retragă cartea de la vânzare, iar pe viitor să fie mai atent în cercetarea materialelor primite“.
Protos. Justin Parvu

Vsovi pretinde că vinovaţii sunt în exclusivitate acei monahi necugetaţi care au editat acea carte eretică fără a cere în prealabil binecuvântare de la mai-marea stăpânire, iar părintele Gabriel i se pare (cităm) „un părinte cinstit și smerit”, care n-are , săracul, nici o vină.

Cităm din nou din panseurile lui Vsovi:

„...deci vinovații care au publicat ceva scrieri fără binecuvântare se fac vrednici de mustrare, căci deșii se aflau sub ascultare au publicat fără binecuvântare de la maimare și iată cum în mintea unora, este descalificat părintele Gabriel... adică cel despre care e scrisă cartea, susținând ei că el nu era în duhul ortodoxiei.”

În continuare, Vsovi ne trimite să apelăm la Cartea de Vise, ca să ne documentăm asupra tălmăcirii celei mai plauzibile a misterului care pluteşte în jurul personajului pe care pucioşii îl alintau cu apelativul „popa Gaby”:

„Deci dușmancelor, exista un topic despre părintele Gabriel care este în Cer dacă e să credem în visul unuia din ucenicii săi...”

Să nu fi văzut Vsovi că P. Iustin Pârvu a motivat limpede faptul că necesitatea obţinerii binecuvântării prealabile nu este doar o obligaţie de rutină, ci este motivată de o situaţie ieşită din comun! Anume că (cităm acum din apelul părintelui stareţ):

„Această carte este plină de învăţături mincinoase, neortodoxe, fiind rodul unor înşelări drăceşti...

Ale cui o fi învăţăturile neortodoxe? Oare nu ale părintelui Gabriel, în care Vsovi vede mustind „duhul ortodoxiei” ? Că doar despre isprăvile lui se vorbeşte în această carte!
Cităm mai departe:

... această carte poate deruta poporul cel credincios şi recomand să fie scoasă de pe piaţă, de la vânzare, iar credincioşii sub nici o formă să nu citească astfel de rătăciri...
... Este îngrijorătoare tendinţa acestei mulţimi ortodoxe care aleargă după minuni, vise şi vedenii, preoţi care ghicesc viitorul şi deschid cartea...”

Aici ne oprim puţin. Dacă în primele două fraze citate mai sus se putea interpreta că părintele Pârvu se referă doar la cei care au editat cartea (deşi învăţăturile mincinoase, neortodoxe, rod al unor înşelăciuni drăceşti, n-au cum să aparţină editorilor, şi nici autorilor cărţii, care doar le-au reprodus cu evlavie, ci aparţin în exclusivitate celui care le-a conceput şi le-a promovat în mod public, adică lui „popa Gaby”), apoi în cea de-a treia frază se face referire direct la „Popa Gaby”: „preoţi care ghicesc viitorul şi deschid cartea”, dar în egală măsură şi la susţinătorii lui eretici care cred în visele de noapte, alergând „după minuni, vise şi vedenii” ( cum ar fi Vsovi, care ne sugerează că singurul argument irefutabil în această speţă ar fi îndemnul stahanovisto-vsovian „Să credem în visul unuia din ucenicii săi!”)