View Single Post
  #54  
Vechi 04.07.2010, 16:15:33
Traditie1 Traditie1 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.719
Implicit

Iubirea, cea care-și dă cu părerea în necunoștință de cauză ești tu. Nu ai adus nici o referință la părerile tale și de fapt astfel de referințe nici nu există.


Mănăstirea înseamnă pustnicie. Când depune jurământul, în momentul cel mai solemn al slujbei aspirantul este întrebat "De ce ai venit frate căzând la sfântul altar și la această sfântă însoțire?" la care el răspunde "Dorind viață pustnicească preasfințite părinte".

Puteți vedea aceasta în această întregistare, începând cu secunda 5:37
http://www.trilulilu.ro/Dumitrul/c2ee12ed2635a0


Cuvântul mănăstire vine din grecește, de la monazein, a trăi în singurătate, la fel cuvântul monah. Mănăstirile au apărut atunci când pustnicii au început să se organizeze în comunități spre ușurarea nevoilor lor, dar principiul de bază a rămas același: izolarea de societate în folosul rugăciunii. Aceasta e valabil și în cazul celor care sunt aproape sau în interiorul orașelor. Pustnicia nu este atât geografică cât socială.


Mănăstirile nu sunt create de episcopii ci din inițiativa celor care vor să trăiască în pustnicie. Inițial ele nici nu erau supuse ierarhiilor bisericești.

Că unele mănăstiri au avut și au și preocupări sociale este o cădere de la scopul lor, scopul viețuirii călugărești fiind liniștirea, nu ajutarea semenilor, după cum spune și Sfântul ava Pimen cel Mare:
Si a zis lui fratele : am zis ca seaman tarina mea si fac dintr-insa milostenie. Si i-a zis avva Pimen : am gandit ca pentru fratele tau cel mirean ai grait; iar daca tu esti cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru calugaresc.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide
Reply With Quote