[mariamargareta]

233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul Emanuel Tânjală (I)


Articolul pe care îl vom analiza acum este un reportaj apărut în revista “Formula AS” Nr. 357/1999 şi este intitulat “Minunile adevăratei credinţe”. Autorul reportajului (Emanuel Tânjală) oferă o mostră de diletantism teosofic încărcat cu fascinaţia paranormalului: o împletitură de exagerări, minciuni şi improvizaţii menite să ţină pasul cu “minunile” lui Nicu Gabriel de la Borăneşti. Pentru a-l comenta, mai întâi îl vom reproduce, cu precizarea că observaţiile din paranteze aparţin autoarei acestei analize:

Minunile adevăratei credinţe

Intr-un sat aproape uitat din inima Baraganului, saptamana de saptamana se petrec evenimente greu de patruns şi de povestit. Aici slujeste un preot tanar, caruia Dumnezeu i-a rasplatit nemarginita umilinta şi nestinsa credinta cu miraculoase puteri vindecatoare.

De mai multi ani, parintele Gabriel Nicu poarta o lupta pe viata şi pe moarte cu boala ( Observaţia 1. Corect ar fi fost “cu bolile”, căci el nu se lupta cu vreo boală de-a lui, ci cu bolile celor care veneau la el) şi cu demonii care incearca sa copleseasca sufletele crestinilor neajutorati. Înarmat doar cu o cruce de lemn, tanarul preot infrunta forta infricosatoarelor umbre, ( Observaţia 2. Percepţia ziaristului că N.G. se lupta numai cu umbrele ar putea fi, eventual, una corectă, sugerându-ne în acest caz un demers donquijotesc al celui în cauză ) citind în biserica Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Într-o atmosfera coplesitoare, asemanatoare primelor veacuri crestine, ( Observaţia 3. Ziaristul încearcă să ne convingă că memoria lui vizuală nu-l înşeală, iar asemănarea celor două atmosfere – cea antică şi cea contemporană – este nu numai apăsătoare, ci şi plauzibilă) cand Biserica lui Christos era plina de har şi miracole, ( Observaţia 4. Acum devine vizibilă pregătirea pe care ziaristul tocmai a făcut-o: asemănarea nu se reduce doar la atmosferă, ci şi la însuşirile intrinseci sanctuarului: Biserica lui Hristos şi Biserica lui Nicu Gabriel sunt întru totul asemănătoare în lucrare şi în jurisdicţie, deoarece ambele sunt pline de har şi de miracole. Cititorul va deduce volens-nolens că toate celelalte Biserici – în primul rând, BOR – sunt goale de har şi de miracole)
cei pierduti isi afla salvarea, cei rataciti se intorc pe calea cea buna şi cei drepti isi intaresc credinta. Departe de toate desertaciunile acestei lumi trecatoare, strain de orice slava sau infumurare pieritoare, preotul misionar pastoreste turma ce i-a fost incredintata cu iubire şi devotament.

"Te blestem, satana, iesi!"

În satul Boranesti, din comuna Cosereni, judetul Ialomita, viscolele iernii şi arsita verii au asprit chipurile oamenilor, iar saracia sta ca o cicatrice pe fata acestor meleaguri. Tocmai în acest loc umil, de la marginea lumii civilizate, a ales Dumnezeu, nu intamplator, o biserica şi un om care sa laude numele Celui de Sus, spre luarea aminte a crestinilor români şi pentru adeverirea sfintelor vorbe "cei din urma vor fi cei dintai". ( Observaţia 5. Cititorul va deduce, dacă nu e prea greu de cap, că singura biserică din România şi singurul preot care Îl mai laudă pe Cel de Sus se află aici, la Borăneştii Coşerenilor. Ca să fie mai convingător, ziaristul va apela îndată la unele panseuri gabrieleşti de susţinere, printre care unul pretinde că - cităm - “dintre 16.000 de "popi" care există în Romania, doar 7 sunt "adevăraţi preoţi". Mai precis şase, în afară de Nicu Gabriel care este al şaptelea, dar primul dintre ei, căci el mai este pe deasupra şi “prooroc”, iar cel din urmă este cel dintâi sau, altfel spus, este primus inter pares. Vom vedea îndată că aceasta este şi explicaţia unei afluenţe neobişnuite de “credincioşi”, care vin de departe, în mod special, la Biserica lui Nicu Gabriel: ca să se întâlnească aici cu miracolele şi cu harul )
În zarea indepartata, printre copacii rari, abia zaresti turla unui lacas pierdut intre cer şi pamant. Varul ce albeste zidurile exterioare aseaza o pata de lumina alaturi de casele cenusii, cu garduri lasate, pe langa care scormonesc, printre gunoaie, obisnuitele pasari de curte. Într-un asemenea peisaj mohorat, intre scoala şi cimitir, sta, linistita şi singura, bisericuta de tara ce poarta indoitul hram al Adormirii Maicii Domnului şi al Sfintilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Primul lucru care sare în ochii strainului sosit aici este multimea de masini aliniate în curtea bisericii. Citind numerele de inmatriculare, îţi dai seama ca au sosit oameni din aproape zece judete ale tarii: de la Braila, Calarasi sau Bucuresti, pana la Harghita şi Covasna. Pe marginea drumului sunt parcate cateva autobuze sosite de la Braila, orasul în care preotul paroh de la Boranesti are cei mai multi neofiţi, ( Observaţia 6. Acest cuvânt, “neofiţi” exprimă destul de corect realitatea. Neofitul este persoana care a îmbrăţişat de curând o nouă religie, abandonând credinţa veche. Având în vedere că toţi neofiţii lui Nicu Gabriel provin din BOR, unde n-au găsit ceea ce căutau, e de înţeles care este “credinţa veche” pe care aceştia au abandonat-o) prin osardia sorei Veronica şi a sorei Florica, ce au raspandit cu mult zel printre credinciosi vestea minunata a puterilor vindecatoare ce le-a dovedit, cu dreapta sa credinta, parintele Gabriel. ( Observaţia 7. Sunt cunoscute asemenea “surori”, super-specializate în marketingul misionar, care pichetează cu mult zel fie bisericile care au zi de hram, fie slujba Acatistului de la “Biserica Sfântul Anton” în fiecare zi de marţi, fie pelerinajele de la Sf. Dumitru sau la Sf. Parascheva, strecurând în mâna pelerinilor bileţele trase la xerox cu o scurtă reclamă a unei noi “biserici făcătoare de minuni şi grabnic vindecătoare”, chivernisită de un preot atât de “plin-ochi de har”, de stă gata să plesnească. Fie de curiozitate, fie de nevoie, fie de disperare, nu puţini dintre cei abordaţi în acest mod “profesionist” se vor regăsi peste câteva zile printre zeloşii participanţi/abonaţi la slujbele de exorcizare colectivă din acele biserici super-sfinte şi super-dotate cu har”) O pace fara cusur imprejmuieste sfantul lacas, chiar daca mai multi copii de tigani cersesc langa clopotnita de la poarta. Orice pelerin care paseste prin pridvorul acoperit şi zidit ca o camera, intrand în pronaos, este cuprins de o mistica perplexitate, ca şi cand ar patrunde, dintr-o data, intr-un alt veac. Sfintii alungiti în fresca proaspata de pe ziduri scruteaza blajin multimea credinciosilor ingenuncheati. Sute de oameni s-au frant de mijloc, lipindu-si fruntile de lespezile reci. O padure de lumanari aprinse, infipte în colivele sau merindele insirate pe cateva mese, inconjoara ca un brau de lumina usile imparatesti şi intreaga fata a altarului. Prin fumul ce se ridica din cadelnita zaresti Chipul luminat de iubire şi indurare al Pantocratorului, ce îţi insufla amintirea binecuvantatei promisiuni facuta de Însusi Fiul lui Dumnezeu - Unde va veti aduna macar doi, acolo Voi fi şi Eu cu voi... Jur imprejurul preotului, ingenuncheat în fata multimii, stau copii paralitici, bieti nebuni cu mintea pierduta, bolnavi stravezii, carora medicii nu le mai dau nici o sansa de scapare. Printre gemetele infricosatoare ale demonizatilor, tuna glasul parintelui Gabriel, ridicand crucea de lemn, drept singura arma de aparare: "Te blestem, satana, iesi!". Bolnavii se cutremura, cuprinsi de o deznadejde inflacarata, copiii paralitici tipa, demonizatii gem şi se zvarcolesc pe jos, apucati de friguri şi de spasme, iar multimea infiorata inmarmureste, în genunchi, neindraznind sa mai ridice privirile. Apoi, preotul pomeneste pe fiecare dintre cei prezenti, pe numele de botez, implorand mila Prea Sfintei Treimi pentru mantuirea tuturor. Parintele Gabriel afunda busuiocul în Agheasma Mare şi stropeste, de la un capat la celalalt al bisericii, pe toata lumea ce a fost binecuvantata. Bolnavii şi sanatosii, în egala masura, sunt impartasiti cu Prea Sfantul Trup şi Prea Sfantul Sange ale Mantuitorului nostru Iisus Christos. Pe obrajii mamelor ce-si poarta în brate, pana la usa altarului, copiii paralitici sau bolnavi, siroiesc fara incetare lacrimi fierbinti... Toti cei prezenti sunt coplesiti de o fericita intristare duhovniceasca, pe care numai nadejdea salvarii sufletelor, din noaptea acestei vieti trecatoare, le-o mai poate insufla! Într-o asemenea atmosfera halucinanta se incheie marea slujba ce aduna, în fiecare vineri, în biserica din Boranesti, mii de credinciosi din toate colturile tarii. ( Observaţia 8. O exagerare gogonată. Mai înainte se vorbea despre “sute de oameni” îngenuncheaţi, iar acum s-a ajuns brusc la câteva mii. A îndesa câteva sute de credincioşi într-o bisericuţă de ţară este de-a dreptul o performanţă. Dar a pretinde că “sardelele” erau de ordinul miilor, este de-a dreptul comic, dacă n-ar exista şi amărăciunea pe care ţi-o lasă minciuna fără scrupule)