View Single Post
  #2148  
Vechi 05.07.2010, 08:50:20
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit

233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiță pucioșească”, văzut de ziaristul Emanuel Tânjală (III)

Principalele sale arme de lupta impotriva legiunilor de satane ce bantuie, în chip nevazut, prin aceasta lume, raman postul și rugaciunea. Acesta este, de altfel, cel mai frecvent sfat pe care il da credinciosilor: fiecare sa posteasca dupa puterile sale și sa se roage neincetat, în gand, oriunde s-ar afla! Înca din 1989, preotul a luat dezlegare de la Prea Sfintia Sa, Episcopul Roman Ialomiteanul - raposat în 1994 - pentru a sluji Sfantul Maslu de unul singur. ( Observația 17. O asemenea “dezlegare”, chiar presupunând că a fost obținută la cerere, încalcă condițiile de săvârșire a Tainei, care condiționează prezența obligatorie a cel puțin doi preoți. Chiriarhul locului își poate asuma responsabilitatea de a da unele dezlegări, dacă ele nu ating în substanță – ci numai în formă – vreuna dintre Sfintele Taine. De pildă, se poate admite eventual o căsătorie într-o perioadă de post, din motive de forță majoră, dar nu se poate admite modificarea rânduielilor Tainei Căsătoriei, în sine. În orice caz, o “dezlegare” făcută de un episcop, presupunând că este validă și că nu creează impedimente canonice, nu poate opera și după moartea celui care a dat-o. Arhiereul Roman Ialomițeanul a trecut la cele veșnice la 12 februarie 1994, iar părintele Gabriel Nicu și-a început misiunea pastorală în anul 1989. Așadar, “dezlegarea” – dacă a existat – a avut valabilitate doar în primii cinci ani de pastorație ai lui N.G. Despre o reînnoire sau o reconfirmare a ei din partea noului episcop, Nifon Mihăiță, nu se pune problema, îndată ce în anul 1999 N.G. se acoperă tot cu vechea “dezlegare”, primită cu zece ani în urmă de la episcopul Roman! ) Timp de doi ani de zile a savarsit un veritabil pelerinaj apostolic prin tara, cu scopul colectarii de fonduri ( Observația 18. O inovație istorică, dar profund necanonică! Chiar dacă admitem că scopul este unul nobil – acela de a renova o biserică – el nu scuză mijloacele, dacă ele sunt necanonice. Preotul trebuie să stea în parohia lui și aici să facă pastorație, nu să vagabondeze prin parohii străine. A numi “pelerinaj apostolic” un periplu de doi ani (!) în care “apostolul Nicu” nu urmărește altceva decât destinat smulgerea de bani a oilor risipite prin alte staule este un demers de-a dreptul neserios, dacă nu chiar insolent. O situație de dificultate financiară se rezolvă de către preot cu sprijinul episcopului locului, nu prin cerșetorie mascată prin toate județele țării) pentru renovarea bisericii parohiale din comuna Cosereni. Cu acest ostenitor prilej a slujit peste patruzeci de mii de Sfinte Masluri și Sfestanii! ( Observația 19. O minciună sfruntată, care e preluată ca atare de către ziarist de la N.G. căci el este cel interesat să o lanseze. Patruzeci de mii de slujbe în doi ani înseamnă 54 de slujbe pe zi, presupunând că nici o zi nu i-a scăpat zelosului perceptor ambulant. Având în vedere că o Sfeștanie durează o jumătate de oră, iar un Maslu circa două ore, în cea mai optimistă situație [în care N.G. făcea 54 Sfeștanii într-o zi], tot ar fi avut nevoie de 27 de ore pe zi ca să le săvârșească! Ridicolul exagerării și minciunii este inegalabil, în acest caz) Nu s-a atins nici macar de ultimul ban primit ca danie de la crestini, reusind sa agoniseasca aproape 800 milioane de lei, pe care i-a pus integral în slujba parohiei unde pastoreste sufletele. ( Observația 20. Având în vedere că s-au operat 40000 de slujbe pe care s-au încasat 800 de milioane de lei, înseamnă că la fiecare slujbă N.G. a încasat suma frumușică de 80000 lei. Cam pipărat prețul, mai ales pentru cineva care se lăuda că nu are obiceiul de a lua bani de la slujbe, așa cum fac alți preoți. Cităm cu anticipație declarația lui N.G.: În aceasta parohie n-am indraznit sa primesc un ban de la nimeni, niciodata, nici la inmormantare, nici la cununie, la nimic!”. Dar, iată că ceea ce pretinde că n-a făcut în parohia lui, se pare că a făcut cu vârf și îndesat prin parohiile altor confrați de breaslă) Asa a reusit sa renoveze biserica și sa construiasca toate chiliile alaturate.

De atunci incoace, orice danie ar primi, de la oricine, parintele ramane fidel votului monahal care il obliga la saracie, trecand imediat banii în casieria parohiei și consemnand numele donatorului pe un acatist sau macar pe un pomelnic, caci nu pastreaza absolut nici un leu pentru sine. Altfel s-ar face de rusine și osanda în fata lui Dumnezeu! Verifica, intotdeauna, cu mare grija cum sunt folositi banii, caci - lucid fiind și cu mare prudenta fata de o asemenea ispita grava - ramane perfect constient de un fapt pe care il mentioneaza adesea: "Mai greu decat sa fii sarac lipit pamantului, laudandu-te ca nu vrei bani, este tocmai dimpotriva, sa stai cu mormanul de bani langa tine, privind cu indiferenta la ei! Asta e o mare incercare...". De cand a renovat biserica, incepand o noua viata parohiala în sat, parintele slujeste în fiecare miercuri și vineri puternica slujba de vindecare a Sfantului Maslu, iar de 14 ani incoace citeste, regulat, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. ( Observația 21. Aici sunt unele nepotriviri flagrante! Mai înainte s-a spus că a urmat Seminarul între anii 1983 și 1988, fiind hirotonit în 1989. Înseamnă că în anul 1999, în care a fost scris acest articol, avea doar 10 ani vechime! Așadar, citea, regulat, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, cu 4 ani înainte de a fi hirotonit preot!?! ). În Boranesti, exista aproape 500 de familii de români și 200 de familii de tigani (care au inceput sa-i copleseasca numeric pe locuitorii autohtoni), insa preotul nu se da batut, vrand sa-i aduca pe toti pe calea cea buna, a dreptei credinte stramosesti. În ultimii ani, tanarul preot a facut incredibile vindecari de cancer, de ciroza sau leucemie, de boli psihice, a scos duhuri rele, a scos argintul viu (numai prin rugaciune!), a dezlegat nenumarate vraji, blesteme, a desfacut cununii, a facut exorcisme, a vindecat copii paralitici... ( Observația 22. Paradoxal este faptul că numai pe soția sa, Geta, n-a putut s-o vindece de surzenie!) Înconjurat de cativa discipoli devotati, precum sora Veronica, sora Maria și sora Victoria, ( Observația 23. În loc să o aibă ca principal colaborator pe soția sa, Geta, N.G. și-a ales ca mână dreaptă nu una, ci trei surori confidente, cărora le-a zidit chilii lângă biserică, pe modelul “chibuțurilor” de la “Noul Ierusalim”, ca să le aibă aproape, la bine și la greu. Dacă ar fi fost un monah de caracter, și-ar fi ales sfetnici trei bărbați, nu trei femei. În același timp, relația dintre el și soția lui a evoluat abrupt până la despărțire totală) parintele s-a straduit (si se osteneste în continuare) sa faca fata afluentei de credinciosi, incercand, în acelasi timp, sa nu transforme cruciada sa intr-un al doilea Maglavit. (Observația 24. Și de ce nu? Unii consideră Maglavitul un fenomen pozitiv, care a stimulat credința populară spre cote nemaiîntâlnite, duse spre paroxism. Spre exemplu, pucioșii îl consideră pe Petrache Lupu – care “părul își schimbă” și devine cioban la oi – ca pe un pesonaj biblic: tocmai una dintre cele șapte trâmbițe apocaliptice!) Cei apropiati recunosc, cu emotie, ca se inmultesc de la an la an cazurile celor care vin aici prima oara în carucior, dar - dupa numai cateva luni - pleaca pe propriile picioare! Chiar și reportajul acesta se datoreaza unor scrisori în care sunt relatate cazuri neasteptate de vindecari.

Dar vindecarile de-a dreptul miraculoase, pe care a reusit sa le savarseasca pana acum prin puterea adevaratei credinte, il fac pe parintele Gabriel Nicu sa exclame, cu modestie, privind fiecare credincios cu lacrimi în ochi: "Dumnezeu a dezlegat prin nevrednicia mea! Cum sa inmultesc eu, Doamne, mai bine și mai spornic și cu mai multa ravna dreptmaritoare <<talantul>> pe care mi l-ai incredintat?".

"Sa-ti pui sufletul pentru orice om, fara sa agonisesti nimic pentru tine"

Strain de orice slava desarta și de publicitate lumeasca, ( Observația 25. Dacă era străin de publicitate ieftină, o refuza și pe aceasta, prin “Formula AS”, ca și pe cele precedente) parintele Gabriel ne-a primit intr-una din chiliile alaturate bisericii, unde - dupa ce ne-a omenit cu hrana de post și apa - a acceptat, cu o politete parca stanjenita, sa purtam o scurta convorbire duhovniceasca despre persoana sa ( Observația 26. Deși vorbirea despre sine și despre succesele sale în pastorație este chiar ea o ocazie de slavă deșartă) și despre pastoratia pe care o savarseste.

- Sfintia voastra, cum ati inceput aceasta cruciada impresionanta, despre care - iata! - afla din ce în ce mai multa lume?