View Single Post
  #5  
Vechi 06.07.2010, 16:25:33
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Mir de nard

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
La cina din Betania parcă e vorba de nard, acela care era în vas de alabastru și despre care Iuda casierul spune că mai bine ar fi să fie vândut săracilor. Aveți date potrivit cărora "nard" și "mir" e totuna ? Eu nu știu exact ce ar putea fi acest nard, de fapt nici despre mir nu sunt convins că este ceea ce folosim azi sub această denumire.

Un lucru e clar: nu L-au mai uns cu mir fiindcă nu au mai avut timp. Socotind că Domnul săvârșitu-S-a vineri în jurul orei 15, până ce L-au dat jos de pe Cruce, până ce au coborât cu El de pe deal și au ajuns la mormânt, se poate să se fi ajuns în jurul orei 18, când și azi începe ziua liturgică. Deci, vineri după ora 18 fiind Șabat, nu L-au mai uns, dar au venit femeile Duminică în zori cu mirul (motiv pentru care le numim "mironosițe"). Și au rămas cu mirul, că mormântul era gol.

Dar noi, să revenim ontopic: la Iosif și Nicodim. Aceștia sunt socotiți de către Biserică printre drepții lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mire aceasta: din moment ce chiar soldatul Longinus, care cu sulița L-a rănit de Domnul, este printre sfinți și superba lui statuie străjuiește intrarea în catedrala Sf Petru, cu atât mai mult Iosif și Nicodim au toate motivele să fie socotiți astfel.
De altfel, despre Iosif, apocrifele consemnează amintirea unei mari minuni: omul fusese încuiat de colegii din Sanhedrin și ușa fusese sigilată cu el înăuntru, ca să nu spună ceea ce nu trebuia să se audă. Dar a venit Isus înviat și l-a luat prin pereți și l-a dus acasă la el în Arimateea.
Episodul este relatat în Evanghelia aposcrifă a lui Nicodim, din care mai aflăm (cu titlu de inventar) și alte lucruri interesante, de exemplu acela că dreptul Simeon a fost unul din cei înviați cu ocazia Învierii Domnului și despre care Evangheliile canonice ne spun că umblau prin Ierusalim. Văzându-l pe Simeon înviat, mulți au crezut, inclusiv unul sau doi din Sanhedrin, care fuseseră fiii lui spirituali.

Pe acel aspect va las ce am gasit din verificarile mele :Pct2>Nardul http://www.parohiamacin4.org/plante_biblice.htm iar aici apare si mai clar>,,Mir de nard"cu trimitere chiar la scena din Betania http://apologeticum.wordpress.com/20...ea-petru-voda/
Reply With Quote