O minte induhovnicita stie sa discearna binele de rau (cu harului Duhului Sfant) in orice situatie.
Hristos insusi "a inchis gura" atat fariseilor cat si saducheilor, cu pasaje din Tora (Vechiul Testament) evident.
"Și au venit la El saducheii care zic că nu este înviere ...
Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
Căci, când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri.
Iar despre morți că vor învia, n-ați citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov"?
Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci a celor vii. Mult rătăciți." Marcu 24,27
"Și fiind adunați fariseii, i-a întrebat Iisus,
Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.
Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numește pe El Domn? - zicând:
"Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale".
Deci dacă David Îl numește pe El domn, cum este fiu al lui?
Și nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt și nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe. " Matei 22,41-46
Hristos a demascat fatarninica atat a saducheilor cat si a fariseilor si carturarilor:
"Și au intrat iarăși în Ierusalim. Și pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii.
Și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci?
Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt: răspundeți-Mi și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea:
Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi!
Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el?
Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulțime, căci toți îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc.
Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea. " Marcu 11,27-33
Hristos este modelul nostru pe care trebuie sa il urmam, iar aceasta nu este o chestiune de putere ci de vointa caci Hristos spune clar "indarzniti EU am biruit lumea" Ioan 16,33 si sunt alaturi de fiecare din voi si unde nu puteti voi, EU pot... voi trebuie doar sa vreti (sa veniti la MINE "si pe cel ce vine la MINE EU nu il voi scoate afara" Ioan 6,37 )
Spre exemplu, cei care stiu cum sa foloseasca "substantele chimice periculoase" nu se tem de ele, pentru ca le folosesc conform instructiunilor de folorire si nimic periculos nu se poate intampla... insa din motive de sigurata pentru a proteja copiii si personale neavizate, "subnstantele periculoase" sunt tinute departe de aceste persoane, evident din dorinta de a le proteja, de a evita accidentele mortale.
Intocmai este si cu scrierile eretice, petru cei care cunosc pe Hristos (nu doar cred in EL) nu reprezinta nici un pericol... insa pe de alta parte "sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare." I petru 3,16
Credinta nu este tot una cu incredintarea cunoasterii. Credinta este doar primul pas spre cunoastere. Credita poate fi rapid alterata, sucita, de cel rau, insa cunoasterea nu poate fi modificata de cel rau in nici un fel. Este elocvent in acest sens episodul primei inmultiri a painilor cand doar cei 12 apostoli au ramas langa Hristos, razistand ispitelor diavolior de a-l pararasi pe Hristos asa cum o facusera ceilati oameni "Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți și voi să vă duceți? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. " Ioan 6,67-69
Sfantul Ioan Gura de aur spune: Cel rau de cele mai multe ori da otrava omului indulcita cu miere, pentru a pacali pe om care simte la inceput doar marea dulceata a mierii, amaraciunea otravii fiind coplesita de aceasta duceata a mierii... insa in cele din urma va muri datorita efecteleor otravii. Intocmai procedeaza cel rau si cu cele spirituale, el vine cu Sfanta Scriptura in mana (care reprezinta mierea) o daruieste omului si il indeamna sa o citeasca, insa nu in Duh Sfant, nu in post si in rugaciune si in unirea reala cu Hristos in Sfanta Impartasanie, ci dupa bunul lui plac al omului... cu o subtila dar ferma indrumare a celui rau, de a departa omul de la intelesul adevarat al sfintei scripturi.
Nu trebuie sa ne amagim: "UN DOMN O CREDINTA UN BOTEZ" EFESENI 4,5... ADEVARUL este unul, Biserica lui Hristos este una. Ferice de cei ce traiesc in adevar... si nu asa doar cu numele dar prin faptele lor tagaduiesc adevarul. "Vai de cei prin care vin sminteleile caci smintelile trebuie sa vina" matei 18,7.
Oameni buni, cel rau cunoaste foarte Bine pe Hristos si Sfanta Scriptura... pentru ca "si dracii cred si se cutremura" Iacov 2,19 ... deci trebuie sa fim foarte atenti "Privegheati si va rugati sa nu cadeti in ispita" Marcu 14,38 .
Asadar trebuie sa ne cercetam pe noi insine sa vedem daca nu este mai bine sa refuzam scrierile eretice. Se supara cineva pentru un refuz decent si politicos? Pe de alta parte cei care cunosc pe Hristos sunt datori sa ajute pe cei nestiutori "datori suntem noi cei puternci sa purtam slabiciunile celor neputinciosi" Romani 15,1
Last edited by Eugen7; 07.07.2010 at 10:08:48.
|