[Pandion]

În prealabil postat de o copila

Pana acum citeam doar newsletter-ul de la crestinortodox ptimit pe mail dar, simt nevoia sa vorbesc cu un prieten si m-am gandit ca aici imi pot gasi asa ceva.
Am 29 ani, sunt casatorita de 1 an si jumatate, si avem o fetita de 11 luni.
Pe sotul meu l-am cunoscut prin intermediul internetului, intr-o perioada in care amandoi eram "in aer" cu viata sentimentala. Am gasit repede puncte comune si multe multe asemanri intre noi, si mai ales dorinta de a ne intemeia o familie si de a avea copii. Pot spune ca asta a fost motivul pentru care am ramas impreuna. Iubire...? Nu stiu, am ajuns sa cred ca nu stiu ce e iubirea. Mama mea, de la bun inceput, nu l-a placut pe alesul meu. Eu am inceredere in ea, este o femeie rationala care a trecut prin multe in viata si care s-a chinuit, alaturi de tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa ne creasca. Nu am ascultat de mama, eu stiam mai bine.Soacra mea.........soacra soacra, poama acra! Dupa un an de la casatorie am realizat ca eu pentru ea sunt femeia in plus din viata lor. Sotul ei a murit, fiica ei locuieste in Germania, asa ca fiul era langa ea. Am stat la ea o perioada, dar.........sotul meu nu isi indeplinea indeletnicirile in casa, pentru ca era mama lui, eu cu copil, cu curatenie noastra (cei 2 +copil), cu mancarea (la fel), si ce mai trebuia. Sotul....la lucru, si din cand in cand mai taia lemne. Nu am mai putut, copila avea de suferit, nu aveam timp pentru ea, nu mai aveam timp de mine. Am rabufnit, bineinteles, eu cu soacra. Sotul....."nu ma bag, va rezolvati problemele". Am pus conditia ori ne mutam de aici, ori ne despartim...si asa am plecat de acolo. De 5 luni stam in gazda, aproape de familia mea, mama si fratele cu sotia.
Treburile in casa le-am impartit, cu copila stau mai mult eu. Il vad ca incearca sa faca ceva dar nu ii iese. Adica, el nu a fost invatat de mama lui sa faca nimic, l-am invatat eu, dupa lungi si exasperante certuri, pentru ca...."astea sunt treburi de femeie"......dar, ca sa fiu eu multumita (zice el) face si asta. Si totusi, ceva nu merge. Nu mai comunicam aproape deloc, simt ca nu ne mai leaga nimic, seara, la culcare, fiecare se introarce pe partea lui de pat si asa adormim, aproape ca nici nu ne atingem. Nu stie sa se comporte.....cu mama mea e certat, daca eu m-am certat cu mama lui, sa fie si el cu a mea. Desi.....ai mei ne-au ajhutat foarte mult, inclusiv cu bani. Ai lui......mai putin, ca n-au de unde, dar si mama mea e pensionara cu 1000 roni pensie. Spuneam ca nu stie sa se comporte, ragaie in public, trage aere (scuzati explicitatea), vorbeste cu mine cu "ma" si "ba", simt ca nu ma respecta. Cu toate cunostintele din partea mea se poarta urat, astfel ca lumea incepe sa ne ocoleasca. El nu prea are prieteni......oare de ce?
O sa ziceti...bun, n-ai vazut astea de la inceput? raspuns: nu, am fost prea naiva, n-am stiut la ce sa ma uit la un barbat, ce sa caut la el. Acum as stii.....dar e prea tarziu. Ne certam des, cateodata uitam ca e si copila de fata, oare cum va creste ea? este si gelos, desi nu i-am dat nicioadat nici un motiv. Si este si foarte dificil, orice discutie o intoarce in favoarea lui. Tipa, ne aud toti vecinii.
Nu va cer sa imi rezolvati voi dilema, vreau doar pareri, impresii asupra celor scrise, poate din afara se vede altfel, poate voi vedeti ceva ce eu nu-mi dau seama. Am incercat sa va prezint cat se poate de exact situatia. Vina mea (pt ca trebuie sa am si eu una, nu?) este ca sunt prea cicalitoare si cer prea mult......Asa o fi, dar cand nu esti obisnuit sa faci nimic orice lucru ti se pare enorm.

Nu vreau sa para patetic, dar aproape ca am ajuns sa nu ma mai bucur de viata, fiecare zi e inca una in care probabil iar ne vom certa, iar grija treburiloe casnice, a banilor......nu mai am rabdare nici cu fetita care acum are multa nevoie de mine.

Incotro ma indrept?

Problema este ca fetita e foarte mica, altfel ai fi mers la serviciu si cred ca timpul petrecut acolo te-ar fi facut sa vezi altfel lucrurile. Nu am inteles daca sotul tau lucreaza sau nu. Din punctul meu de vedere, faptul ca un barbat are astfel de atitudini si comportamente fata de sotia lui impreuna cu care are si o fetita la varsta cand creste si parca te bucuri sa vezi minunea lui Dumnezeu sub ochii tai, este absolut inadmisibil. Poate ca le ai si tu pe ale tale, dar asta nu justifica toate cele mentionate de tine in niciun fel. O mare parte din vina o ai tu, imi pare rau sa iti spun, spui ca ai fost naiva, ai acceptat sa ai un copil cu el mai inainte sa va casatoriti(am dedus din varsta fetitei, voi fiind casatoriti doar de 1 an si jumatate) fara sa stii prea bine ce fel de om este. Durerea este ca pe langa tine, va suferi si cea mica, este groaznic sa traiti cu un astfel de om, daca nu ia nicio masura sa se schimbe, iar schimbarile din cate stii sunt rare. Daca v-ar iubi intr-adevar ar face-o. Iar daca nu se intrevede nimic, sfatul meu ar fi sa pui capac relatiei si sa-ti cresti frumos copilul, nu terorizata de individ. Se spune ca ceea ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta, dar oare a unit Dumnezeu ceva in acest fel de relatie? Nu cred. Ma doare sufletul pentru tine si mai ales pentru aia mica, nicio femeie din lume si niciun copilas nu ar trebui sa suporte un om atat de dificil precum ai descris mai sus. Gandeste-te la un viitor frumos al tau si al ei si nu mai trage dupa tine specimenul. Prin comportamentul lui el s-a separat de Dumnezeu, e alegerea lui. M-as bucura sa mai aud vesti de la tine, pozitive bineinteles!