In rugaciunea regelui Manase, intalnita in cadrul Pavecernitei Mari intalnim urmatorul aspect, dupa parerea mea foarte important: "acum imi plec genunchii inimii mele, rugand bunatatea Ta, am pacatuit, Doamne, am pacatuit si faradelegile mele eu le cunosc".
Aceasta "plecare a genunchilor" este o conditie esentiala a ingenuncherii din timpul slujbelor sau din afara lor. Nu neg importanta randuielii canonice, pe care trebuie sa o respectam, dar simpla ingenunchere fara o "inima infranta si smerita", nu ne face mai drepti inaintea lui Dumnezeu, indiferent de momentul slujbei, sau al perioadei bisericesti in care ne aflam. Ingenuncherea trupeasca trebuie sa fie intotdeuna expresia ingenungherii launtrice a inimii.
|