Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Verbul românesc "a se preface" este în acest foarte sugestiv, deoarece înseamnă și transformare și contrafacere (falsificare), ceea ce, în ultimul sens, se potrivește. Să-mi fie cu iertare, dar o astfel de ierurghie nu este nici măcar o vrăjitorie reușită. Te face să crezi că e magie albă, dar nu există nici un simț fizic sau duhovnicesc care s-o verifice. Vrăjitorii lui Faraon au fost mai eficienți (Ex 7:11-12).
Din nefericire, această pretinsă Taină dă speranțe false multor sute de milioane de oameni, care cred că mâncând o bucățică de pâine și luând o gură de vin din potirul popii Îl ingerează pe Hristos Însuși, cu viața veșnică. Dacă ar fi așa însă, de ce este nevoie de o repetare a acestei Taine ? Dacă este atât de eficientă și Îl aduce pe Hristos Însuși în trupul și sufletul nostru, ce se întâmplă de fapt? Cum se face că a doua zi sau după o săptămână și-a pierdut efectul? 
|
Orice lucru infaptuit poate fi verificat daca este bine facut sau este "contrafacere"
dupa roadele pe care le aduce.
Daca te impartasesti si continui acelasi fel de viata pacatoasa, insemana ca este vorba de o "contrafacere" (cel putin la nivel personal).
Daca te impartasesti si, in felul acesta, iti doresti ca
Hristos sa traiasca in tine si sa iti schimbe caracterul, inseamna ca este un lucru bine facut.
Parerea mea.