Eu cred ca multi de aici care critica calugaria,monahismul,o fac in primul rand dintr-o lasitate,dintr-o frica a faptului ca ei nu ar putea,nu ar fi in stare sa faca fata unei astfel de vieti unui astfel de destin schimbat.Nu stiu ce inseamna o astfel de viata,dar nici nu vor sa afle mai multe,se multumesc de la adapostul caldutz al familiei lor pe care (tot) Dumnezeu le-a dat-o,sa arunce cu noroi si sa vorbeasca fara sa stie nici ei ce zic.
Eu unul cred ca un pas facut mai aproape catre o manastire este de fapt un pas facut mai aproape catre mantuire,a celui care face acel pas cat si a celor din jurul sau.Tocmai pentru ca monahul s-a indepartat de spurcaciunea acestei vieti lumesti,s-a apropiat de Dumnezeu.El nu mai traieste pentru ce traim noi in lume,pentru el multe dintr-e ceea ce noi consideram a fi valori pentru el este pur si simplu gunoi.Noi ne agatam ca disperatii de lucruri trecatoare,el cauta lucrurile cele vesnice.In timp ce omul a involuat in multe cazuri spre acea stare de animal ganditor,actionand de multe ori din instinct in raport cu ceilanti,monahul,prin calea aleasa s-a inaltat spiritual si duhovniceste catre cele ce conteaza cu adevarat.
Un astfel de om a renuntat la egoismul,goliciunea sufleteasca,placerea catre pacat,iubirea de lumesc,de trecator,pentru a cauta altceva,infinit mai inaltator,si anume a face un pas catre vesnicie si paradis......
|