Citat:
În prealabil postat de Iubirea
Oameni buni, daca cele doua cai sunt mantuitoare atunci cum poate cineva sa spuna ca una e mai buna decat alta?
Pentru fiecare este bun ceea ce alege sa faca dar sa faca.
Eu incerc o explicatie scurta si obiectiva.
Calugaria este o ierurugie (slujba care se face cand o persoana depune voturile in viata monahala si devine calugar), ea este supranumita "cin ingeresc" deoarece cei care o aleg merg singuri spre asemanarea cu Dumnezeu, deci spre mantuire. In caderea lor spirituala ei singuri se ridica...prin depunerea voturilor ei se casatoresc de buna voie si nesiliti de nimeni cu Hristos si din acel moment ei trebuie sa respecte cuvintele lui Hristos in tot: Ceea ce eu va fac voua si voi sa faceti asemenea lor, cel mai mic va fi cel mai mare in Imparatia Tatalui meu...in fine tot ce stiti din cuvintele si invataturile Mantuitorului calugarul trebuie sa le aplice neconditionat. De aceea calugarul nu-si mai apartine, ci tot ce face face pentru lume pentru ca asa a facut Hristos...
Casatoria este o Taina (una din cele 7 instituite de Hristos). Din momentul in care cei doi isi jura credinta in fata lui Dumnezeu, lupta lor este sa devina UNA precum a fost Hristos, problema este ca daca unul din soti cade spiritual, celalalt are datoria sa-l sprijine duhovniceste (si aici nu ma refer la impunere). Deci mantuirea lor se face impreuna, indatoririle lor sunt in primul rand fata de ei ca familie in relatie cu Dumnezeu si apoi restul.
Din acestea cateva spuse puteti, sper, sa vedeti care sunt cateva din asemanarile si deosebirile acestor doua cai... amandoua duc la mantuire dar fiecare in drumul pe care si-l alege sa isi respecte indatoririle si statutul si asta nu se poate daca nu va constientiza importanta mantuirii si se va lasa usor convins de lumescul si firescul din jur.
|
Nu reusesc sa te inteleg. Te contrazici singur.
Am bolduit sectiunile neclare.
Eu vad diferenta asa:
1. Monahul renunta la lume (adica la casatorie, copii, serviciu, viata lumeasca) pentru a se dedica
lui Dumnezeu (prin rugaciune).
Nu cred ca renunta la sine. Ei raman indivizi singuri, izolati, care in celula lor de manastire, sau chiar ca pustnici, in sufletul lor se roaga la Dumnezeu.
2. Citatul pe care il dai cu: "ceea ce va fac eu voua..." credeam ca este valabil pentru toata lumea, deci si pentru mireni.
3. Cei casatoriti au datorie (ca mantuire) fata de ei insusi, de sot/sotie, copii (cati au), parinti, serviciu, societate. Deci au multe in carca si ei.
4. La biserica preotul de mir se roaga si el pentru toti: cei bolnavi, cei care fac bine lacasului, cei ce se ostenesc, cei necajiti, cei morti, elevi, studenti, etc. Si noi ne rugam impreuna cu dansul.
La slujbele din manastire cum spune preotul lor? Pentru cine se roaga?
Eu asa am inteles ca se roaga fiecare pentru el, in legea lui. Ca asta inseamna manastire. Nu ma casatoresc, nu vreau copii, vreau numai sa ma rog si sa am liniste.
Ar fi frumos daca intr-adevar s-ar ruga monahii pentru toata lumea.
Dar cumva izolarea si
lepadarea asta de lume, nu pot s-o pun in legatura cu a face ceva pentru lume.
Adica imi suna cam asa: "te parasesc, nu vreau sa mai stiu de tine, esti rau, imi faci rau, nu pot trai cu tine, dar ...nu te las, ca ma rog pentru tine".
Cum vine asta? Da, teoretic ne putem ruga si pentru dusmani. Hhm...