Citat:
În prealabil postat de andreicozia
ca nu i s-a oferit nici un raspuns constructiv ci unul complet rupt de realitatea Romaniei si a lumii de ASTAZI, nu de pe vremea Ap. Pavel,... asa cum foarte multi duhovnici nepriceputi le fac..
|
Eu am mai spus-o candva aici pe forum si o mai spun: vremurile actuale sunt cele mai blande din toate timpurile dpdv material.
Acu 2000 de ani oamenii MUREAU de foame daca nu aveau ce manca. Nu existau nici un fel servicii sociale sau altceva care sa le dea sa manance. Aveai ce manca bine, daca nu ... mureai! Simplu. Deci daca erau valabile pe timpul apostolilor sunt si mai valabile acum. Avem case pt copii daca nu ai cu ce-i hrani, avem adaposturi pentru cei fara casa etc. Avem organizatii care au ca unic scop sa ajute pe astfel de oameni! Evident ca a plodi copii si trimite la casa de copii nu pare o activitate tocmai onoranta si nici placuta. Dar a spune ca nu exista solutii cred ca este totusi intins de par. Cred ca se pot gasi solutii pana la urma. Evident ideea de a avea copii multi pana la urma este mai reusita in mediul rural, in orase trebuie sa castigi foarte bine sa-ti permiti de la 4 copii in sus.
In sate in familiile numeroase pe vremuri, fratii mai mari erau educati cu obligatia de a avea grija de cei mai mici. Practic cand acei mai mici cresteau astia mari le erau ca un fel de semi-parinti, si chiar aveau o autoritate asupra lor. Ce zicea fratele mai mare era aproape voia parinteasca, care insemna ceva pe atunci. Deci iata cum o situatie aparent dezastruoasa aducea beneficii: cei mai mare erau educati cu simtul responsabilitatii fata de altii, iar cei mai mici aveau niste modele, pe fratii mai mari. Erau vremuri cand ala mai mic crescut si insurat cand isi facea casa si veneau toti sa-l ajute, cand zicea fratele lui mai mare "nu fa casa aici fa-o mai la deal cu 20 de mentri" - asa facea. Dar astia erau oameni munciti si smeriti - oameni placuti lui Dumnezeu.
Acea femeie cel mai probabil se afla intamplator la manastire, nu pare dupa comportament a fi o obisnuita a unor asemenea locuri. Sa ai tupeul sa te ridici tu si sa infrunti in public o persoana cu un anumit statut pentru mine inseamna in primul rand lipsa de educatie elementara, in al doilea rand mandrie/siguranta pe ideile proprii, si in al treilea rand e clar cine a pus-o sa spuna acele lucruri, ca de la Dumnezeu nu pareau sa vina. Daca avea nelamuriri se putea apropia dupa slujba/cuvantare si sa ceara un sfat sau o lamurire.
Aici nu pot sa nu ating un potential rol pe care l-ar putea avea Biserica in a ajuta si indruma asemenea familii. Adica daca tot le dam sfaturi sa se inmulteasca sa-i si ajutam atunci cand le e foarte greu. Ar fi bine daca s-ar putea realiza pe langa manastiri care au pamanturi mai multe, niste unitati agricole ale manastirii si unde sa vina sa munceasca nu doar monahi ci si eventual oameni mai saraci si sa primeasca parte din roada dupa munca fiecaruia sau dupa necesitati in cazul unor "cazuri sociale". Adica sa existe si niste preoti/monahi lideri care sa aduca si educe spiritul de comunitate, de apartenenta. Oamenii aceia ar veni acolo si ar munci impreuna, s-ar ruga impreuna, si-ar povesti amarul si s-ar imbarbata unii pe altii. De multe ori senzatia ca esti singur si uitat de toti este de fapt cea care darama cel mai tare. Dar astea sunt vise frumoase evident...