Citat:
În prealabil postat de rusu87
Cred ca peste 10 ani asa cum ai zis o sa-ti fie mult mai bine ca acum. O sa creasca fetita si o sa ai cu cine vorbi.Certurile astea o sa dureze cam 5 ani cel mult prt ca este timpul de acomodare unul cu celalat.Nu va cunoasteti de aceea va certa-ti.Eu,te sfatuiesc sa ai rabdare cu el prt ca el nu a avut grija niciodat de copii,nu a spalat biberoane nici nu a schimbat copii de scutece. si nici nu crede ca el a spalat vasele sau macar sa dea cu matura etc.Vad ca are totusi vointa si te ajuta la treaba chiar daca nu o face din toata inima.Eu te-as sfatui sa-l lasi sa faca treaba asa cum el poate si cind este rindul tau o faci asa cum tie iti place.Daca tu,tot il chicalesti la cap el se supara si chiar ajunge la vorba ta ca este un inutil.Divortul nu este o solutie.Gindeste-te,si cu celalalt barbat oare nu ai sa te mai certi???Celalalt poate are alte defecte,poate o sa fie mult mai dichisit si detait decit tine si el o sa fie care o sa stea cu gura pe tine,si nu cred ca o sa-ti placa.
Bunul Dumnezeu sa va apere mica casatorie de dusmani,sanatate voua si la bebe.
|
Ce te face sa crezi ca va fi mai bine si nu mai rau?Crezi ca lucrurile astea se rezolva pur si simplu?Daca acum nu au o comunicare,de ce ar avea-o peste 5 ani?
Sotul ei este imatur emotional si din ce reiese are un puternic complex de inferioritate care se manifesta si fata de sotie intr-un mod agresiv fatis sau tacit.
O relatie reusita inseamna ceva ce se cladeste de catre AMBII parteneri!
In acelasi timp nu exista acea relatie perfecta in care te intalnesti cu un om si totul merge snur pana inchizi ochii.Acelea sunt utopii,pentru ca nu exista doi oameni identici,fiecare vine cu "bagajul" sau in relatie,diferentele sunt inerente si conflictul la fel.
Acum,problema se pune astfel:
Pot trai cu acele defecte ale partenerului meu de viata?Cu unele da,pana la urma toti le avem pe ale noastre,insa altele s-ar putea sa fie imposibil de indurat.
Daca nu putem si simtim ca este mult prea mult de suportat pentru noi,atunci exista trei variante:
-Ma resemnez si accept situatia,dar imi asum alegerea si eventual nefericirea;
-Incerc sa schimb acele lucruri la el care fac relatia toxica,insa asta se poate doar daca omul respectiv este dispus sa faca vreo schimbare,altfel este o lupta cu morile de vant;
-Parasesc relatia.
Mentalitatea asta de "nu il lasa pentru ca altul poate fi mai rau de atat"...mi se pare o minciunica pe care foarte multe femei si-o spun lor insele.De ce?
Pentru ca sunt dependente,nesigure pe ele si se tem de faptul ca schimbarea le-ar face sa iasa din zona de comfort,de aparenta siguranta pe care o da traiul alaturi de un partener.
Asa se explica,printre altele, cum atatea femei abuzate psihologic,verbal sau chiar fizic continua sa isi petreaca traiul amar alaturi de abuzator.
Abuzul emotional nu lasa urme vizibile precum cel fizic,insa ranile lui sunt mult mai adanci si se vindeca greu.
Tot ce vom pune mai presus de Dumnezeu vom pierde,iar atunci cand ne lasam abuzati astfel de un om pana ajungem sa nu mai functionam normal si sa ne distrugem pe noi,asta facem,pentru ca Dumnezeu ne-a creat in cu totul alte scopuri si ne-a dat in acelasi timp posibilitatea sa alegem.
Nu vreau ca initiatoarea topicului sa inteleaga gresit cum ca as indemna-o sa rupa casnicia,dimpotriva,consider ca este bine sa dai sanse omului si sa incerci sa treci peste hopurile unui mariaj,insa nu cu pretul distrugerii propriei persoane!
La ea insasi se afla toate raspusurile:e fericita?in ce situatie se vede alaturi de el peste 5-10-15 ani?daca nu este multumita si-a facut un plan prin care sa isi repare relatia?daca totusi aceasta nu se va solutiona,cat timp este dispusa sa lupte pentru o schimbare care poate sa vina sau sa nu vina vreodata? etc.
Poate,draga initiatoare a acestui topic,ar fi bine daca din aceasta copila,aparent confuza,neajutorata,ai deveni femeia stapana pe ea si viata ei, si nu sotul,nu mama etc. :)
Dumnezeu sa te lumineze sa gasesti solutia cea mai buna!