Citat:
În prealabil postat de mirelat
Zaharia draga, unde dai si unde crapa!
Ideea era ca nu se pot da solutii general valabile (si catalogari) la eterna dilema a cuplurilor cu probleme * a divorta/ sau a nu divorta*, cu atat mai mult cu cat nu esti in pielea acelor persoane.
|
Nu există soluții universal valabile, dar există soluții pentru fiecare în parte. Și trebuie să ajuți, pentru că lipsa de implicare pentru ajutorarea celui în nevoie nu este creștinească. Într-adevăr, trebuie să fii perceput(ă) ca un om cuminte și virtuos pentru a nu te trezi cu alte complicații inutile.
Un divorț este întotdeauna încă o palmă dată dragostei, iar "Dumnezeu este dragoste", cum să nu te implici? Nu pot să-l iubești pe Dumnezeu și să nu-ți iubești aproapele care este în nevoie.
Cât este de dureros, traumatizant, să stai departe de persoana iubită? Cei care s-au căsătorit din dragoste și ajung la divorț suferă enorm, iar pleiada asta de avocați și psihologi sunt meniți doar pentru a învârti cuțitul în rană (din dorința de a-și demonstra, lumii și lor înșiși, câtă dreptate au ei în considerațiile pe tema căsătoriei și a divorțurilor).
Contribuiți la împăcare, dacă puteți; dacă nu puteți, stați măcar de o parte și nu săpați la gropile altora.
Pentru că nu există motiv real de divorț în afara adulterului (iar aici, nu mai e vorba de iubire). Am vorbit mai sus ce înțeleg prin adulter. Celelalte motive sunt praf în vânt (dust in the wind - pentru avocații și mai ales, psihologii, care nu mai încap de terminologia lor anglicizată și sfaturile lor competente în orice domeniu).
P.S. Când dați de un psiholog competent creștin, anunțați-mă să-mi dau o palmă. La figurat, desigur.