Citat:
În prealabil postat de dianadi
eu cand am raspuns m-am gandit la un caz la un caz concret in care am mintit. l-am mintit pe sotul meu spunandui ca nu are mai nimic...numai faptul ca se afla in spital si mergea din cabinet in cabinet il panicase f mult...cum era sa ii mai zic si eu ca da...e grav ceea ce ai? l-am mintit si dupa cateva zile i-am explicat...
cat despre moarte...e usor sa imi dau cu presupusul cand nu sunt in situatia ca cineva drag sa fie pe ultima suta de metrii dar dc ar fi probabil as convinge persoana respectiva sa mergem la spovedit,as vb cu parintele sa stie ca sa ii dea impartasania....cred...nu mi-as dori niciodata sa fiu intr-o astfel de situatie. Doamne fereste pe toata lumea!  |
Eu am dat acel exemplu pentru ca o prietena buna de-a mea a fost revoltata ca parintii ei au adus un preot bunicii bolnave, pe patul de moarte. Argumentul ei era ca "bunica nu stia ca o sa moara, dar vazand preotul s-a speriat pentru ca si-a dat seama cat era de grav".
Am incercat sa ii explic ca ala a fost cel mai bun lucru care se putea face pentru bunica sa dar nu a prea inteles si mai are si acum acelasi regret, ca bunica ei nu s-a stins "in pace", fara sa-si dea seama de ceea ce se intampla. Ci tulburata, spovedita si impartasita, Dumnezeu s-o odihneasca.
O alta situatie este a altei doamne careia i s-au depistat metastaze si careia membrii familiei nu i-au spus ca are cancer nici cand au internat-o si situatia ei se deteriora de la o ora la alta. Batrana spunea ca atunci cand se va putea cobori din pat se va intoarce acasa sa aiba grija de gradina.
Ei nu i s-a dus preot tot asa, din cauza ca s-ar fi speriat, dandu-si seama de gravitatea situatiei. A murit in cursul noptii si toata lumea a zis ca a fost un sfarsit "linistit" si "decent".
Uneori iti vine sa urli.