View Single Post
  #2189  
Vechi 13.07.2010, 19:31:34
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 235. Ultima (dar nu neapărat cea din urmă) “proorocie” pucioșească

235. Ultima (dar nu neapărat cea din urmă) “proorocie” pucioșească



Satisfăcuți de ultima lor co-producție epico-profetică, intitulată Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul, liderii pucioși au extras din ea partea cea mai incisivă, care se referea la îndemnurile “paternale” către poporul român și către conducătorii lui, și apoi au publicat-o separat pe situl lor oficial, dându-i un alt titlu (Cuvântul lui Dumnezeu pentru neamul român) și atribuindu-i o altă dată (08-07-2010) decât cea originală (07-07-2010). Cititorul neavizat va fi pus astfel în fața unui “document istoric” de sine stătător, o “proorocie” pucioșească referitoare la destinul poporului român. Având în vedere că textul respectiv se regăsește atât în documentul din data de 7 iulie a.c., cât și (integral) în documentul datat 8 iulie a.c., înseamnă că, teoretic, sunt numai două variante posibile:

1. Ori, într-adevăr, liderii pucioși au făcut această repetare de text, atribuind în mod fals data de 8 iulie unui text “primit” sau conceput de ei la 7 iulie;
2. Ori, “Dumnezeul” Pucioșilor a repetat El însuși textul acesta, cuvânt cu cuvânt: o dată pe 7 iulie (într-un context mai larg), și altă dată pe 8 iulie, separat (pentru a-i scoate în evidență importanța ieșită din comun).
Este greu de crezut însă că Dumnezeul cel Adevărat se pretează la repetări, cunoscută fiind iconomia cu care El lucrează în lume. Pentru a nu concluziona pripit că “Dumnezeul” Pucioșilor este un fals dumnezeu care se repetă pentru a părea mai convingător, rămâne plauzibilă doar prima variantă, în care liderii pucioși au repetat textul și apoi i-au atribuit două date diferite.
Dincolo de manevra frauduloasă prin care liderii pucioși lasă impresia unei atenții speciale, repetate, pe care Dumnezeu le-o dă românilor greu încercați de furia apelor revărsate, avertismentul care răzbate din acest text este limpede: liderii Statului și ai Bisericii trebuie să se hotărască rapid și să declare oficial că “Dumnezeu vorbește la Pucioasa”, iar supușii lor vor trebui să intre imediat sub ascultarea “proorocilor” pucioși. În caz contrar, furia apelor și a distrugerilor aduse de “stihiile cerului” nu va mai înceta niciodată peste România:

Dacă voi, cei ce stați la porți, nu veți lua cuvântul lui Dumnezeu de peste voi ca să-l împliniți peste acest neam și peste voi, și dacă voi, cei ce stați în nume de păstori peste sufletul neamului român, nu vă veți smeri înaintea cuvântului Meu cel de ieri și cel de azi ca să-l faceți împlinit peste voi și peste acest neam, Eu, Domnul, nu pot să-Mi trag în teacă sabia mâniei Mele pentru cei ce nu ascultă de Dumnezeu pe pământ.” (Citat din „Cuvântul Pucios” din data de 08-07-2010, care se regăsește aidoma și în Cuvântul Pucios” din data de 07-07-2010)

Proorocia “trage de urechi” neamul român cel neascultător, pe motiv că se îndărătnicește, preferând mai degrabă să nu asculte și să disprețuiască discursurile pucioșești:

O, neam român, te-am învățat, tată, aparte și ți-am spus să Mă asculți, ca să-ți fie ție bine pe pământ. Vezi ce pățești dacă nu Mă asculți, dacă nu-L crezi pe Dumnezeu, Care vine la tine cuvânt prin servii Săi? Vezi, tată, ce durere îți atragi dacă nu-L lași pe Stăpânul Dumnezeu să te cerceteze și să-ți spună ce să faci, după ce El vede mersul tău și neascultarea ta? O, ți-a înecat apa munca și strânsura ta și ești mâhnit, fiu român, pentru pierderile pe care le suferi.” (Citat din „Cuvântul Pucios” din data de 08-07-2010, care se regăsește aidoma și în Cuvântul Pucios” din data de 07-07-2010)

Va fi extrem de interesantă urmărirea destinului acestei “proorocii”. Ea poate să confirme sau să infirme destul de repede dacă proorociile de la Pucioasa sunt mincinoase sau nu. Într-adevăr, liderii pucioși au mizat “totul pe o carte”, condiționând ridicarea distrugerilor făcute de “stihiile cerului” peste România exclusiv de atitudinea imediată a conducătorilor laici și religioși ai acestei țări. Algebra booleană oferă acestei probleme doar următoarele patru alternative (așadar nici o altă alternativă nu va mai fi posibilă):

Alternativa Nr.1: Liderii laici (Președintele, miniștrii Guvernului, prefecții, primarii) și cei religioși (membrii Sfântului Sinod al BOR - Mitropoliții și Episcopii) vor refuza să recunoască în mod public și să promoveze “Noul Ierusalim” de la Glodeni , negând și disprețuind “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” ; în ripostă, “Dumnezeul” de la Pucioasa se va ține de cuvânt și “nu-și va băga sabia mâniei în teacă”. În acest caz, furia apelor și a stihiilor dezlănțuite vor continua fără oprire și fără termen, ceea ce ar atrage distrugerea treptată și totală a României; în schimb, proorocia de la Pucioasa va putea fi considerată adevărată și împlinită.

Alternativa Nr.2: Liderii laici și religioși vor refuza să promoveze “Noul Ierusalim” de la Glodeni , negând și disprețuind “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” , dar “Dumnezeul” de la Pucioasa nu se va ține de cuvântul Său și, în pofida amenințărilor pe care le-a făcut, totuși “își va băga sabia mâniei în teacă”. În acest caz, furia apelor și a stihiilor dezlănțuite se va opri îndată, iar România va fi salvată de urgie; în schimb, proorocia de la Pucioasa va fi în mod cert considerată drept proorocie mincinoasă.

Alternativa Nr.3: Liderii laici și religioși vor promova rapid pe toate canalele media și oficiale “Noul Ierusalim” de la Glodeni , lăudând și apreciind “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” , iar “Dumnezeul” de la Pucioasa – drept răsplată – se va ține de cuvânt și “își va băga sabia mâniei în teacă”. În acest caz, furia apelor și a stihiilor dezlănțuite se va opri îndată, iar România va fi salvată de urgie. Proorocia de la Pucioasa va putea fi considerată adevărată și împlinită.

Alternativa Nr.4: Deși liderii laici și religioși vor promova rapid pe toate canalele media și oficiale “Noul Ierusalim” de la Glodeni , lăudând și apreciind “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” , totuși “Dumnezeul” de la Pucioasa nu se va ține de cuvânt și “nu-și va mai băga sabia mâniei în teacă”. În acest caz, furia apelor și a stihiilor dezlănțuite vor continua fără oprire și fără termen, ceea ce ar atrage distrugerea totală a României. În plus, “Dumnezeul” pucios va fi dovedit ca incorect și lipsit de cuvânt, iar proorocia de la Pucioasa va fi inevitabil considerată drept proorocie mincinoasă.

Acum, nu ne mai rămâne să așteptăm cu răbdare și să observăm cu atenție doar două aspecte, care vor determina în mod neechivoc pe care alternativă dintre cele patru posibile se va merge în continuare:

1. evoluția fenomenelor meteorologice extreme în România, pe perioada imediată care urmează, și
2. ce atitudine vor lua autoritățile laice și bisericești față de “Noul Ierusalim” de la Glodeni-Pucioasa, în urma apelului liderilor pucioși, făcut de ei public pe internet.

Ca și în alte situații similare petrecute anterior, vor mai urma, fără îndoială, și torente de spamuri pe internet, prin care ciracii liderilor pucioși vor promova “proorocia” pe toate meridianele globului. Anticipăm însă că, după cel mult câteva luni, se va contura deja epilogul unei premoniții: vremea va reintra în normal, apele se vor retrage, oamenii își vor reface casele, în timp ce liderii laici și religioși ai României vor fi tratat de la bun început demersurile profetice ale pucioșilor cu nepăsare totală și cu un imperial dispreț.

Ca și alte “proorocii” pucioase, și această “proorocie istorică” va eșua mai mult ca sigur într-o rușinoasă neîmplinire.