[mariamargareta]

236. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de preotul Cloşcă Ciprian Marius (II)

În 1991, Marian Zidaru şi acest mic grup au început construirea unui templu, amplu decorat cu creaţii anterioare, care s-au armonizat foarte bine cu noul context. (Observaţia 11.: Armonizarea de care ne vorbeşte Cloşcă era doar de faţadă. În realitate, liderii pucioşi nu agreau deloc creaţiile lui Marian Zidaru, dar se prefăceau că le apreciază, ca să nu-l demoralizeze şi să-l ţină tensionat, angrenat în actul creativ. Ei aveau tot interesul ca Zidaru să rămână în linia întâi, chiar dacă el îşi permitea unele interpretări stilistice care nu erau pe gustul lor. Banii şi faima lui Zidaru erau mai de preţ decât părerile lor, care puteau fi ascunse deocamdată . Mult mai târziu, peste ani de zile, atunci când între Zidari şi liderii pucioşi au intervenit conflicte grave şi ireconciliabile, liderii pucioşi şi-au dat arama pe faţă, punând pe foc unele dintre creaţiile lui Zidaru, care acum erau cotate drept “idoli”) De atunci, toate marile expoziţii pe care Zidaru le-a conceput, prin inspiraţie divină, aparţin mişcării Noul Ierusalim. (Observaţia 12.: Precizarea aceasta are valabilitate doar până în anul 2007, când ruptura dintre Zidari şi pucioşi a devenit radicală şi ireversibilă. De atunci, Zidarii expun numai pe cont propriu, diversificând într-un mod spectaculos tematica abordată. Au rămas mai departe să expună pentru Noul Ierusalim ucenicii Zidarilor, robi fără personalitate şi fără coloană vertebrală pe plantaţiile duhovniceşti ale liderilor pucioşi) Între aceste două mari viziuni eshatologice, cea a milenium-ului şi cea a apocalipsei, ca Judecată de Apoi, producţia artistică a lui Marian Zidaru poate fi calificată drept milenaristă ( problematica milenaristă o vom dezvolta într-un subcapitol următor). (Observaţia 13.: Dimpotrivă, lucrurile stau exact pe dos. La Pucioasa Apocalipsa este deja la Cap. 21, în care Cetatea sfântă, Noul Ierusalim, s-a pogorât din cer de la Dumnezeu. Or, episodul cu cei o mie de ani (sau, cu miile de ani) este anterior, prezentat la Cap. 20. Milenarismul a rămas undeva în urmă, iar pucioşii construiesc de zor cele proorocite la capitolul 21. Chiar ar fi interesant ca pucioşii să răspundă unde au rămas şi când s-au împlinit pe pământ cele proorocite la capitolul 20, dacă ei au ajuns deja la Cap. 21 cu “împlinirile”! Pucioşii pretind că Judecata a venit deja, şi se desfăşoară sub ochii noştri, dar cei mai mulţi n-au ochi ca s-o vadă) În centrul simbolisticii sale se află destinul României ca monarhie cerească (Observaţia 14.: Cerească, crească, dar cu regele Mihai I pe tron! O pretenţie cel puţin fantezistă) (membrii grupării numesc România ca fiind “pietricica cea albă” sau piatra din capul unghiului) şi ca pământ al celor aleşi. Marian Zidaru, împreună cu membrii comunităţii, crede că România a fost primul pământ care a ieşit de sub apele primordiale, iar Adam a fost zidit de Dumnezeu chiar din pământul României. (Observaţia 15.: Aceasta e o dovadă clară a spălării creierelor care se practică la Pucioasa. Atât Zidaru, cât şi ceilalţi “ucenici”, cred toate prostiile pe care le inventează cu tupeu liderii pucioşi, în numele lui Dumnezeu. Ei nu mai au de mult curajul să gândească logic şi raţional, şi tocmai aici rezidă un pericol major: să acţioneze la orice oră şi la orice comandă ca nişte automate, indiferent de absurdul dispoziţiilor date de liderii lor. Cu câţiva ani în urmă, adepţii pucioşi erau gata să meargă în comandouri prin oraşul Pucioasa şi să scrie cu vopsea albă pe toate magazinele unde se vinde carne cuvântul “Moarte”. Indicaţia “preţioasă” pentru această "acţiune" venea direct de la “proorociţa” Mihaela, şi dacă ea nu s-ar fi răzgândit până la urmă, probabil că vreo câţiva adepţi mai exaltaţi ar fi ajuns să comită infracţiunea plănuită şi să intre astfel în conflict cu legea, cu consecinţe incalculabile pentru libertatea proprie) Mai mult, el crede că Adam a fost zămislit dintr-un boţ de lut, luat chiar de pe locul unde s-a zidit biserica grupării Noului Ierusalim de la Pucioasa. (Observaţia 16.: Şi mai crede, din acest motiv, că numele de Glodeni provine de la glodul [lutul] din care a fost plămădit Adam!) Aleşii Noului Ierusalim afirmă că România este "pietricica albă" în jurul căreia va gravita întreg destinul creştinismului.

Concluziile preotului Cloşcă sunt la fel de interesante ca şi consideraţiile preliminare. Cităm în continuare:

Gruparea este un amestec bizar, atât sectar cât şi neoreligios, nerecunoscând nici Biserica Ortodoxă şi nici ierarhia ei. (Cu excepţia arhiereului Irineu Bistriţeanul, pe care ierusalimitenii l-au decretat ca fiind “al şaselea Patriarh al României”.{Observaţia 17.: Profund inexact! Pucioşii îl consideră pe Irineu “al şaptelea Patriarh al României”, pe motivul inventat de ei că Teoctist ar fi ocupat scaunul patriarhal de două ori, deci el a fost şi al cincilea, şi al şaselea patriarh. Ca să întărească această aberaţie, ei pretind că spiritul patriarhului Teoctist a revenit de pe lumea cealaltă cu un mesaj lămuritor, care anunţă o “proorocie” despre Irineu. Spiritul lui Teoctist îl declară pe Irineu “al şaptelea patriarh al românilor” , după ce el le-a ocupat pe cele cu numerele 5 şi 6 [dar dacă ar fi să aibă dreptate, atunci al şaptelea tron patriarhal este ocupat deja de câţiva ani buni de către ierarhul Daniel!]. Spiritul lui Teoctist mai declară că Irineu cel iubit, “al şaptelea patriarh al românilor”, este “ţinut în obezi” de către fraţii lui arhierei:
“Mi-e tare milă de cel în obezi ţinut de cei ce stau pe tronuri de biserică, mi-e tare milă de el, precum şi pe pământ mi-a fost după ce el a fost neînţeles şi apoi umilit de mulţi. Dar voiesc acum, cu voia Ta, să ştie de la mine şi de la Tine, să ştie toţi cei ce sunt stăpâni peste turma bisericii că ei nu sunt. El este, că e de la Tine aşezat, Doamne, dar ei nu sunt. Eu am stat de două ori pe scaunul bisericii neamului român, şi a doua oară m-ai aşezat Tu pe el, şi m-ai numit al şaselea patriarh al bisericii neamului român, căci am stat de două ori pe scaunul ei, iar pe el l-ai numit al şaptelea, vestit de Tine încă din vremea mea.” [citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 13-09-2007]} Acesta a sfinţit locaşul de la Pucioasa în 1992. În 1993 cazul a fost cercetat de o comisie sinodală a B.O.R. în legătură cu “fenomenul de la Pucioasa” şi legăturile cu acest grup. În final P.S. Irineu a retractat “simpatiile” faţă de Biserica Noului Ierusalim.)