236. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de preotul Cloșcă Ciprian Marius
236. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de preotul Cloșcă Ciprian Marius (III)
(Observația 18.: Nu numai că le-a retractat, dar a păstrat o poziție consecventă în această privință în cei 17 ani care au urmat de atunci încoace)
Membrii grupării cred că locașul lor de cult, ridicat în 1991-1992 la Glodeni-Pucioasa, este de origine și de concepție divină, fiind realizat prin inspirație "de sus " în Cuvântul lui Dumnezeu – o carte cu inserțiuni biblice și cu "descoperiri " dumnezeiești transmise din 1955 și până în prezent. În realitate, mesajele divine, după moartea Virginiei Tudorache, fiind fabricate de "sora" Mihaela Tărcuță, sora Virginiei.(Observația 19.: Eroare! Sora Virginiei, care i-a succedat la “proorocie” în următorii ani a fost Maria Tudorache. Cronologic, Mihaela este abia a treia “proorociță”, care o detronează în forță pe Maria, începând cu anul 1990) M. Tărcuță a fost căsătorită și a avut copii,(Observația 20.: A avut un singur copil care i-a murit de prunc, eveniment care a marcat-o sever pe plan psihic) în ciuda faptului că gruparea din care face parte desconsideră căsătoria și nu o recunoaște ca taină. (Observația 21.: Această atitudine este una târzie, specifică doar pucioșismului modern, ritualist-extremist, deoarece la început n-a fost așa. Primii pucioși respectau Căsătoria ca pe una dintre Tainele Bisericii)
Reperul distinctiv al bisericii de la Pucioasa este constituit din cele 33 de bolți,(Observația 22.: Nu sunt bolți, ci cornișe. Pucioșii le numesc și ei incorect, “cupole”, deoarece “sună mai bine”) care conferă construcției o formă de lotus. "Dumnezeu Însuși, prin cuvântul Său, a coordonat pas cu pas această lucrare ".(Observația 23.:Cea care a coordonat totul a fost Mihaela, pretinzând că reproduce voința Domnului, auzită numai de ea, după modelul regelui Solomon) Așa cum Solomon a primit direct de la cer planurile zidirii templului, tot astfel s-au primit reperele esențiale, legate de forma, aspectul și zidirea propriu-zisă. În biserică au acces doar membrii grupării,(Observația 24.:Nu toți, ci numai un număr restrâns dintre ei, deoarece liderii pucioși își stratifică și își recompensează supușii după gradul de încredere pe care ei îl conferă) ceea ce demonstreză caracterul secret, ezoteric, al mișcării de la Pucioasa. Membrii grupării se socotesc creștin-ortodocși pe stil vechi și chiar merg în bisericile de parohie.(Observația 25.: Așa pretind de fațadă, dar în realitate nu merg niciodată. Singurele excepții sunt eventualele înmormântări, situații în care nu mai au încotro și trebuie să apeleze vrând-nevrând la preotul satului, care “ține de BOR”) Însă stilul lor de viață este unul cu totul special – bărbații au bărbi și plete și poartă numai haine de in și cânepă,(Observația 26.: In și cânepă foarte rar, mai degrabă de bumbac) iar femeile îmbracă veșminte lungi și au capetele acoperite de broboade.(Observația 27.:Numai când este frig, căci vara folosesc batice de pânză) Alimentația este una exclusiv vegetariană și preparată din ingrediente cât mai naturale.
Frații locuiesc împreună în spațiul mănăstirii.(Observația 28.:Împreună cu “surorile”; doar clădirile de locuit sunt diferite) Acolo muncesc, fac lucrări de artă – pe care le expun în unele expoziții; gătesc și mănâncă împreună, preferând forma de cruce a pâinii (Observația 29.: Pâinile au formă de cozonaci, nu de cruce) și alimentelor preparate. Din exteriorul mișcării este imposibil de pătruns.(Observația 30.:Inexact. Pucioșii îi primesc în vizită pe toți care nu le sunt ostili, deoarece aceștia sunt potențiali cumpărători ai icoanelor făcute de ei și pe deasupra le oferă prilejul de a-și face propagandă religioasă fără a fi nevoiți să se mai deplaseze în exterior)
Excepție face o echipă de televiziune care a reușit în 30 martie 2008 să aibe acces în incinta mănăstirii, fără permisiunea de a intra în biserică. (Este vorba de televiziunea ProTv și depre realizatorul Cristian Tabără). (Observația 31.:Un exemplu potrivit pentru afirmația precedentă: Realizatorul Pro Tv a acceptat să fie condus în desfășurarea emisiunii așa cum au vrut liderii pucioși, care au transformat emisiunea într-un video-montaj de publicitate gratuită) Iată câteva nume ale liderilor mai importanți: “sora” Mihaela Tărcuță, “părintele” Nicușor Nedelcu, “părintele” Georgică Nicolae , “părintele” Viorel Iovan, (Observația 32.:Numele corect este Viorel Ivan, și nu este “preot”) dar există și alți lideri mai mici: “sora” Minodora, “sora” Ligia, “părintele” Vasilică, (Observația 33.: Nici Vasilică nu este “preot”. Ultima lui misiune, înainte de a fi alungat de către liderii pucioși pentru că-și permitea prea des să-i critice în față, a fost aceea de portar la “mănăstire”) “fratele” Marian Halău. Mulți dintre aceștia, ca și unii membrii, au accese de "crize mistice", morală îndoielnică și probleme psihice. "Biserica Noului Ierusalim" se crede depozitara adevăratei credințe ortodoxe, urmașa biblică a profețiilor vechi și nou testamentare, în special a Apocalipsei. (Observația 34.: Pentru Apocalipsă nu se consideră “urmașă”, ci “împlinitoare”) Membrii grupării cred că instituția Bisericii (Ortodoxe) a căzut din har în anul 1923 când Sinodul B.O.R a acceptat calendarul îndreptat, deși, paradoxal, ei nu se consideră în afara Bisericii Ortodoxe. (Observația 35.:Dacă ar fi așa, nici sfințirea bisericii lor, cu care se laudă atâta, nu ar fi validă, și nici botezul fiecăruia dintre ei, primit în pruncie în biserici ale BOR)
|