236. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de preotul Cloșcă Ciprian Marius
236. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de preotul Cloșcă Ciprian Marius (IV)
O lucrare apărută în anul 2006, foarte vehementă împotriva B.O.R., a fost scrisă de un oarecare părinte Nicodim. (Observația 36.: Această “lucrare” este un fals pucioșesc. Nu există și nu a existat niciodată vreun “părinte Nicodim”) Lucrarea se intitulează "Quo vadis Ecclesia" . Autorul vine să demonteze istoria bimilenară a Bisericii Ortodoxe Române, precum și a Tradiției și a ierarhiei. El afirmă că membrii Bisericii Noului Ierusalim "respectă pe preoți, în general, și pe episcopi, în special" (Observația 37.: Ceea ce nu-i adevărat!) dar cu toate acestea nu ezită să-i numească pe preoți și pe teologi "ucenici vrăjitori și samsari de cuvinte ai filosofiei religiilor!" (Observația 38.:Cea mai bună dovadă a aprecierii anterioare)
În viziunea acestui adept al grupării Bisericii Noului Ierusalim, Biserica Ortodoxă este atât de coruptă încât nu mai păstrează nimic sfânt în ea, fiind doar o simplă instituție omenească, care nu poate conduce oamenii pe calea adevăratei mântuiri. (Observația 39.:Dacă ar fi așa, nici sfințirea bisericii de la Glodeni, nu ar fi validă, și nici botezul pucioșilor, deși ei se consideră creștini. Cine i-a creștinat? Oare nu preoții BOR?) Atunci când face referire la Biserica Ortodoxă, autorul scrie cu inițială minusculă "biserică", iar când se referă la mișcarea Noului Ierusalim, notează cu inițială majusculă. (Observația 40.: O dovadă vie a caracterului meschin al autorilor anonimi ai acestei cărți) Biserica Ortodoxă este o "gazdă a circului lumii", iar păcătoșii din ea au cucerit Biserica. Numai Noul Ierusalim este cu adevărat "Biserica cea sfântă" sau "Biserica Sfinților".(Observația 41.: Dacă ar fi fost așa, această biserică ar fi fost guvernată numai de pace și de armonie. Or, istoria ei e plină de lupte intestine pentru putere, de invidie, ură, dezmăț, dezertări și inconsecvență crasă în ideologia religioasă) Biserica Ortodoxă este numită "biserica din lume" , iar slujitorii ei "sunt personal consacrat", funcționari publici, care au denaturat rânduielile apostolice, simplificând nepermis unele slujbe, abandonând canoane valide și schimbând rânduieli tradiționale sau canonice. (Observația 42.: Pucioșii nu sunt cu nimic mai prejos,ci dimpotrivă: ei au desființat unele Sfinte Taine, le-au desfigurat pe altele, au modificat canonul slujbelor tradiționale, au renunțat la cinstirea publică a ierarhilor prin ectenii și, pe deasupra, au inventat tot felul de restricții absurde care dau aparență de sfințenie. Un singur exemplu: “dezlegarea la pește”, care a devenit la ei pentru veșnicie “legarea la pește”)
Concluzie. Dincolo de o serie de inexactități, datorate în special dezinformării bine orchestrate din timp de către pucioși, capitolul despre Noul Ierusalim de la Pucioasa scris de către preotul Cloșcă se constituie într-o încercare îndrăzneață de a îndepărta vălul de mister așezat cu dibăcie interesată peste secta pucioșilor, chiar de către liderii lor.
Last edited by mariamargareta; 15.07.2010 at 02:26:54.
|