[mariamargareta]

236. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de preotul Cloşcă Ciprian Marius (IV)

O lucrare apărută în anul 2006, foarte vehementă împotriva B.O.R., a fost scrisă de un oarecare părinte Nicodim. (Observaţia 36.: Această “lucrare” este un fals pucioşesc. Nu există şi nu a existat niciodată vreun “părinte Nicodim”) Lucrarea se intitulează "Quo vadis Ecclesia" . Autorul vine să demonteze istoria bimilenară a Bisericii Ortodoxe Române, precum şi a Tradiţiei şi a ierarhiei. El afirmă că membrii Bisericii Noului Ierusalim "respectă pe preoţi, în general, şi pe episcopi, în special" (Observaţia 37.: Ceea ce nu-i adevărat!) dar cu toate acestea nu ezită să-i numească pe preoţi şi pe teologi "ucenici vrăjitori şi samsari de cuvinte ai filosofiei religiilor!" (Observaţia 38.:Cea mai bună dovadă a aprecierii anterioare)

În viziunea acestui adept al grupării Bisericii Noului Ierusalim, Biserica Ortodoxă este atât de coruptă încât nu mai păstrează nimic sfânt în ea, fiind doar o simplă instituţie omenească, care nu poate conduce oamenii pe calea adevăratei mântuiri. (Observaţia 39.:Dacă ar fi aşa, nici sfinţirea bisericii de la Glodeni, nu ar fi validă, şi nici botezul pucioşilor, deşi ei se consideră creştini. Cine i-a creştinat? Oare nu preoţii BOR?) Atunci când face referire la Biserica Ortodoxă, autorul scrie cu iniţială minusculă "biserică", iar când se referă la mişcarea Noului Ierusalim, notează cu iniţială majusculă. (Observaţia 40.: O dovadă vie a caracterului meschin al autorilor anonimi ai acestei cărţi) Biserica Ortodoxă este o "gazdă a circului lumii", iar păcătoşii din ea au cucerit Biserica. Numai Noul Ierusalim este cu adevărat "Biserica cea sfântă" sau "Biserica Sfinţilor".(Observaţia 41.: Dacă ar fi fost aşa, această biserică ar fi fost guvernată numai de pace şi de armonie. Or, istoria ei e plină de lupte intestine pentru putere, de invidie, ură, dezmăţ, dezertări şi inconsecvenţă crasă în ideologia religioasă) Biserica Ortodoxă este numită "biserica din lume" , iar slujitorii ei "sunt personal consacrat", funcţionari publici, care au denaturat rânduielile apostolice, simplificând nepermis unele slujbe, abandonând canoane valide şi schimbând rânduieli tradiţionale sau canonice. (Observaţia 42.: Pucioşii nu sunt cu nimic mai prejos,ci dimpotrivă: ei au desfiinţat unele Sfinte Taine, le-au desfigurat pe altele, au modificat canonul slujbelor tradiţionale, au renunţat la cinstirea publică a ierarhilor prin ectenii şi, pe deasupra, au inventat tot felul de restricţii absurde care dau aparenţă de sfinţenie. Un singur exemplu: “dezlegarea la peşte”, care a devenit la ei pentru veşnicie “legarea la peşte”)

Concluzie. Dincolo de o serie de inexactităţi, datorate în special dezinformării bine orchestrate din timp de către pucioşi, capitolul despre Noul Ierusalim de la Pucioasa scris de către preotul Cloşcă se constituie într-o încercare îndrăzneaţă de a îndepărta vălul de mister aşezat cu dibăcie interesată peste secta pucioşilor, chiar de către liderii lor.