[ovidiu-s]

Sunt puţin uimit de ceea ce se discută aici. Chiar şi titlul. "Mădălina Manole a plecat la Domnul", cu sensul că s-a dus în cer!
Dar de unde ştim noi fraţilor că s-a dus la Domnul !!! S-a dus eventual să aştepte judecata Domului ca noi toţi. Dacă e să nu judecăm pe nimeni atunci, mai bine să nu apreciem noi unde s-a dus sufletul unei răposate.
Iar dacă ipoteza sinuciderii care se conturează din ce in ce mai pronunţat, se va adeverii, atunci ceea ce a făcut această cântăreaţă " nu are iertare nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie"

Întreaga Patristică ortodoxă încadrează păcatul sinuciderii în hulă împotriva Duhului Sfânt. Căci cum altfel se poate numi acel păcat în care omul nu mai are nădeje în lucrarea salvatoare a Duhului Sfânt prin care se realizează mântuirea noastră?
Păcatul sinuciderii este unul din păcatele cel mai de jos. Este apogeul şi finalitatea deznădejdii şi a lipsei de încredere în puterea lui Dumnezeu.

Matei 12. 31 "De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. 32.Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie."

Dacă Iuda, nu s-ar fi sinucis atunci Hristos l-ar fi iertat, aşa cum a făcut-o cu Petru care s-a lepădat de El. Însă prin faptul că şi-a pus capăt zilelor a fost osândit. "Bine era pentru omul acela de nu s-ar fi născut" spune Hristos.
Ceea ce putem să facem este să ne rugăm pentru toţi oamenii, ca Domnul să fie milostiv faţă de noi. Căci în privinţa celor care păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt, apostolul Ioan în epstola sa spune:

1 Ioan 5. 16 "Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela."

Ceea ce a făcut Mădălina Manole este de neiertat la noi oamenii, nu ştiu dacă e la Dumnezeu. Să nu uităm că Dumnezeu este drept. În creştinism omul nu trăieşte niciodată pentru el şi pentru bucuriile trecătoare.
În creştinism omul trăieşte pentru aproape, mai ales dacă acel aproape îţi este copil. Mai ales ca mamă !!!

1. Cor. 13. "Dragostea îndelung rabdă .... 5. nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 7.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă."

Ce vină a avut copilul ei pentru faptul că nu îşi va aminti niciodată cum arăta mama lui?