Deşi eram hotărâtă să mă abţin de la a mai posta pe forum acest subiect m-a incitat,mai ales postarea fratelui Zaharia pentru care am o deosebită stimă şi ale cărui postări le citesc oricât de lungi ar fi căci mă folosesc de fiecare dată; iată că revin pentru a emite (cu argumente bineânţeles) o părere total opusă celei expuse de domnia sa!

Până acum 15 ani nu cunoşteam aproape nimic despre credinţă,trăiam ca o buruiană în lume şi mă bucuram de toate cele lumeşti considerându-i pe cei credincioşi ciudaţi!
Mama mea femeie foarte credincioasă care toată viaţa a mers la biserică şi a postit după ce ne-a văzut aşezate la casa noastră a început să se ocupe şi de aducerea noastră pe calea cea dreaptă a credinţei punându-ne mereu la Sfânta Liturghie,la Proscomedie,la Sfântul maslu,trimiţând şi pomelnice pe la mănăstiri ani şi ani de zile.Uneori când ne vizita ne aducea bucăţele de anafură şi ne ruga să luăm câte o bucăţică duminica înainte de masă.Niciodată nu ne-a certat că nu mergem la biserică!

S-a rugat şi ea şi preoţii pentru noi şi ne-au pomenit la Sfinte Slujbe iar acum noi mergem la biserică cu soţii noştri,postim,ne rugăm şi încercăm să fim aproape de Sfânta biserică şi să facem ce a făcut mama noastră pentru copii noştri şi sunt convinsă că într-o zi şi ei se vor trezi aşa cum ne-am trezit şi noi.

Cele ce vă spun nu sunt din cărţi ci sunt din viaţa reală şi credeţi-mă că oricine va proceda aşa (îşi va pomeni la Sfânta Liturghie pe cei din familie care încă nu sunt pe calea cea drepată) va constata că FUNCŢIONEAZĂ!