[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (I)

Ultimul număr al ficţiunii pucioşeşti intitulată „Cuvântul lui Dumnezeu” relansează în forţă un subiect care are rădăcini adânci în istoria bisericească: milenarismul.

În accepţiunea clasică, milenarismul (numit uneori şi hiliasm) este o viziune eretică asupra viitorului omenirii, apărută în sânul Bisericii primare. Ea propunea o interpretare literală a epilogului Apocalipsei, care s-ar putea condensa în următoarea frază: “Dumnezeu va întemeia o împărăţie terestră de o mie de ani, iar drepţii vor domni alături de Iisus Hristos”. Condamnată ulterior, la al doilea Sinod Ecumenic (în anul 381), această teză deviaţionistă pleca de la o interpretare greşită a unor versete din Apocalipsă, viu disputate printre slujitorii Bisericii din primele secole ale erei creştine:

„ 1 Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui.
2 Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani,
3 Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme.
4 Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani.
5 Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.
6 Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.
7 Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui. ” (Apocalipsa 20, 1-8).

O primă observaţie: Există versiuni ale Bibliei care transcriu textul original astfel încât peste tot în loc de “mii de ani” apare expresia “o mie de ani”. Alte versiuni folosesc în acest text, în mod alternatv, ambele exprimări (“o mie de ani” şi “mii de ani”). De exemplu, Biblia-traducerea ecumenică (TOB) foloseşte traducerea “o mie de ani” în versetele 2 şi 4, dar şi “miile de ani” în versetele 3, 5 şi 6. Această anomalie, care a favorizat teza milenaristă, provine de la traducerea greşită a originalului, unde se vorbeşte doar despre ta hilia eti (mii de ani). O analiză gramaticală a acestei expresii se impune, pentru a limpezi lucrurile.
Textul original nu a folosit nici expresia o hiliasmos-ou = o mie, în sens aritmetic (tradusă de teologi prin hiliasm, ca valoare numerică), nici expresia i hilia-ados = mişcarea hiliastă (tradusă prin hiliasm , luat ca ideologie) , nici expresia i hilietis-eos = împărăţia hiliastă, de 1000 de ani (tradusă de teologi prin mileniu, sau parcursul de 1000 de ani), ci expresia ta hilia eti = mii de ani ( tradusă de teologi ca Împărăţia harului cea veşnică şi nemărginită, şi anunţată de Sfânta Scriptură ca Împărăţia cerurilor).

Interpretând însă ad litteram acest text, unii exegeţi ai primelor secole din era creştină au ajuns la concluzia că Hristos va întemeia o împărăţie de o mie de ani pe pământ, iar drepţii vor domni împreună cu El. În concepţia milenaristă, imediat după sfârşitul acestei împărăţii ar urma să vină învierea şi judecata tuturor oamenilor.