[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (II)

Neo-hiliasmul pucios vine cu inovaţii spectaculoase, care se armonizează cu celelalte fabulaţii pucioşeşti. Pucioşii pretind că Hristos a venit deja încă din anul 1955, în Duh şi în Cuvânt, folosindu-se de trupul adormit al “proorociţei” Virginia, şi este prezent şi astăzi prin “Cuvântul” său care se actualizează periodic la Pucioasa prin servii săi, “proorocii” Mihaela Tărcuţă şi Nicuşor Nedelcu. Mai pretind că textul biblic de la Apocalipsa, cap.20 trebuie interpretat astfel:

- peste tot, în toate versetele din acest capitol, este vorba de o mie de ani, nu de mii de ani;
- se vorbeşte de două ori despre 1000 de ani, deci 1000+1000=2000 ani. Aşadar, Hristos trebuie să revină pe pământ după 2000 de ani de la Învierea Sa. Se pare însă că s-a grăbit şi a venit un pic mai devreme, în 1955, anul în care a început „proorociţa” Virginia să vorbească, dar nu ea vorbea, ci Duhul „Dumnezeului” Pucios vorbea prin gura ei.

Înseamnă că „Hristos” este venit de 55 de ani la Pucioasa, deci Apocalipsa este în deplină desfăşurare. Deja şase dintre cele 7 „trâmbiţe” apocaliptice reclamate de către pucioşi ( Iosif Trifa, Petrache Lupu, Arsenie Boca, Ioan Iovan, Veronica Barbu-Gurău şi şfânta Virginia Tudorache-Stoica) şi-au încheiat activitatea, iar acum, cu puţină şansă, ar putea fi deja oale şi ulcele. A şaptea şi a opta „trâmbiţă” (nerecunoscute ca atare de pucioşi, dar recunoscute de ucenicii lor) sunt şi ele materie primă pentru oale şi ulcele: lelica Maria Tudorache şi şfântul Nicu Gabriel. A noua şi a zecea trâmbiţă le-au luat locul şi strigă în pustie de vreo 20 de ani, dar fără prea mare succes la public: Mihaela Tărcuţă şi Nicuşor Nedelcu, servii şi proorocii „Domnului” lor.

Recent (la 12-07-2010), aceşti doi „talibani” pseudo-ortodocşi care mai trâmbiţează cu ultimele puteri la Pucioasa au conceput un „mesaj din cer” (atribuit „Dumnezeului” lor imaginar) încărcat de invective la adresa preoţilor şi episcopilor din BOR, la adresa Papei de la Roma şi la adresa tuturor „necredincioşilor” (prin asta ei înţeleg pe creştinii care dispreţuiesc sau ignoră pur şi simplu doctrina pucioşească a Noului Ierusalim). Ca garnitură la acest ghiveci de invective, „talibanii” pucioşi servesc o erezie veche cu arome noi: „Neo-hiliasmul de la Pucioasa”.

Pentru început, ca să fie lucrurile „clare”, în acest ultim mesaj pucioşesc se afirmă că ameninţările care apar la sfârşitul Revelaţiei Sfântului Ioan Teologul, fiind adresate celor care ar avea de gând să adauge (ca din partea lui Dumnezeu) (sau eventual să scoată) la canonul Scripturii cuvinte sau texte, se referă numai şi numai la Cartea Apocalipsei, şi nu la Sfânta Scriptură în ansamblul ei. Numai acea „carte” e tabu, dar cu celelalte „cărţi” ale Bibliei se poate face orice vrei cu ele: se pot adăuga alte şi „cărţi” sau mesaje din cer, sau eventual se poate scoate ceea ce nu mai corespunde. Aşa că, adăugarea pe care o fac în mod sistematic pucioşii la canonul Sfintei Scripturi, îngroşând-o cu cele 7 Kg ale cărţii lor (intitulată „Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”), dar şi cu celelate „Cuvinte” pucioşeşti care au mai apărut, din anul 2006 încoace, plus cele care stau să vină, este permisă şi chiar necesară şi de dorit; asta deoarece Dumnezeu mai are multe de spus prin proorocii Lui, şi cine ar putea să-I îngrădească Lui acest drept? De asemenea, scoaterea unor pasaje incomode din mesajele mai vechi ale pucioşilor este şi ea permisă, pentru o mai bună armonizare cu mersul lucrurilor şi pentru corectarea unor greşeli grave desoperite de alţii. În schimb, îndărătnicii care nu primesc aceste adăugiri deuterocanonice la Biblie fac mare păcat:

“O, mare păcat face omul îndărătnic, omul cu mintea scurtă prin ceea ce dă el să zică atunci când zice că Scriptura de pe pământ, cartea căreia i se zice Scriptură, numai ea are menirea să măsoare grăirea lui Dumnezeu toată. Dar dacă Eu Mă fac acum carte pe pământ şi-Mi aşez în ea cuvântul Meu cel din vremea aceasta, aşa cum este scris în Scripturi să vin iar şi să Mă fac cuvânt şi carte pentru judecata faptelor oamenilor şi să dau prin ea fiecăruia după cum este fapta sa, nu mai are Dumnezeu voie să facă această împlinire? O, cât de mult Mă aşteaptă îngerii şi oştirile de sfinţi toate şi toţi cei morţi cu glasul cuvântului Meu cel de azi, despre care este scris că îl vor auzi cerul şi pământul şi morţii din morminte, şi spun aceasta ca să aduc aminte celor ce Mă închid în filele Scripturii că Eu, Domnul, grăiesc azi pe pământ pentru că este scris în Scripturi să împlinesc aşa, că a venit vremea judecăţii, şi a venit vremea să vin şi să judec viii şi morţii, şi aceasta fac Eu prin cuvântul Meu cel de azi, şi îi spun omului cel cu mintea scurtă, care zice că a învăţat carte multă, îi spun că lucrarea Mea este cuvântul, şi este din veac şi până în veac lucrarea cuvântului Meu. Îi mai spun o dată omului care se bate în piept cu Scriptura în mână că dacă în cartea Apocalipsei lui Ioan este scris că va primi blestemele cele scrise în cartea aceea cel ce va îndrăzni să scoată sau să adauge în ea ceva la cele scrise în ea, Eu, Domnul, îi mai spun o dată omului îndărătnic în felul acesta că despre cartea Apocalipsei este vorba, despre Apocalipsa lui Ioan să nu adauge în ea sau să scoată ceva din ea careva [...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)