[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (IV)

Deasupra “ieslei” de la “Noul Ierusalim” cerul s-a deschis şi aşa a fost localizat cerul cel nou şi pământul cel nou al Pucioasei:

“Pace vouă, fiii Mei de la iesle, străjerii Mei cei mititei! Pace vouă, că Mi-aţi făcut sălaşul păcii la voi, că Mi-aţi dat voie să-Mi fac prin voi sălaş de pace şi de cuvânt peste pământ. Iată cer nou şi pământ nou, căci deasupra ieslei de la voi am cerul deschis, tată. Deschid mereu şi cuvintez şi Îmi las glasul peste pământul acesta nou.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 7-01-1995)

În anul 1995 se consemnează 40 de ani de la aşezarea cerului cel nou şi a pământului cel nou la Pucioasa:

“O, fiule român, stau înaintea ta cu începutul cel dintâi, şi unesc sfârşitul cu începutul şi grăiesc cu cuvântul din cele cereşti, şi fac cer nou şi pământ nou, şi voiesc să-ţi dau de veste ce fac. De patruzeci de ani se scriu pe pământ cele ce Eu grăiesc din cer, şi am poruncit martorilor Mei să pună pe masa ta cuvânt din masa Mea, Românie, poporul Meu cel de două mii de ani.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-05-1995)

În 11 iunie 1995, cerul cel nou şi pământul cel nou sunt o realitate palpabilă la Pucioasa:

“Duhul Sfânt să Se bucure în voi, şi din voi spre mulţimi. Pace vouă întru Duhul Sfânt al nădejdii! Nu vă potriviţi la veacul acesta, la glasul veacului acesta. E veacul cel nou şi cel sfânt cu voi. E împărăţia cerurilor cu voi pe pământ. E cer nou şi pământ nou. Amin, amin, amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 11-06-1995)

Consemnăm aşadar cel puţin 5 (cinci) referinţe concrete care pretind că cerul cel nou şi pământul cel nou au fost definitiv aşezate pe făgaşul lor la Pucioasa. Cinci luni mai târziu de la ultima referinţă (cea din 11-06-1995), cele ce erau, nu mai sunt, căci odrăslirea cerului celui nou şi pământului celui nou sunt din nou reprogramate pentru viitor, semn că afirmaţiile anterioare care vorbeau de împlinirea acestei proorocii erau profund mincinoase:

“Creşti, copile, creşti, şi sub creşterea ta va odrăsli cer nou şi pământ nou, căci toate înviază şi se fac noi sub paşii tăi când tu creşti. Amin, amin, amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21-11-1995)

Deşi pucioşii sunt numiţi de unii teologi “sectă”, ei se consideră de fapt “cei aleşi”, căci pentru ei orice sectă înseamnă alegere bună pentru Dumnezeu, înseamnă turmă mică şi aleasă după merite, aleasă din turma cea mare care s-a depărtat între timp cu totul de ascultarea Stăpânului şi de credinţă:

“[...] ca şi cei din vremea Mea mari în ranguri şi care vă numeau pe voi, ucenicii Mei, secta Nazarineanului, [...] Iată, aceştia te numesc pe tine sectă, poporul Meu, că atât ştiu ei să zică şi să înţeleagă, aşa cum şi cei din vremea Mea făceau. Tu însă eşti cules de Mine dintre spini şi dintre ciulini şi ţi-am dat faţă şi ţi-am dat viaţă zi de zi să ai din Mine, şi aşa eşti tu un trup cu Mine şi un duh cu Mine şi eşti templul Meu şi eşti casa Mea de oaspeţi[...]”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Nu există în Biblie sintagma “secta Nazarineanului”, aceasta fiind o invenţie calificată a liderilor pucioşi, pentru a şi susţine sofismele cu falsuri şi cu pretenţii de raţionament inductiv. Pucioşii fac aici în mod forţat asocierea dintre “secta pucioşilor” şi expresia biblică “eresul nazarinenilor” (v. Faptele Ap. 24,5), eludând deosebirile majore dintre cele două situaţii:
1. Nu e totuna secta cu eresul. Secta este accentuarea calificată a eresului, iar corijarea ei devine aproape imposibilă, îndată ce s-a înregistrat desprinderea efectivă a sectarilor de trupul Bisericii. Un simplu eretic este în continuare în trupul bisericii şi ar putea fi eventual convins că greşeşte şi întors la dreapta credinţă; un sectar este ieşit din trupul Bisericii şi este practic imposibil să-l întorci acolo unde el a dezertat de bunăvoie. Ereticul nu este neapărat sectar, dar sectarul este întotdeauna eretic.
2. Nazarinenii îl aveau în mijlocul lor pe Iisus Nazarineanul, deci acuzaţiile ce li se aduceau aveau pe undeva un suport real. Pucioşii pretind că sunt şi ei “nazarineni”, dar nu-L au pe Hristos între ei, ci au un duh care pretinde că este Hristos şi care vorbeşte în numele Lui. Or, Hristos nu S-a mai despărţit de trupul Său după înviere, aşadar toţi cei care pretind că sunt “Hristoşi” vorbitori din cer, dar nu au trupul lui Hristos cu rănile Sale care pecetluiesc şi vădesc acest trup, sunt nişte impostori, sunt nişte Antihrişti.