View Single Post
  #2210  
Vechi 17.07.2010, 17:30:20
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 237. “Talibanii” pucioși relansează mania milenaristă, după o rețetă originală

237. “Talibanii” pucioși relansează mania milenaristă, după o rețetă originală (VII)

Duhurile care se dau drept “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” grăiesc și ele, întregind mesajul pucioșesc cu acuzații la adresa felului în care se hirotonesc preoții în Biserică. Acești falși “apostoli” pretind că vrednicia candidatului la preoție nu mai este verificată prin întrebare de la episcop către popor, ci impusă cu forța de către episcop poporului, prin cuvintele “Vrednic este!” :

“ Pe vremea când noi, ucenicii Tăi, mergeam și ridicam spre Tine din loc în loc fii credincioși venirii Tale, biserică a Ta pe pământ și cu slujirea Ta prin ea, și nu a omului, noi ridicam și ungeam cu mirul sfințeniei și prin punerea mâinilor preoți și diaconi peste credincioși, ca să aibă pe masă prin slujitori trupul și sângele Tău de hrană cei ce se făceau fii ai Tăi pe pământ, și întrebam pe toți credincioșii dacă știu ei de e vrednic sau nu de preoție cel ce avea să fie așezat să facă hrană din cer pe Dumnezeu la creștini, iar creștinii ne vesteau după adevăr dacă este sau nu vrednic de preoție cel ce urma să se facă slujitor credincios bisericii Tale. O, de multă, multă vreme nu s-a mai lucrat ca și noi pentru felul alegerii slujitorilor, și iată, altfel se întâmplă, căci taie și spânzură, după cum spune vorba înțeleaptă, numai cei ce stau mari peste gloate, și cu puterea toată stau, și altfel zic aceștia și nu mai zic cum ziceam noi, întrebându-i pe cei ce erau biserica Ta dacă e sau nu vrednic cel ce urma să fie slujitor. Acum zic ei, ei singuri peste capul celui ales de ei și îl vestesc ei vrednic pe acela și zic tuturora: „Vrednic este!“, și toți se apucă să cânte la fel: „Vrednic este!“, și așa răspund, dar nu la întrebare răspund, ci cu hotărârea luată sub cheie de către ei, și așa folosesc ei cheile, ca să încuie și ca să descuie cu ele și zic că Tu ai dat cheile ca să se lucreze cu ele așa.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Observația mea: nu este adevărat ceea ce spun aceste duhuri referitor la “impunerea candidatului”! (măcar la un episcop pe care îl cunosc!) La câte hirotonii am asistat eu, acolo unde hirotonea Î.P.S. Teofan al Moldovei, se auzea limpede cum întreabă: “Vrednic este?” “Dignus est?” “Axios?”; presupun că și ceilalți episcopi intonează la fel aceste strigări, în sensul unei interogări, nu a unei impuneri forțate. Deci, ce duhuri sunt acestea care mint?

Dacă reflectăm însă la fraza: “[...] noi ridicam și ungeam cu mirul sfințeniei și prin punerea mâinilor preoți și diaconi peste credincioși [...] “, ne întrebăm de ce nu se raportează și pucioșii la ea, ei care și-au ridicat dintre ei “preoți”, “diaconi” și “arhierei” fără punerea mâinilor episcopului, deci fără horotonie canonică, validă. Aspectul acesta este mult mai important și mai grav decât a scormoni nuanțele unei simple intonații a unei fraze. Vorba proverbului: “Râde ciob de oală spartă”.

Dar acuzațiile ce vin de la aceste duhuri, care se legitimează singure cu numele de “Petru și Pavel”, nu mai contenesc. Preoții și episcopii sunt acuzați la grămadă că “sug de puteri casele și avuturile oamenilor” – deși pucioșii înșiși sunt specialiști în “recuperarea” caselor văduvelor bătrâne pe care apoi le “internează” în chibuțurile lor, unde este adevărat că le îngrijesc, dar și așteaptă să moară; tot ei sunt specialiști și în chivernisirea avuturilor sustrase prin fraudă de intermediari (vezi “cazul” Viorel P.). Clericii mai sunt acuzați că au haine cusute cu fir strălucitor, că n-au milă de cei necăjiți, că se preocupă doar de cununii și de înmormântări. În realitate, hainele strălucitoare se folosesc doar la slujbe, iar în rest se folosesc haine cernite, lungi și incomode, pe care puțini dintre laici le-ar agrea ca să le poarte măcar de curiozitate, nicidecum toată viața. Pucioșii în schimb nu folosesc haine negre, lungi și incomode, ci haine albe și răcoroase, cu chimire late, iar la slujbe se îmbracă numai în haine albe ca patriarhii, ceea ce poate fi o formă de mândrie echivalentă cu cea pe care o simt cei care – eventual – se mândresc cu hainele lor strălucitoare. Există destui preoți care au milă de cei necăjiți și destui (cei mai mulți) care fac toate slujbele conștiincios, nu numai pe cele de cununie sau de înmormântare. Așa că generalizarea aceasta n-are nici un rost, decât acela de a aduce acuzații nefondate întregului cler al BOR:

“[...] așa vă spunem noi vouă, slujitorilor care stați azi sub nume de preoți și de episcopi pe pământ. Voi sugeți de puteri casele și avuturile oamenilor zdrobiți de valurile vremii. Voi luați pe voi haine cusute cu fir ca să străluciți și să atrageți privirile și inimile celor slabi și necăjiți și n-aveți milă de ei, și ar trebui să aveți dacă v-ați ales să fiți slujitori pentru ei, dar nu numai să-i cununați și să-i înmormântați, o, nu numai atât, ci trebuie să le puneți sub picioare calea care-l duce în rai pe om, nu în lumea aceasta, și dacă nu așa faceți voi, ce slujiți voi pentru plată de la Dumnezeu?” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Ortodocșii sunt căinați că au rămas puțini după Marea Schismă prin care a luat ființă catolicismul, doctrină rătăcită ce a impus un “sfânt părinte” al întregii lumi:

“O, învățați lucrarea ucenicilor, voi, slujitori de peste biserici! E mititică turma ortodoxă, dar dacă ești trează, nu te teme, turmă mică, așa a zis Domnul. Cei mulți au ieșit afară și și-au ales tată de pe pământ, împotriva învățăturii lui Hristos, Care ne-a spus să nu numim pe nimeni tată pe pământ, ca să-L avem de tată pe Tatăl Cel din cer.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Duhurile pucioșești cu pretenția de “apostoli” concluzionează că toți preoții de pe pământ (cu excepția “preoților” pucioși, desigur) sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie, ca să pară păstori și ca să înșele oile și să le ucidă cât mai bine:

“ [...] noi, ucenicii Domnului acum două mii de ani, ne-am așezat, și am așezat-o pe ea apoi de viață a bisericii lui Hristos pe pământ, biserica dintr-o mie văzută, și să fiți nădejde mare de biserică sfântă și nebiruită în zilele ce vin, când toate luminile de la toate ferestrele se vor stinge de la vijelia lepădării de credință, care va sufla peste tot prin omul cel îmbrăcat în haină de păstor ca să poată el ucide cât mai bine turma, cât mai mult.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Concluzie: Speculând o erezie clasică, milenarismul, liderii pucioși o adaptează la doctrina lor și se lansează apoi în invective lipsite de temei la adresa Bisericii majoritare și a slujitorilor ei. Doctrina neo-hiliastă a “talibanilor” pucioși este menită să creeze confuzie, angoasă și servilism necontrolat în rândul supușilor lor. Duhurile întunericului sunt chemate în ajutor, cu identități celebre dar false, pentru a da credibilitate “proorocilor” antihriști, care vorbesc cu îndrăzneală, se contrazic și mint în numele lui Hristos, fără măsură și fără teama ridicolului.

Last edited by mariamargareta; 17.07.2010 at 17:38:17.