Subiect: Intrebare
View Single Post
  #7  
Vechi 18.07.2010, 18:14:31
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MariS_ Vezi mesajul
Sa inteleg din ce spuneti mai sus, domnule Mihnea, ca sfintii nu vor fi
impreuna cu ingerii? Adica ingerii vor locui in "cerul nou" iar sfintii si
dreptii pe "pamantul nou"?
Nu, nu ! Vor locui împreună, asta e sigur. Vă încurcă înțelegerea cuvântului "pământ" drept "planeta Terra". În loc de "pământ nou" puneți "materie nouă" și veți avea o imagine mai exactă.

Citat:
Ea se bazeaza pe versetele din Romani 2:
Întreg pasajul acesta din Romani 2 se referă la cu totul alceva, și anume la criteriile de mântuire. Drepții Lumii Vechi și în general necredincioșii ("păgânii") care nu au auzit de Dumnezeu au fost judecați de Dumnezeu în baza legii naturale sădite de El în inima lor. Odată cu începutul misiunii publice a Bisericii, mai precis cu ziua de Pentecoste, mântuirea nu mai este posibilă în afara Bisericii lui Cristos, decât pentru cei cărora Evanghelia nu le-a fost proclamată (sau care nu se convertesc din motive neimputabile lor), fapt excepțional de rar în zilele noastre. În nici un caz nu e înțelept ca cineva să se mai bazeze pe excepția de "ignoranță invincibilă" pentru care oricum trebuie o viață în acord cu morala naturală. E exact ca și când cineva ar da cu capul în zidul unei cetăți unde, totuși, Cristos a făcut o ușă (chiar El e ușa) prin care oamenii să intre în Ierusalimul Veșnic.

Citat:
Apoi, pilda tanarului bogat care vine la Iisus si-L intreaba ce sa faca ca
sa aibe viata vesnica. Matei 19:

"16. Si, iata, venind un tanar la El, I-a zis: Bunule Invatator, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?

17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decat numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.

18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb;

19. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.

20. Zis-a lui tanarul: Toate acestea le-am pazit din copilaria mea. Ce-mi mai lipseste?

21. Iisus i-a zis: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi.

22. Ci, auzind cuvantul acesta, tanarul a plecat intristat, caci avea multe avutii.

23. Iar Iisus a zis ucenicilor Sai: Adevarat zic voua ca un bogat cu greu va intra in imparatia cerurilor."

Aici observam doua nivele ale mantuirii: sa ai viata vesnica si Imparatia
cerurilor. Pentru prima Iisus ii spune tanarului sa pazeasca poruncile, dar
pentru Imparatia cerurilor ii cere sa fie desavarsit. In general se inteleg
ca fiind identice, dar atunci de ce cele doua standarde pentru patrundere?
Ar putea fi identice ca vesnicie si distincte ca locatie?
Este foarte posibil să existe locuri distincte în Cerul nou care, cum spuneam, va fi una cu pământul nou. Dacă îngerii au locuri deosebite în ierarhia cerească, de ce am crede că la oamenii mântuiți ar fi altfel ? La asta, probabil face aluzie Domnul când spune că "în casa Tatălui meu multe locașuri sunt" ("locuri de casă" sunt ar fi sensul exact). Revelația doar lasă să se întrevadă acest lucru, dar nu insistă, iar dacă nu insistă înseamnă că nu e important pentru mântuire. Bine ar fi să prindem noi un loc la peluză, dacă la tribuna zero nu se poate.
Dar parabola tânărului bogat se referă la cu totul alceva, și nu la două niveluri ale mântuirii. Tânărul bogat e un om care s-a oprit din drum. Mântuirea mai rar vine pleașcă, moca, dintr-o dată, așa cum a fost cazul excepțional de rar al tâlharului din dreapta. De obicei, este rodul unei lucrări mai îndelungate, al unui urcuș spiritual. Baza este Decalogul, baza este respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru cel care îl urmează pe Isus astfel (și acesta e singurul mod de a-L urma, să nu ne amăgim !) vine o vreme când El ne cheamă altfel. Cu delicatețe, când știe că suntem pregătiți, El ne șoptește: ia-ți crucea și urmează-Mă !". Atunci abia, din "creștini după Lege", din "oamenii Cărții", devenim oamenii Vieții. Atunci abia setea noastră, declanșată de Dumnezeu prin persoana Duhului Sfânt, este potolită tot de Dumnezeu, prin persoana lui Isus, aducătorul Apei Vii.
Deci, așa înțeleg eu parabola, și nu că ar fi "mântuire de rangul doi" și "mântuire de rangul unu". De fapt, nu știm dacă tânărul bogat s-a mântuit ori nu. Știm însă că a plecat trist. Când Dumnezeu ne adresează o chemare și nu o urmăm, suntem triști și rămânem însetați. Numai El satură.
Deosebim, în materie de pocăință, între "căința imperfectă" și "căința perfectă". Prima este cea din frică de consecințele păcatelor noastre, din frică de iad. A doua formă de căință, cea perfectă, este cea din dragoste de Dumnezeu și din părerea de rău că L-am jignit, din dorința de a nu Îl mai supăra pentru nimic în lume. Și căința imperfectă este bună și e suficientă pentru mântuire. Dar vine o vreme în viața credinciosului, când simte în inima lui o metamorfoză. Abia atunci simte că Îl urmează pe Cristos. Și nimic altceva nici nu îl mai interesează.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote