Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Într-adevăr, noi nu participăm la festinuri orgiastice în care să bem sânge din pahar de aur și să repetăm cu ochii dați peste cap în extaz mistic că este o Taină. Elementele acestea ne repugnă pentru că fac parte din recuzita bisericii decăzute descrisă de sf Ioan Teologul în Apocalips 17,4-5. Nu vreau să zic că Biserica Ortodoxă este acea biserică decăzută, însă insistența cu care descrii pretenția aceasta blasfemiatoare a transformării vinului în sânge (și încă sângele lui Hristos) abate atenția de la menirea Cinei Domnului.
|
Frate Tricesimusquintus, nu crezi totusi ca ai cam exagerat cu exprimarea ?
Apoi sa ne mai miram ca se uita unii ortodocsi sau catolici la vorbirea in limbi sau alte manifestari ale Spiritului Sfant si le numesc "dansuri dracesti" ?
Iar vreun ateu sau musulman care intra si el pe forum sa vada care-i treaba cu crestinismul asta ce o sa constate ? Ca astia care isi spun crestini sunt impartiti in doua tabere, care se urasc reciproc, iar in ce priveste inchinarea, unii ii acuza pe ceilalti ca tin "festinuri orgiastice", la care "beau sange cu ochii dati peste cap", iar ceilalti danseaza si urla cand "intra dracii in ei".
Si ne mai miram ca ateismul castiga teren ?
In Cristos,